Iubitorii de muzică veche au avut ce asculta, weekendul trecut, la Galaţi. În grădina Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Festivalul Internaţional de Muzică Veche Tradiţională „Dimitrie Cantemir“. Pe scenă au urcat: formația „Murza“ din Ucraina, familia Ali Riza Erdogan şi Alev Gafar din Istambul, Turcia, ansamblul de dans tradițional „Olympos“, formația „Psaltirion“ cu soprana Adelina Diaconu de la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galați şi Formația „Kalofonis“ din Galați.
Sute de gălăţeni au asistat la spectacolul care s-a prelungit peste ora anunţată pentru închidere.
În cuvântul de la finalul evenimentului, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a susţinut că „voievodul, savantul şi cărturarul Dimitrie Cantemir a ştiut să respecte cultura lui, dar în acelaşi timp a știut să respecte şi cultura altora. El a cunoscut foarte bine muzica din Imperiul Otoman, fiind şi cel care a scris un vast şi extraordinar tratat de muzică, ce include 450 de piese instrumentale, ca un exerciţiu de cooperare culturală, căci prin cântare suntem mai curaţi şi mai apropiaţi“.
Această a doua ediţie a festivalului a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălăţean, în colaborare cu Muzeul Eparhial, Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Teatrul Muzical „Nae Leonard“, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Galaţi.
Muzică veche. “Prin cântare suntem mai curaţi şi mai apropiaţi” Scris de Gabriel Kolbay

Etichetat cu

Gabriel Kolbay
Articole recente - Gabriel Kolbay
Ocolul ziarului în 30 de ani | Gabriel Kolbay: Oamenii care duc povestea orașului mai departe Cum s-a aprins scânteia schimbării, la Toflea Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte 300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ Borş de peşte fără… borş de peşte
Mai multe din această categorie: