„O paranteză în timp” este - aşa cum autoarea însăşi scrie – o reinterpretare a piesei „Poveste de iarnă” a lui William Shakespeare. E prima carte de acest fel dintr-o serie de rescrieri a pieselor shakespeareene, la care au participat scriitori cunoscuţi. Primele patru pagini ale cărţii conţin un rezumat al piesei publicate, în 1623, de cel mai cunoscut dramaturg al tuturor timpurilor. Următoarele 218 sunt reinterpretarea poveştii în manieră modernă, cu amprentă pronunţată a premiatei scriitoare britanice Jeanette Winterson.
În piesa lui Shakespeare, Leontes, regele Siciliei, devine brusc gelos pe cel mai bun prieten al său, Polixenes, regele Boemiei. Leontes credea că soţia sa, Hermiona, avea o relaţie amoroasă cu Polixenes, aşa că îi cere lui Camillo, servitor al Siciliei, să-l asasineze pe regele considerat rival. În schimb, Camillo îl avertizează pe Polixenes şi fug amândoi în Boemia. Între timp, Hermiona dă naştere unei fiice pe care Leontes n-o va recunoaşte. Această fiică, Perdida, va ajunge să trăiască în Boemia, ca fiică a unui păstor care se îmbogăţeşte. Vor veni vremuri în care şi fiul lui Polixenes, Florizel, dar şi Leontes însuşi se vor îndrăgosti de Perdida. Şi toate, până la urmă, se vor limpezi, iar finalul va fi unul neaşteptat de fericit. De la o astfel de poveste pleacă Janette Winterson pentru a scrie o dramă modernă, unde păstorul e patron de bar (dar se numeşte „Shep”, prescurtarea de la „shepard” (păstor în lb. engleză - n.r.), unde locul cailor e luat de BMW-uri, unde nu mai există regi ca Leontes, ci bogătaşi la Leo şi nici regine ca Hermiona, ci cântăreţe ca Mimi. Cu toate astea, povestea de iarnă se repetă, într-o variantă mai mult sau mai puţin precisă, după aproape patru secole.
E chiar aşa cum se gândeşte Perdida: „Deşi istoria se repetă şi noi ne prăbuşim mereu, şi eu sunt o purtătoare de istorie a cărei scurtă incursiune în timp nu va lăsa nicio urmă, am cunoscut ceva care merită cunoscut, ceva nebunesc şi improbabil şi imposibil de repetat. Ca o pungă de aer într-o barcă răsturnată. Dragostea. Mărimea ei. Amplitudinea ei. De neimaginat. Fără se sfârşit (…) sunt martoră a acestei iubiri. Atomul şi stropul scurtei mele şederi pe pământ” (p. 237).
Citiţi „O paranteză în timp”, fie că v-a plăcut până acum Shakespeare, fie că nu! Pentru că şansele să începeţi să-l iubiţi, pe el şi pe Jeanette Winterson, sunt destul de mari.
Găsiţi romanul la Librăria Humanitas din Galaţi, strada Domnească, nr. 45.
