Expoziţie de pictură Silvia Ichim

Expoziţie de pictură Silvia Ichim
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sâmbătă, 24 iunie, seara, la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu" ale Filialei din Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, sa- desfăşurat vernisajul expoziţiei de pictură "Dincolo de nori": peisaje sugerate de plasticiana Silvia Ichim.

Plasticianul Gheorghe Andreescu a observat normalitatea reîntoarcerii la tradiţia interbelică, când doamnele din lumea bună făceau acte filantropice, apoi găseau plăcerea de a picta sau a cânta. Preşedintele filialei, plasticianul Sava David, remarca la artistă curajul de a picta pe suprafeţe mari, atmosfera creată şi tenacitatea în muncă - expune 21 de pânze, care "au poveste". Criticul Mariana Cocoş Tomozei observa că, la numai doi ani de la prima sa "personală" (tot aici), artista revine pe simeze, între cele două "personale" participând la 15 expoziţii colective, la Galaţi (una chiar aici, în Salonul de vară), Brăila, Bucureşti şi (cele mai multe) Iaşi. "Lumina este personaj principal", pânzele, "au rafinament".

De remarcat, din culise, neobişnuit pentru evenimente cultuale, prezenţa mai multor televiziuni, lucru foarte rar la noi, chiar şi la expoziţii internaţionale, cu artişti foarte premiaţi. Este vădită însă şi popularitatea medicului filantrop Paul Ichim, apreciat senator al mandatelor trecute, acum prezenţă discretă. Medicul s-a implicat în acţiuni de inimă gălăţene, sprijinind constant şi filiala UAP. Datorită lui, în septembrie trecut, deşi abia răsuflau uşuraţi după un salon reuşit, dar solicitant, organizatorii au expus şi la Palatul Parlamentului, artista gălăţeană fiind singura cu două lucrări.

Citit 1668 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Iunie 2017 21:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.