Galaţiul face „export” de istorici

Galaţiul face „export” de istorici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un gălăţean scrie (şi) istoria oraşului de la întâlnirea Dunării cu Marea *

Ştiaţi câte femei erau la Sulina în 1856? Vreo 300. Dacă asta vă spune ceva despre confortul şi siguranţa aşezării cu nici 2.000 de suflete, să ştiţi că lucrurile acestea, aparent „de amănunt” sau „curiozităţi”, nu se învaţă (încă) la şcoală. Ele au fost cercetate de un gălăţean curios, care le-a pus apoi la dispoziţia locuitorilor Sulinei de azi…

Vechiul obicei de secol XIX şi început de secol XX al conferinţelor istorice în care un invitat de pe alte meleaguri româneşti „descalecă” pentru a fi ascultat de cei dornici să-şi cunoască istoria propriilor locuri pare să nu fi murit. De curând, un gălăţean, cercetător al istoriei Dunării şi mai cu seamă a Galaţilor, a susţinut la Sulina o conferinţă despre trecutul acestui port de la întâlnirea fluviului cu Marea cea mare.

Viceprimarul Sulinei, profesori de la Liceul „Jean Bart”, alţi intelectuali ai locului, televiziunea locală, au fost de faţă, pentru câteva ore, la expunerea deloc plicticoasă şi foarte clară a cercetătorului gălăţean, care nu face doar o înşiruire de fapte, ci le leagă între ele pentru a ajunge la descoperiri neaşteptate.

Elogios pentru gălăţean, cercetătorul Tudose Tatu a fost singurul conferenţiar care a acoperit evenimentul, plasat nu oricum, ci chiar într-un cadru foarte important pentru acel oraş: Zilele Sulinei. Sărbătoare celebrată anual între 12 şi 15 august, căci locuitorii de acolo şi-au integrat Ziua Marinei ca graniţă a sărbătorii lor de suflet al apelor.

Un cercetător dedicat sută la sută Dunării

Seara de 14 august a găzduit deci, în sala de ceremonii a Consiliului Local, conferinţa „Sulina între 1835 şi 1858”, susţinută în întregime de gălăţeanul nostru. Cunoscut şi localnicilor din Sulina după publicarea unor studii privind istoria locurilor, Tatu şi-a lansat acolo, de curând, chiar o carte: „SULINA - Asalturi însângerate” - Editura Sinteze Galaţi, 2009”.

Cel ce primea în ianuarie, la Galaţi, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, un premiu pentru cercetarea făcută asupra istoriei Comisiei Europene a Dunării a atras atenţia publicului cititor şi prin volumul de cercetare de mari dimensiuni „Istoria trudită a fabricilor uitate”, dedicat întrutotul trecutului economic şi nu numai al Galaţiului între 1829 şi 1948, sau prin cartea cu parfum oriental „Poveştile întortocheate ale Portului de Aur”, dedicate tot Galaţiului portuar.

Cercetând tainele arhivelor la Bucureşti, la Academie, ori la arhivele din Iaşi, Odessa sau chiar Madrid, Tudose Tatu ne dă raportul exact al trecutului!

„Căştile albastre” austriece şi traiul bun

Dar de ce şi-a ales cercetătorul tocmai această perioadă din istoria Sulinei? Pentru că, între două congrese de la Paris care încadrează această perioadă, Austria şi-a trimis, într-o înţelegere internaţională, cum s-ar spune azi, „căştile albastre” pentru a garanta trecerea sigură prin gurile Dunării între cei doi coloşi politici concurenţi: Rusia şi Imperiul Otoman.

Ocupaţia austriacă a însemnat organizare „nemţească” a administraţiei, întreţinerea navigaţiei, siguranţa trecerii navelor de negoţ. Între stăpânirea Moldovei asupra Deltei şi instituirea unei administraţii turceşti, aceşti ani ai implicării Austriei au ridicat practic portul la un rang pe măsura sa.

Două nave austriece militare cu abur, „Ceres” şi „Gyula”, au fluidizat la început circulaţia blocată a vaselor. În jur de 500 de corăbii şi nave cu abur, încărcate cu grâu, au putut astfel pleca în sfârşit după instaurarea neutralităţii austriece.

Administraţia cea nouă a repus în funcţiune farul ridicat de ruşi (care se retrăseseră cu tot cu echipamentele acestuia), a reorganizat serviciul de pilotaj, a balizat, a  dragat, a aruncat în aer bara, pentru a permite intrarea unor nave mai mari, a introdus sistemul de taxe pentru încărcare/descărcare, a organizat finanţele locale, la plecare lăsând fonduri bine aşezate pentru cei care i-au înlocuit în martie 1857. Dacă la recensământul de la începutul perioadei respective figurau 241 de case cu vreo 1.770 de suflete, spre sfârşit, trece de 4.000 - cam ca azi.

Să pomenim măcar pe unul dintre eroii omagiaţi de cercetător: medicul Salamo, un fel de Davilla al Deltei, care a câştigat concursul de proiecte iniţiat de „Gazette de l´Orient” din Stanbul cu o monografie geo-medicală a zonei deltaice la 1856-58. Din care aflăm de pildă că apariţia Comisiei Europene a Dunării aduce din start peste o mie de oameni la lucrările de pe Dunăre.

În 1856 erau doar 300 de femei la Sulina, o aşezare izolată, a bărbaţilor. Un an mai târziu, numărul lor ajungea la peste 500. Aşezarea devenea un oraş în care se putea trăi mai modern…

Comentariu foto: O conferinţă de câteva ore de istorie incitantă

Citit 1094 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.