Imposibil să nu-ţi mai aduci aminte ce poezie ţi-am suflat atunci, când a murit maică-ta! Că eram şi eu acolo! Nu m-ai văzut? Ce-i drept, sunt foarte greu de remarcat, dar ochiului tău nu cred că i-a scăpat exact ceea ce urmăreşti acum! Ţii minte că ţi-a dat taică-tău o hârtie cu linii paralele şi un creion chimic... şi ai scris cea mai frumoasă elegie despre moartea unei mame, după dictatura mea? Ia ascultă la mine, dacă uiţi chiar şi momentele esenţiale din viaţă! ...

Nu cumva Nu-i Nimic... şi noi credem că E de/finit un concret învelit în abstract?... Şi, atunci, nu cumva, undeva, (n)-am greşit când am spus că n-a fost niciodată exact şi real cest grozav hocus-pocus flămând, cest viclean joc umplut cu nimicuri de rând? că-i un simplu şi trist şi umil catastif re/produs într-un cap presupus, flasc, naiv? Nu cumva E Nimic... şi noi credem că Nu-i de/finit un abstract învelit în concret?... Şi, atunci, nu cumva, dacă nu-s credincios şi ...

Ieşi din lut şi te sui spre lumină, încet... şi frumoasă din prima secundă... şi nimeni nu-ţi cântă şi nu te leagănă în/spre calea laptelui, rotundă! Nimeni nu te aude cum cauţi pe brânci raza aceea, înălţătoare... şi nimeni nu se apropie de tine, mireas-a nimănui, muritoare! Măcar să-ţi dea o picătură de apă şi să te ajute să te ridici şi să pleci mai repede din ceastă lume condamnată la silnicul aici! Ies din cer şi mă dau la-ntuneric, încet... şi ur ...

Domnule, în ziarul de ieri nu am reuşit să smulg nici o glasnică din muţenia ta ne/fecundă! Hai, te rog, pronunţă-te măcar pentru azi, că nu se ştie dac-om mai fi-n cel de mâine! Tu poţi fi sigur că ajungi? Nici eu, cât sunt de veşnică, nu ştiu dacă mai ajung, d-apoi tu! Apropo de ajungere, tu ştii că eu, fără tine şi fără alţii ca tine, nu pot ajunge nici măcar în următoarea secundă? Dacă nu ştii, îţi spun eu, acum! Dar, deocamdată, te conjur, spune-mi de ce ...

A plecat, a plecat, a plecat, a plecat la nordul Moldovei de sud... pot să spun, pot să spun, pot să spun, pot să spun... chiar tocmai la nordul Moldovei de nord... acolo... departe... departe... într-un sat, unde oamenii nu se văd, unde oamenii nu se aud decât la o biserică, la un tutun, la un botez, la o nuntă, la un atac de cord! Nu a spus, nu a spus, nu a spus, nu a spus dacă se mai întoarce vro dată... pot să cred, pot să cred, pot să cred, pot să cred că va rămâne acolo ...

De ce mă urmăreşti, domnule? Ţi-am făcut vrun rău? Vrei să-mi faci vrun bine? Ce ai de gând? Sunt în stare să te înfrunt, dar spune-mi care-i scopul dumneata! Vrei să-ţi spun că eşti caraghios? Te ţii toată ziulica şi toată nopticica de coada mea, însă nu zici nimic! Cum ies din casă, hop şi tu după trena mea! Oare te-a pus cineva să te ţii scai de mine? Nu-mi este frică! Nu! Doar atâta rugăminte-ţi fac: eşti îndrăgostit de persoana/personalitatea mea? Dacă da, ...

Ai crezut c-am s-azvârl (peste sufletul tău) cu venin, cu nămol, cu părere de rău...? ai gândit c-am să-ncerc să te smulg din înalt, din adânc, din sublim, din eternul neant...? că vroiesc să te-aduc şi să vezi ce-ai făcut din ateu, din bigot, din frumos şi din slut, din sărac, din bogat, din curat, din mizer, şi din rai, şi din iad, din pământ şi din cer?!   Ai crezut...şi m-ai dat drept lucrare la sfinţi, să mă treacă prin ciur, prin secure şi dinţi, să m-aşeze ...

Jupânul Emil Ion Batog îşi face bagajele puţine, spune o rugăciune mai mult în gând, îşi şterge oleacă de lacrimă...şi pleacă. Are treburi care nu suferă amânare şi nu pot fi lăsate în plata lui Dumnezeu, mai ales că-i coadă lungă la Casieria Celestă. Biserica rămâne tristă şi singură. Şi nu rezistă decât o noapte. A doua zi, după utrenie, aflându-mă gură-cască prin preajmă, o văd şi o aud pregătindu-se de plecare. Şi ea. Îşi face bagajele mai puţine d ...

Sigur că da!...Încet şi-n tăcere, ceşti tuspatru (reuniţi printr-un joc devastator al întâmplării) dărâmă gardul împărţirilor şi al despărţirilor de atâta vreme bună şi rea, dar şi de atâta trecere a timpului indiferent şi in/util. Nuia cu nuia şi par cu par, „zidul” scade, dispare, se face una cu cerul şi alta cu pământul, lăsând loc luminii să inunde ogrăzile şi grădinile, sufletele crispate ale celor doi Departe şi ale celor doi Aproape. Nimeni nu a mai ...

Hai, domnişoară, hai, domnişoară, dă-mi oleacă de noapte... toată ziua m-a făcut de ocară: nu ştiu să număr până la şapte!   Facă-se mila ta, facă-se vrerea ta: scoate-mă din strâmtoare... uite-aşa am să te mir, uite-aşa...  şi am să număr în continuare!   Am să învăţ să număr până la opt, dacă ajung până la şapte... până la opt orizontal, deoarece vertical nu se mai poate!   Cred că-l ştii bine pe opt orizontal: cel care nu se termină... am să vi ...