Singura şansă/calitate a lui Unu este că nu are Doi. Nici în capătul acesta, nici în capătul celălalt. Adică nu are nici minus Doi, nici plus Doi. Ori, mai corect zis, Unu nu are capete. Sau are o infinitate de capete, însă toate sunt pe dinăuntru. Dar asta nu înseamnă că are mijloc. Nu are, n-are cum să aibă, fiindcă Însuşi este mijloc Sieşi, dar şi celor care cred în El ca fiind şef peste toate văzutele şi nevăzutele din Alcătuirea Ne/cunoscutului indiferent. Oriun ...

e greu până la Unu! e greu până la Sine! o fi adevărat? sau mi se pare? cumva, naiv, mă pregătesc de moarte? sau, negreşit, nimic nu-i nou sub soare? nu cred nimic din toate cele spuse? nici nu mai poate Unu despre mine! îmi suflă-n ceafă, strigă printre lacrimi: să ştii că chiar şi Unu are Sine! oprire-n Timp? înţepenire-n Vreme? nu, şhakti kundalini nu mă lasă! calc pe Real, nimic nu-mi pune piedici, alerg spre Unu, parcă mi-i mireasă! ooo, ce frumos!? dar ce urât î ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Merg printre tarabele Târgului de Carte. Sunt titluri foarte multe. Edituri, aşijderea. Din ce în ce mai puţini oameni cumpără din ce în ce mai puţine cărţi, chiar dacă-i aglomeraţie. Pentru că, evident, alde gură-cască încurcă lumea. Unii/unele, dacă tot pierd vremea printre cărţi, au şi câinii cu ei, să-i aerisească şi să-i plimbe printre Hafez şi Khayyam. Cumpără doar împătimiţii ai lecturii, aceeaşi împătimiţi de anul trecut, de acum doi ani, din totdeauna ...

timp azvârlit în spaţiu de când...(lumină caldă să păcălească lumea aceasta şi cealaltă)... clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum!   spaţiu...(nimic în sine, big bang)...să-ncapă totul... apoi, din clipa-ntâia în clipa-ntâia, rodul scâncind fără de lege, spre lege...(şi-n delir)... hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir!   ce viaţă?...şi ce moarte?...ce fleacuri în mişcare, vecie-n dorul lelei...(sublim din înt ...

Vino, draga mea suveică!.../ te blestem, dacă nu vii: veci, să-ţi cadă luna-n teică/ şi iubirea-n păpădii când mai mergi şi tu la apă/ să te răcoreşti un pic la picioare... şi să-nceapă/ dorul Marelui Nimic! Vino, draga mea suveică!.../ toate cele mi se frâng sub cămaşa mea de neică,/ de naiv, de gol, de stâng!... eu am pus războiu-n poartă.../ un război şi sfânt şi drept... vino, arta pentru artă-mi/ ţese de colivă-n piept! Vino, draga mea suveică!.../ chiar t ...

Vecinul de la 12 are aproape de toate, însă nu are loc de muncă. În acest sens, seamănă cu foarte mulţi, din ce în ce mai mulţi, care nu au unde pleca şi, în consecinţă, nu au de unde veni. Bibicul, că-i bibic notoriu, porneşte mereu de acasă cu nevasta şi automobilul, dar nu spre nu ştiu care fabrică, ci la nişte întâlniri simandicoase, unde (se) prezintă tot felul de fleacuri cosmetice, vestimentare şi de bucătărie. După cum îl aud în timpul somnului, ştie o groaz ...

un câmp de luptă (cu garoafe negre) opreşte şi pietrifică soldaţii... războiul ăsta nu e pentru ei... acest război e pace pentru alţii!   ei duc în buzunarul de la piept garoafe roşii, care or că vină cu-n glonte mai deştept şi nimerit exact în locul care dă lumină!   ei au fotografii în buzunare, lângă adresa mamei de acasă... vine un glonte... perforează blând (şi rătăcit) iubita lor frumoasă!   sunt un soldat cu arme până-n dinţi, cu poze şi sta ...

Când moare o mamă, orice mamă din această lume cu ne/muritori de vază şi de rând, nu putem vorbi ca despre o moarte oarecare. Aşadar, dincolo de semnificaţia, importanţa şi necesitatea acestui eveniment, se cuvine să-i vedem o cauză (mai) înaltă şi un efect aidoma, se cuvine să căutăm şi să găsim măcar acum frumuseţea cestor două silabe identice şi foarte simple în alăturarea, alcătuirea, rostul şi rostirea lor. Desigur, de la apariţia vieţii şi a morţii pe Rotu ...

Doamnelor şi domnilor, ia uitaţi-vă peste drum, la blocul ăsta din dreapta, ori la blocul ăsta din stânga, ori la blocul ăsta din mijloc, ori la care bloc vreţi dumneavoastră... şi vedeţi şi vă minunaţi cât de frumos îşi scutură covoarele, şi carpetele, şi cearşafurile, şi feţele de masă doamna aceea, sau doamna cealaltă, sau doamna...! Îşi scutură chiar şi şosetele. Şi mai şi cântă cu vorbe de dragoste ori de jale. Ori numai fluieră, că n-are cuvinte (prin de ...