Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Corina Ozon, "Tentaţii", Editura Herg Benet, 2016


Una dintre cele mai de succes lansări de carte din cadrul recentului festival internaţional de carte "Axis libri" a fost cea a Corinei Ozon, ruda deloc îndepărtată a celebrului fotbalist Ozon! Titlul prezentării de mai jos pleacă de la un citat care apare plasat pe biroul uneia dintre colegele eroinei principale: "Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău" (p. 93).

Scrierea Corinei Ozon, cel puţin aici, în "Tentaţii", altceva nu am mai citit, este un astfel de zâmbet. Poate un pic trist aici, câteodată, cam aşa cum era de multe ori privirea actriţei americane care este şi ea, sui generis, al doilea personaj principal pe lângă Marlena (Marilena îi va zice toată viaţa un îndrăgostit), botezată astfel de către părinţi deoarece mama ei o adorase pe iubita lui Kennedy. Mai este şi un poster al actriţei, ridicat şi el la rang de personaj, dar şi o rochiţă amintind de aceea celebră, surprinsă într-o fotografie la fel de celebră…

Aşadar, avem o asistent manager la o firmă de construcţii (nu este aceeaşi din "Interior zero", de Lavinia Branişte, sic!), un soţ al acesteia, una bucată, carevasăzică, cei doi copii ai acestora, un băiat şi o fată, băiatul îşi va serba majoratul undeva prin prima jumătate a cărţii, multe aventuri potenţiale, amoroase, evident, marcă înregistrată, aşadar, mai mulţi bărbaţi, printre care directorul firmei, un coleg al băiatului, un furnizor, un vecin, un sârb dramaturg, un fost coleg de liceu al Marlenei, care apare spre final, el îi zice mereu Marilena (directorul o strigă de multe ori "Marlenooo!"), avem colegele ei, avem părinţii ei, avem oameni de pe stradă, din metrou şi… o gară, una dintre romanticele gări ale românilor, aceea de la Băile Herculane! Evident, cu voia dumneavoastră, şi ea personaj al unei întâlniri romantice, care, deh, cum ies afară fanteziile, este acum, în viziunea cronicarului de carte, o întâlnire în trei: Marlena, Luka, sârbul cunoscut pe o reţea de socializare având nickname-ul Woody Allen…

Este în carte ceva din atmosfera din "Trandafirul roşu din Cairo", filmul americanului, la urma urmelor, cu americanul coscenarist ar ieşi un film denumit poate "Tivul rochiţei lui Marilyn" sau, dacă ar fi cineva care lua mai în tragic anumite crize existenţiale, ar putea ieşi un film care ar putea fi situat între jurnalele lui Bridget Jones şi… "American beauty", ultimul chiar având sfârşitul pe care îl are, având şi destul umor apropiat, zic eu, de cel al Corinei Ozon… Chiar dacă este şi un accent feminist, poate în plus… faţă de film. Şi, oricum, personajul soţiei din filmul lui Sam Mendes este, raportat, la Marlena, un personaj negativ!

Evident, este o criză a rutinei maritale, surprinsă picătură cu picătură, soţul, Silviu, este mai degrabă un tip banal, care preferă să fie, formal, mai bine plasat pe scară social-carieristică decât soţia, mai ducându-se şi la un salon de… reflexoterapie, unde, activitatea, mascată, evident, era cu totul alta… Accentul cade însă pe… tentaţiile, amintirile (aici medicinistului, nu contează că nu ştiţi cine este, i se acordă un rol aparte) şi fanteziile Marlenei, care relatează la persoana I: "Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş schimba cam tot." (p. 9) Desigur, "Sigur, dacă cineva mă întreabă ce aş schimba, răspund că aproape nimic, că sunt mulţumită, fericită cu viaţa mea aproape per-fec-tă. Cum să spun că ceva nu merge bine? Că sunt plictisită de modul în care trăiesc, de rutina în care mă cufund, că mă enervează soţul care sforăie şi nu dansează? Că mi-e ciudă când văd cum alţii pleacă în vacanţe în Maldive sau la Barcelona, iar noi nu trecem mai departe de Bulgaria?"

Probabil peste secole, când se vor elabora variantele finale ale metafizicii căsătoriilor, un fragment precum acesta va fi de căpătâi, că doar şi soţii şi soţiile se (mai) îndrăgostesc, cu sau fără voie (sau mai au măcar curajul de a mai avea măcar fantezii): "Fiecare întâlnire are unicitatea ei. Dacă greşim des cu ceva şi nu ne dăm seama este că dorim monopol şi cerem exclusivitate. Nimeni nu e stăpân pe sufletul şi sentimentele cuiva." (p. 180)

Acestea le spune sârbul, în gara de la Băile Herculane, tot acolo dezvoltându-se şi teoria particulelor (şi în dragoste)…

Corina Ozon nu cade în păcatul teoretizării (cum cade recenzorul), scrierea are un anume ritm, aproape de roman-foileton sau, nu-i aşa, de roman on-line (să nu uităm că debutul Corinei, "Zilele amanţilor", este un roman... de blog, început acolo), este (şi nu este numai) pentru relaxare, este şi o pledoarie pentru Frumos (nu numai pentru frumuseţea efemerului!)...

Există câte un strop de frumuseţe (acel grain de beauté atât de… Marilyn Monroe!) mai în fiecare capitol, câte o lacrimă (şi de umor), precum aceea care cade, de pildă, la pagina 196, pe un şniţel… Între râs şi plâns Corina Ozon păstrează echilibrul, schiţează alte şi alte poveşti, "plecând de la realitate", după cum a subliniat la o recentă lansare de la Galaţi, precum este cazul unui actor german persecutat la Timişoara de vechiul regim, vieţile amoroase ale colegelor, una fiind deosebit de palpitantă, în toate sensurile, sunt menţionate şi vreo două-trei sinucideri, ori măcar tentative…

Una dintre cele mai frumoase secvenţe este legată de un astfel de moment, când, în plină noapte, Marlena vine la spital la căpătâiul lui Dolores, parcă (nume predestinat şi…. de către scriitor) şi îi va umezi buzele bolnavei, care urma să aibă şi un copil, cu marginea rochiţei-personaj!

La urma urmelor, "Tentaţii" este o carte despre unicitate. Chiar şi despre aceea a tentaţiilor… Ori a obsesiilor! Cum era şi aceea pentru "Steaua fără nume", o altă lucrare literară la care ne putem gândi, plecând de la o gară mică, gară pentru doi ş.a.m.d..

Hotărârea din final, când eroina hotărăşte să se despartă de rochia "lui Marilyn", este ca o ocheadă către picioarele actriţei (ca să nu spun mai mult): am înţeles că nu am fost atent tocmai la o altă mare dragoste: aceea dintre om şi haină! Ca să nu mai spunem despre aceea dintre postere şi oameni! Cine citeşte (până la urmă), ştie!

Citit 1682 ori Ultima modificare Vineri, 04 August 2017 21:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.