Ioana Andrada Tudorie | Balcic - Bucureşti - Bruxelles - bucurie
Cu cerceii smulşi, până la Balcic
Ce ciudat începuse vara aceea
Mă țineai trează fără să ştii -
nu-mi puteam imagina cutele pieptului tău
când te-ncordezi de plăcere
și mă străduiam înfocată
să-ți trimit toate mesajele ce-aveau să devină doar nişte fructe uscate
toropite de lăcomii bărbăteşti
Stăteam pe plajă la Balcic
cum nu cred că vom mai sta
împinşi unul în altul
tu îngropat în hărmălaia bulgarilor săraci
Ţi-aş fi mângâiat umerii
cu precizie
dar auzeam tot trecutul tău atârnând de ei
şi mi-am spus
că nu e rost de alte femei
pe vremea asta aridă
Era extrem de vară deja
suflam puful dintre genunchii strânşi
nu-mi dorisem să mă cheme Lolita
oamenii de pe stradă din magazine de la concerte din baruri
familia şi prietenii
Ştiam totuşi că tu nu-ţi poți dezamăgi Humbertul
care se culcă noapte de noapte sub pielea bătătorită de pe tâmple
Urlau anost pescăruşii - parcă anunţau că vor să fie ciori
fugeau de sub vânt zeci de umbrele colorate
din materiale ieftine
ca florile de măr din piaţă
Mie mama îmi spusese să miros altfel de flori
pe care nu le poți găsi
decât în nopţile când cauţi însetat paharul cu apă
în apropierea patului
Râdeam naiv iar anemonele îţi încolţeau în omoplaţi
înainte-înapoi
ca în tot felul de paturi
de militari de văduve de copile proaspete
Aproape mă convinseseşi să-mi placă florile astea
ziceai că nu-s ale lui Baudelaire - nu fac rău nimănui
La Balcic toţi sunt turişti
vin pleacă ne ignoră
şi uite-aşa rămânem cu petecul ăsta de pământ
în care-ţi adânceşti tu
picioarele tacticos
aştepţi să vină valul
să treacă
să nu te ia
Pe treptele de piatră ale bisericii se scurgea vinul
Mi-am sprijinit braţele
în creştetul oraşului
se încreţea vinul lângă obrajii tăi plini
Căutam disperată o biserică să ne scuture ispita moralităţii
dintre scrâşnete
la Balcic erau doar flori
bisericile fuseseră înghiţite de păcătoşii sosiţi înaintea noastră
care şi-au spus că n-au nevoie
de vreo dezlegare pentru răsuflarea umedă
cu miros de orgasm şi alte lichide amărui
Era oraşul meu
pentru că ştiam să mă întorc legată la ochi
pentru că ştiam toate numerele caselor până la mare şi
pentru că nu te mai sărutasem pe lobul urechii acolo
Era Balcicul zadarnic
şi când l-am împins cu vârful unghiilor spre tine
voiam doar să afli
că e târziu
biserici nu se mai construiesc
flori nu se mai scutură
nopţi nu se mai pierd
după ce-ţi sărut lobul urechii drepte
