Chiar de Joia Mare, artistul clujean de talie internaţională care îşi vernisase şi cu o seară înainte o expoziţie uimitore – “Liviu Mocan în lumină”, ne-a retrăit împărţirea trupui şi a sângelui sfânt, participanţii la dialog rupând pâine ardelenească, sorbind rubiniu gălăţean, întrebând şi meditând despre rosturi, credinţă şi artă.
Un artist autentic este întotdeauna dublat de un gânditor, un scormonitor. La mulţi sculptori descoperi instinct şi manualitate, clujeanul care se revendică din Michelangelo şi biblicul Beţalael – primul artist insuflat, are însă, lucru rar, şi „aură”! Este un privilegiu să-l asculţi pe artistul român care vine de la Cluj şi din lume, are verb, patos, retorică sinceră! Seara de joi s-a încheiat cu întrebări ale publicului-prieten legate de istoria (internaţională!) a mai fiecărui exponat. Autorul unor sculpturi în metal uriaşe expuse în piaţete pe mai multe continente, artistul a adus acum dantelării în lemn sau metal: decupaje filigranate realizate cu “dălţi”-laser, cu ajutorul programatorilor. Din spatele panourilor traforate se tot aprind blând şi se tot sting lumini, aşa cum pâlpâie lumânările în biserică. Alături de maestru a fost prezentă, contribuind cu mult miez la dialog, soţia artistului, conf. dr. Rodica Mocan, directorul Departamentului Cinematografie şi Media la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai.
Liviu Mocan, 62 de ani, “unul dintre cei mai importanţi sculptori români ai momentului” (excelent cotat, o singură lucrare poate ajunge la zeci de mii de euro), participant însă, cu dărnicie, şi la tabăra naţională de sculptură Galaţi, mărturisea că a preferat să verniseze aici şi nu să fie în străinătate, datorită prieteniei legate în tabără cu sculptorul Denis Brânzei şi graficianul, pictorul Gheorghe Miron, curatorul expoziţiei actuale. Artistul a absolvit Academia de Artă din Cluj, apoi a fost rezident al Universităţii Anderson din Mississippi, SUA. Numeroase premii naţionale şi internaţionale însoţesc ceva ce rămâne pentru mult timp: lucări de for public la Cluj (“Stâlpii Împuşcaţi” din Piaţa Revoluţiei), Sibiu, chiar şi la Galaţi (în viitor, căci lucrările ultimei tabere nu sunt încă amplasate), în oraşe din SUA, Germania, Norvegia, Elveția, Anglia, Danemarca, Ungaria, Austria, Grecia, Egipt, Noua Zeelandă, Australia etc. Cu expoziţii – personale! – la Chicago, New York, în oraşe din în Elveţia, Germania etc. Smerit, artistul în metal care spunea ,,Eu caut să lustruiesc oglinzi pentru cer”, a revocat acum termenul “personală”, vorbind despre implicarea voinţei divine, rolul organizatorilor expoziţiei, chiar şi al spectatorilor.
