"Atunci când scrii, e ca şi cum te-ai alimenta cu un curent de înaltă tensiune - uneori, poate fi chiar mistuitor." Aşa mi se adresă (mie mi se păru chiar emfatic!) Angello. Unul din seria mea: Angello-cod-de-bare-Letter, pe numele lui coplet de serie. Un model mai vechi, încă placat cu metal, dar acceptabil drept companion, chiar şi pentru oameni sau pentru animale nesintetice. Dar el e un fel de muntant, adică unul dintre roboţii ăia scriitori - s-a autoprogramat pentru opţiunea de a scrie poezie şi chiar scurte nuvele. Simplu, orice maşină de gândit poate asta: iei modele scrise reuşite, le combini, foloseşti sinonime ca să fie o "operă" inedită, totuşi… Angello îşi sprijină în palmă fruntea sa bombată, deşi gâtul din titan i-ar susţine ţeasta aia chiar şi dacă ar fi pus şi un elefant baban pe ea. A văzut poziţia asta într-un film despre unul, Pet Arca parcă, sau Petrarca, eu nu-mi încarc fişierele cu poeţi! Ca şi oamenii, mă distrez, văd. Nu-i ca în vremurile când şi oamenii scriau. Şi chiar citeau. Citeau cărţi! Oamenii, în CANTITĂŢILE în care au mai rămas, oxidabili, deci fragili, sunt consumatori, nu mai au nevoie de lectură. Însă inginerul ăla care s-a amunzat să ne programeze tocmai pe noi, roboţii, să putem scrie şi cărţi pe care, evident, nu le mai citeşte nimeni, nu şi-a imaginat ce senzaţie de plăcere cibernetică indusă poate stârni în unul ca Angello-cod-de-bare "creaţia"!
"Ai un neurocip-cirip-cirip!" - îl persiflez acum. El savurează însă senzaţia indusă de cafea, privind în cana sa goală, ţinând neglijent între degetele din titan pana de gâscă sintetică. Învechit! Uite, nu strică să porţi, aşa cum moda o cere acum, măcar un nit mov! Ei, robotul e azi cetăţeanul perfect, e programat să fie moral, candid şi cult în locul omului care leneveşte. Şi să scrie literatură bună pe stoc. Cum aşa? Nu te face că nu ştii: prin programare la "Ineficienţa Planificată a Gândului". Opera perfectă, din melanjul altor opere perfecte, nu emoţionează, doar accidentele merg bine şi incoerenţa, stângăciile programate. E prima Lege a Roboticii Sociale: ineficienţa programată. Astfel, nici inteligenţa omului nu va fi umilită, iar robotul devine firesc. Rezistent la poluare, el oferă şi bucuria de a fabrica rebuturi în locul omului. “Prietene Schulz-cod-de-bare - îmi zice, vesel Angello-cod-de-bare - îmi bate inima: uite că au apărut deja “robomutanţi”, care… citesc. Trei!” Dar inima unui robot sună a gol…
