(1)
„Iată povestea adevărată a numitului TepalKî , streinul căzut la noi pre pământ tocmai din bagdadiile ceriului… Încep prin a vă desluşi că binecredinciosul cronicar Evliya Celebi scria că în timpul expediţiei den Kara Bogdan, adică acolo la Dunăre, în Bogdania Neagră, de la Miazănoaptea Imperiului, a sultanului Baiazid al II-lea, fie în veac luminat, împotriva nesupusului Ştefan al V-lea, zis de necredincioşi „cel Mare”, atunce chiar, un călugăr spaniol i-a strecurat padişahului nostru, la asediul cetăţei Kilia, pre un navigator portughez, unul, Colon. Omul cerea corăbii şi ne promitea în schimb, ce prosie, ţări noi! Păi, Allah le făcuse deja pe toate! Colon ăsta, ori Columb, cum îi ziceau ăi cu limba strâmbă, plecă însă mofluz de unde-a venit, lăsând însă peşcheş padişahului câteva hărţi cu care încercase în zadar a câştiga bunăvoinţa imperială. Deşi necredincioşii evropeni nu pot măsura şi înălţimea Mapamondului, zisă şi longitudine, Colon desenase Miazăziua unui nou continent, ce să se cheme Ţara Fumurilor, nume corijat în Ţara Focului. Harta fu păstrată de înţeleptul Piri, care studiase până atunci doar hărţi antice, indiene ori arabe. La moartea unchiului, căpitanul Piri Ibn Haji Mehmet, nepotul amiralului Kemals, s-a recules în oraşul baştinei sale, Gallipoli, şi acolo a realizat prima sa Carte de navigaţie - puţini căpitani deţineau astfel de secrete preţioase. El adună hartă după hartă, într-o culegere pre nume “Kitab-I Bahriye”. Graţie rangului, el avea voie în ispititoarea tainiţă a înţelepciunii, marea Bibliotecă a Constantinopolelui...
Dar am aflat întreaga minunata poveste a hărţii stropite cu aur a reysului - adecă a amiralului otoman Piri, desenată ea pre o piele de gazelă, completată cu zeci de lucruri înscrise despre neamuri şi locuri. Însă, acolo pământul numit Grønland iera desenată cum e el pre dedesubt, adică din două mari insule, nu una mare, precum pare cu tot omătul acela şi gheaţa ce-o acoperă.
Lui Piri Reys i-au fost adus într-o zi un prizonier. Arăta ca orice necredincios, s-ar putea să fi fost chiar vrăjitor, deci poate de folos: avea urechile zimţate, poate-n vreo luptă ori harţă, şi era cam verzui la nas, în rest, l-am îngăduit... Streinul avea într-o ţaşcă nişte.... desemne ale Pământului, văzut însă dinspre cer! Dinspre Marele Cer...”
(2)
Am găsit tocmai în Biblioteca Vaticanului însemnările despre prinderea străinului misterios şi am făcut imediat legătura cu misterioasa hartă a lui Piri Reys. „Să mă prezint: eu sunt TepalKî, cel născut la Titikal, mega-oraşul maro de pe planeta Portto, din părinţi metişi (un bunic mi-a venit cândva în introspecţie pe Pământ, voia să petreacă într-un loc sălbatec)”, spuse prizonierul străin, un renegat, ori poate un vrăjitor, către caplan paşa, cel cu turban din piele de tânăr tigru. Străinul mai zise: „Câştig bine din vânzarea imaginilor fixate pe suport celulozic şi, cât timp am reuşit să le trimit acasă, am avut multe cereri: Pământul se vede de sus ca şi cum ar fi o planetă frumoasă… Dar nava mea cumpărată la mâna a doua s-a buşit de malul Bosforului, într-o lume care nu pare prea civilizată, ceea ce m-a făcut să mă gândesc întâi la moarte, căci m-au legat bine nişte oameni înarmaţi cu lucruri tăioase.” Tălmaciul oricum nu-nţelese nimic!
TepalKî, astronautul de pe planeta Portto căzut cu nava sa tocmai de pe orbita Pământului pe care îl fotocopia de sus, încasă doar câţiva dupaci şi trei palme grele la interogatoriu şi se vădi că nu era vrăjitor, cu tot verdele ce-l avea pe alocuri. După ce-i confiscaseră foile acelea, în care Piri recunoscuse hărţi, străinul fu tăiat împrejur şi botezat deîndată Ildârâm, adică Fulgerul, că tot aşa căzuse el din cer, ca fulgerul. L-au căftănit, cu condiţia să nu muncească nimic. Piri a comparat „desenele” cu ceea ce avea deja pe hărţile lui secrete şi corespundea totul cu totul, fiind însă chiar şi în plus! Păcat că străinul verzui nu a trăit prea mult, iar hârtia aia fotografică proastă (era recesiune pe Portto!), acoperită cu smalţ de crom, a „Desenului Mare al Ceriului” s-a oxidat repejor, însă amiralul apucă să salveze câte ceva: poruncise credinciosului slujitor, caligrafului său preferat, să copieze totul pe o piele de gazelă vânată chiar de mâna Padişahului.
Exernautul TepalKî căzuse de pe orbită după explozia unui motor cu sucroză - un dizaharid format din α-D-glucoză şi β-D-fructoză, cum vor spune mult mai târziu urmaşii amiralului Piri. Pe diabeticul (dar hulpavul) Ildârâm îl tot îmbuibaseră, până să moară, cu baclavale în miere, cu fructe glasate şi cu şerbet, fără ca sărmanul să aibă vreo bănuială că tocmai îşi mânca atât de preţiosul combustibil şi viaţa.
Ilustrație de Victor Cilincă
