Prima Liturghie la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”

Prima Liturghie la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

16 august a devenit pentru gălăţeni, în special pentru cei din cartierul Ţiglina III, zi de smerită rugăciune, fiindcă la această dată, în Biserica noastră sunt pomeniţi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În Galaţi, în apropierea Cimitirului „Sfântul Lazăr” din Ţiglina III, de mai bine de un deceniu, s-a aşezat piatra de temelie la Biserica „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.

Vecinătatea acestui aşezământ bisericesc cu cimitirul face ca utilitatea lui să devină de maxim interes pentru tot municipiul Galaţi, aspect care - în ultimul timp - a fost înţeles şi de autorităţile locale, prin alocarea de fonduri şi urgentarea lucrărilor. De mai bine de zece ani, în Parohia Sfinţilor Martiri Brâncoveni, slujbele, inclusiv celelalte servicii, s-au săvârşit în capela cimitirului. Însă, la hramul din anul Domnului 2009, părintele paroh Costel Toma a săvârşit atât vecernia, cât şi Sfânta Liturghie, în noua biserică.

Pe 15 august, în preziua hramului, în noua biserică a ajuns şi binecuvântarea arhierească adusă, la ceas de „Lumină lină”, personal de Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, chiar dacă programul celor două zile a fost foarte încărcat, Eparhia noastră având trei mănăstiri care îşi sărbătoresc hramul în 15 şi 16 august...

Cu sprijinul Primăriei

Prima rugăciune în Biserica „Sfinţilor Martiri Brâncoveni” din Galaţi a fost o bucurie şi o minune, dacă luăm în calcul că, în primăvară,  zidirea sfântului locaş era în stare brută, interiorul fiind plin de moloz. Acum, sub paşii rugătorului care intră în Biserica „Sfinţii Brâncoveni” se aşterne un covor roz de marmură de Ruşchiţa.

În chip nesperat, cu sprijinul Primăriei municipiului Galaţi, care a înţeles semnificaţia sărbătorii de hram, administraţia locală a alocat pentru acest an 93.000 lei, puţin peste jumătate din sumă fiind deja virată în contul parohiei, suficient pentru ca sărbătoarea să se desfăşoare în condiţii decente. Cu suma primită de la Primărie, părintele Costel Toma a reuşit să aşeze pardoseala din marmoră şi să pregătească biserica la interior pentru pictură...

„Dădusem de ceva timp în lucru catapeteasma şi, deşi era finalizată, nu aveam cu ce să o achităm, ne povestea - deunăzi - părintele Toma. Înainte de sărbătoare cu vreo două săptămâni ne gândeam că - de hramul Sfinţilor Voievozi şi Martiri Brâncoveni - biserica trebuie să arate decent, odată din dragoste pentru Hristos şi încă o dată din recunoştinţă faţă de Sfinţii noştri Martiri Brâncoveni... Nu aveam niciun ban, dar avem creştini minunaţi şi, în doar câteva zile, am reuşit să pregătim sfântul locaş de sărbătoare...”

Când Îl împrumuţi pe Hristos...

Pe 1 august, cu două săptămâni înainte de hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, puţini dintre enoriaşii de la Biserica Sfinţilor Martiri Brâncoveni vedeau posibilă plata catapetesmei. Ni se întâmplă adeseori să gândim prea omeneşte, mai ales atunci când îl scoatem pe Hristos din... ecuaţie! Însă, când Îl împrumuţi pe Hristos, faptele se schimbă.

„Pe 1 august nu ne imaginam că părintele Toma va săvârşi slujba în tânăra biserică pe 16 august, ne povestea doamna Geta Sotir, creştina de la pangarul Bisericii Sfinţii Martiri Brâncoveni, care se roagă, dar şi lucrează încă de la începutul vieţii creştine, în această parohie.

