Cum am câştigat 50 de dolari ”moldoveneşti”

Cum am câştigat 50 de dolari ”moldoveneşti”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

E perioada în care şi bolşevicii "dezgheţau", pentru a închide apoi definitiv, mica iniţiativă particulară în comerţ. Vă amintiţi, cei mai "vechi", de epoca "mandatarilor" noştri? Însă Zoica sare peste cal: are prea multe camere pentru epoca roşie, dar anunţă că deschide un atelier de modă. De fapt, vinde toalete… cu tot cu model! Casa deocheată are protecţia nababului comunist Boris Gus.

Spectacolul începe cuminte, dar apoi se dezlănţuie: de la aerul prăfuit comunist, totul se colorează modern: lumini, muzică, microfoane, fumigaţie, dans, fete la bară. Un personaj, Ametisov (Valentin Zorilă a jucat cu multă energie şi şarm, pe aplauze), "vindea" publicului  poze cu Putin, Iliescu şi alţii, pe Dragnea l-a lăsat de la patru lei la unul. El se plângea că nu e apă caldă în oraş (în sală fiind reprezentanţi la vârf ai Primăriei şi Prefecturii) sau că am vândut Combinatul Siderurgic. Reţineţi vă rog, întotdeuna, menţiunea "după", înainte de numele autorului unui text dramatic, arată opţiunea colajului sau restructurării. În fond, contează rezultatul, emoţia transmisă. Şi este cazul spectacolului "Casa Zoikăi", adus în Festivalul de comedie de Teatrul "Mihai Eminescu" din Chişinău, regia Vitalie Drucec.

Comedia sarcastică (curajoasă, să ai acţiunea într-o casă de toleranţă în plin regim bolşevic pudibond) a plăcut mult publicului gălăţean, ca şi jocul puternic al protagoniştilor unor roluri principale, într-o foarte numeroasă distribuţie şi un decor superb.

Foarte bună, dominând fără să ridice glasul, Silvia Luca, în rolul titular, "stăpâna" apartamentului şi atelierului… de prostituiţie. Actorul emerit Ion Mocanu a fost convingător în rolul Boris Gus (gus înseamnă în rusă gânsac, dar şi mahăr), care afişa politeţea celui cu bani (de altfel, a aruncat în sală cu dolari - am înhăţat şi eu una de 50, dar era "suvenir"), a deranjat un rând de spectatori ca să se aşeze el, a băut şampanie. Pe ansamblu, am câştigat mai mult de 50 de dolari...

Citit 1246 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 00:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.