Victor Cilincă

Victor Cilincă

Campanie VL "Monumentele Galaţiului": O statuie frumoasă, pe un soclu urgisit

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 11:00 | Publicat în CULTURA
„Amplasat într-un loc cum nu se poate mai nimerit, unde gălăţenii sunt foarte prezenţi”, spune criticul de artă Corneliu Stoica despre monumentul unei figuri centrale din istoria modernă, Ion C. Brătianu (1821-1891), luptător paşoptist, premierul cu cel mai lung mandat, fondator al PNL, scriitor, fondator mason, acum asuprit arhitectural! Sculptură clasică, de şcoală germană Statuia, care arăta spre Basarabia şi Dobrogea (acum, spre comuna care îi poartă numele şi spre ...

Import-export cultural

Vineri, 01 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Suntem prea săraci în industrie, ca judeţ, ca să ne cocoţăm în topul exporturilor de maşini-unelte, de tractoare, chiar şi de export mure la borcan. Există însă domenii unde nu ai nevoie de alt utilaj în afară de creier. Specialiştii în IT de pildă pot câştiga mii de euro stând în fotoliul personal şi exportându-şi inteligenţa. Dar nu oricine poate ajunge la astfel de performanţe. Caricaturistul Crihană, de pildă, pictează de mână, nu foloseşte tastatura, şi totu ...

Laurii Festivalului de Comedie: Galaţiul a câştigat trei premii "la el acasă"

Vineri, 01 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Cea mai bună actriţă în rol principal - Petronela Buda, cel mai bun actor în rol principal - Cristian Gheorghe, cel mai bun spectacol - "Peţitoarele" lui Ion Sapdaru Cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie şi-a decernat ieri seară premiile. Astfel, Premiul "Mihai Mihail", premiu nou înfiinţat la această ediţie, un premiu de excelenţă, s-a acordat actorului Dan Puric, pentru rolul Ion, din spectacolul "Idolul şi Ion Anapoda", al Teatrului Naţional "I.L.C ...

Opera „Aida”, ca o stampă alb-negru / „Decoruri novatoare” la premiera de sâmbătă

Vineri, 01 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în CULTURA
Spectacolul trebuie să fie unic, pentru a convinge şi publicul occidental „Este o scenografie cu totul novatoare”, declară regizorul Francesco Belotto, înainte de premiera Teatrului Muzical „Nae Leonard” de sâmbătă, ora 19,00, când celebra operă „Aida” de Giuseppe Verdi, se va juca la Sala Sporturilor, în faţa a 1.500 de gălăţeni. Spectacolul care va evolua apoi, în „Anul Verdi”, în ţări occidentale, trebuie să le aducă altceva şi celor care au mai văzut mo ...

Festivalul de Comedie / Teatrul din Bârlad, Aristofan şi un fost actor gălăţean

Joi, 31 Octombrie 2013 16:00 | Publicat în CULTURA
Aristofan, „părintele comediei”, „prinţul comediei antice” a fost reprezentat, la mai bine de două milenii de la moarte, în Festivalul de Comedie, cu spectacolul, încă la modă prin tema „pro şi contra emancipării” femeii - „Adunarea femeilor”. Nu este cea mai apreciată din cele 40 de comedii scrise de Aristofan, dar e o utopie în care femeile preiau fraudulos conducerea statului atenian cam ca la începutul comunismului sovietic, când se nivelau averile, nevoile şi c ...

Artă tânără / 23 de elevi şi studenţi plasticieni expun la Tecuci

Joi, 31 Octombrie 2013 15:00 | Publicat în CULTURA
La Galeria de Artă „Gheorghe Petraşcu” din Tecuci a avut loc recent vernisajul expoziţiei „Tinerimea artistică tecuceană”, aflăm de la Henri Codenie, care ne-a trimis şi imagini de la vernisajul deschis de muzeograful Lucia Gologan, la care a fost invitat plasticianul gălăţean David Sava. Sunt 23 de nume tinere, cărora doreşte să li se alăture, din Germania, şi tecuceanul Liviu Tudoran. Artiştii talentaţi sunt încă elevi la şcoli de artă din ţară şi studenţi plas ...

Galaţiul, lovit de seisme în fiecare secol/ O istorie cumplită a cutremurelor mari

Joi, 31 Octombrie 2013 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Când „s-au cutremuratu pământulu Moldovei şi clopotele sunau singure” Am consemnat deja despre cutremurul din ianuarie 1838, când pământul s-a crăpat şi în zona Izvoarele, aşa cum l-a cuprins cercetătorul Tudose Tatu în cartea sa, aflată în lucru. Descriind Podişul Moldovei, geologul Matei Drăghiceanu (1844-1939), academician, scria că „regiunea în întregul ei este cea mai zguduită de cutremure din toată România”, îl citează Tatu, ca şi pe acad. George Vâlsan, ...

Festivalul de Comedie, la final / Astăzi, gala premiilor şi un spectacol

Joi, 31 Octombrie 2013 06:00 | Publicat în CULTURA
Odiseea unui spectacol, acum şi în bulgarăOferit marţi, în Festivalul Naţional de Comedie, la Sala Studio a Dramaticului, spectacolul „Puşlamaua de la etajul 13” a însemnat şi un prilej de comparaţie, fiind prezentă şi o parte din distribuţia de la Galaţi a piesei lui Mircea M. Ionescu, premiată (locul I) în prima ediţie a Concursului de dramaturgie-comedie de la „Fani Tardini”. Piesă cu one-woman-show jucată la Giurgiu, Bucureşti, Chişinău şi Viena, transformată ...

Ajutoare pentru 30 sinistraţi din Corni / Peste 26.000 lei de la Lions

Joi, 31 Octombrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Lions Club Galaţi şi-a continuat campania de ajutorare a sinistraţilor din judeţul Galaţi în weekendul trecut, când s-a întors în comuna Corni, ca să ajute 30 de familii care nu au primit ajutoare de la Guvern, din cele 106 gospodării afectate de inundaţii. Astfel, sinstraţii au primit din partea asociaţiei gălăţene câte un set constând din: pat matrimonial furniruit, saltea, două perne, o pilotă, o pătură, un set de lenjerie de pat. „Suma totală alocată de Lions Club ...

Casa măturată musafiri aşteaptă? O parcare „ştirbă”, în faţă la Dramatic

Joi, 31 Octombrie 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Când inviţi pe cineva la o sărbătoare, faci curat şi în faţa casei! „Casa” Teatrului „Fani Tardini” s-a deschis acum, iată, în Festivalul Naţional de Comedie, în faţa oaspeţilor din ţară şi din străinătate. Din păcate, spaţiul generos pentru automobile din faţa teatrului este afectat de faptul că, în timp şi din cauza greutăţii maşinilor (poate că nu s-au ales materialele potrivite, mai rezistente), pavajul din plăcuţe de ceramică este acum plin de găuri c ...
Pagina 313 din 499