„Pe 2 august era duminică, la Sfânta Liturghie, iar părintele Toma a anunţat credincioşii că ar fi bine ca la acest hram să slujească la noul Altar. Nu aveam niciun ban pentru catapeteasmă şi din discuţie în discuţie s-a convenit cu creştinii noştri că singura posibilitate ar fi ca toţi cei două sute de creştini prezenţi la Liturghie - câţi au fost atunci la slujbă - să doneze câte o sută de lei (un milion lei vechi)”.

Cale de trei zile, până în ziua Schimbării la Faţă (6 august), enoriaşii din parohia noastră au revenit la biserică, potrivit promisiunii, au făcut donaţia şi au primit chitanţa. Nu-mi venea să cred ochilor... S-au adunat de la creştini 17.100 lei, iar diferenţa de până la 20.000 a pus-o părintele”.

Aşa a fost posibilă prima Liturghie în condiţii decente de slujire, la Biserica Sfinţilor Martiri Brâncoveni din Galaţi. Creştinii L-au împrumutat pe Hristos, iar El le-a adus bucurii veşnice, pe care le vor lua cu ei şi în viaţa de dincolo...

Părintele Costel Toma mulţumeşte pentru ajutor

Părintele Costel Toma, paroh la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Galaţi, aduce mulţumiri tuturor celor care au pus umărul pentru ca sfântul aşezământ să capete un plus de lumină la hramul din acest an. Numele celor care trebuie menţionate sunt ale doamnei ec. Doina Stamate, director economic la Primăria Galaţi, al domnului primar Dumitru Nicolae, dar şi ale consilierilor locali care au înţeles că sfântul locaş din vecinătatea Cimitirului „Sf. Lazăr” trebuie neîntârziat să capete aspect de loc de rugăciune.

Nu sunt de neglijat eforturile creştinilor  din această parte a oraşului care prin faptele lor au făcut posibilă prima Liturghie la Biserica Sfinţilor Mucenici Brâncoveni.

Cei care doresc pot face donaţii în continuare pentru icoanele care trebuie aşezate pe tâmpla (catapeteasma) bisericii, dar şi pentru alte trebuinţe.  

Acatistul Sfinţilor Mucenici Brâncoveni

Puţine domnii de Voievozi au rămas în istoria noastră scrise cu sânge mucenicesc, precum cea a Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Pe 16 august, Biserica noastră îi sărbătoreşte pe  Sfinţii Mucenici Brâncoveni: pe Vodă  Constantin, pe cei patru fii ai săi (din cei 11) - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei - precum şi pe sfetnicul Ianache (ginerele său).

Verticalitate

Voievodul  Constantin Brâncoveanu a venit pe tronul Ţării Româneşti la 1688 şi i-a succedat la tron unchiului său (după mamă) Şerban Cantacuzino, fiind coborâtor al Voievodului Matei Basarab. Înalt la cuget şi la faptă, Voievodul a semănat cât a trăit dragostea faţă de credinţa străbună - nemuritoarea ortodoxie - iar când a fost pus să aleagă între viaţă şi moarte, a ales viaţa... veşnică.

Despre faptele sale, despre verticalitatea cu care şi-a apărat credinţa în faţa otomanilor, chiar şi atunci când a fost nevoit să-şi vadă toţi cei patru fii şi pe ginerele său Ianache duşi pe eşafod (în 15 august 1714), ne vorbesc baladele care au rămas despre el, scrierile cronicarilor, dar şi Acatistul şi Troparul Sfinţilor Brâncoveni.

Reţinem pentru neuitare  îndemnul pe care Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu l-a dat fiilor săi înainte de sfârşitul pământesc...

Să nu ne pierdem sufletele!

„Fiii mei, fiii mei! Iată toate avuţiile şi orice alta am pierdut. Să nu ne pierdem încă sufletele. Staţi tare, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte; priviţi la Hristos Mântuitorului nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi pentru lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos, că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acum dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre!”

Citit 3620 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.