Festivalul Internaţional de Aforisme. Deplasare în şcoli, recitaluri, concurs

Festivalul Internaţional de Aforisme. Deplasare în şcoli, recitaluri, concurs
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prezenţa academicienilor Naji Naaman, cunoscut editor şi scriitor libanez, şi a lui Nicolae Dabija, redactorul-şef de la revista-fanion „Literatura şi Arta” din Chişinău, sunt două dintre surprizele primului Festival Internaţional de Aforisme pentru Românii de Pretutindeni, început ieri după-amiază la Tecuci, cu un dialog al academicianului  Naji Naaman cu publicul, pe tema „Cultura contemporană universală, încotro?”.

Festivalul, iniţiat şi coordonat de cunoscutul, în ţară şi străinătate, aforist tecucean Vasile Ghica şi organizat de dl Ghica şi de Fundaţia Pelin, condusă de tecuceanul Eugen Doru Pelin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tecuci.

Astăzi, între orele 10,00 şi 12,00, grupul de scriitori implicat în acest inedit proiect se va deplasa în şcolile din municipiu.

De la ora 14,00, în Sala Protoieriei, se va păstra un moment de reculegere pentru eroii neamului.  Va urma  o oră şi jumătate de recitaluri aforistice, precum şi lansarea antologiilor aforismului românesc contemporan, realizate de Fabrizio Caramagna, aforist şi traducător din Torino, laureat al Premiului Naji Naaman, regretatul scriitor basarabean Efim Tarlapan şi aforistul  constănţean Lucian Velea, specialist în programe de calculator, autor al unor aplicaţii speciale şi a cărţii „Viaţa pe Internet”, un luptător ţintuit de o boală rară, încă de la şapte ani, într-un scaun cu rotile – omul de la Citatepedia.

Opinii, proiecte şi… polemici mai sunt prevăzute în programul manifestării. 

Din juriul competiţiei internaţionale, prezidat de prozatorul  şi  criticul  literar gălăţean Teodor Parapiru – preşedinte, poeta tecuceancă Nicoleta  Pelin, scriitorul şi criticul literar  A. G. Secară.

Ziua festivalului se va încheia cu Gala de premiere, pe două secţiuni: pentru elevi şi pentru adulţi.

Citit 1142 ori Ultima modificare Joi, 05 Octombrie 2017 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.