Rusia a revenit în acordul privind exporturile de cereale

Rusia a revenit în acordul privind exporturile de cereale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit "garanţii scrise" din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor, informează AFP.

"Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului", a anunţat Ministerul Apărării rus pe Telegram.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat ceva mai devreme în cursul zilei reluarea exporturilor de cereale ucrainene miercuri, la prânz, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.

"În urma discuţiei mele cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, ieri (marţi), expedierile de cereale vor continua începând de astăzi la prânz", a declarat Erdogan.

Potrivit preşedintelui turc, care a făcut acest anunţ în faţa grupului parlamentar al partidului său, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu l-a apelat telefonic pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate "ca înainte", începând de la ora 09,00 GMT.

Erdogan, care a avut marţi o convorbire la telefon cu omologul său rus, urma să discute și cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei de miercuri, a confirmat el.

Şeful statului turc a mai declarat, potrivit dpa, că naţiunile sărace din Africa vor avea prioritate la primirea de cereale ucrainene. Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat să se acorde prioritate unor ţări precum Somalia, Djibouti şi Sudan, a declarat Erdogan, adăugând că a fost de acord cu ideea.

Rusia și-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

Moscova a avertizat luni asupra ''pericolului'' continuării navigaţiei fără acordul său şi a cerut Ucrainei să garanteze securitatea respectivului culoar maritim.

În ciuda acestor amenințări, trei cargouri încărcate cu cereale ieşind din porturi ucrainene s-au alăturat marţi dimineaţă coridorului umanitar, în pofida retragerii temporare a Rusiei din acord. Aceste deplasări ''fuseseră aprobate de către delegaţiile ucraineană, turcă şi Naţiunile Unite'', a precizat centrul internațional de verificare a acestor transporturi, care a adăugat că ''delegaţia Rusiei a fost informată''.

În acest context, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a declarat că insistenţa comunităţii internaţionale de a rămâne în cadrul unui acord ce îi permite Ucrainei să exporte cereale prin Marea Neagră arată cât de multe se pot obţine ignorând tentativele de şantaj ale Rusiei.

"Rusia a încercat din nou să folosească foametea ca pe o armă, să folosească cerealele ca pe o armă. Iar comunitatea mondială, sub conducerea Naţiunilor Unite, a spus clar: «Nu, noi nu credem în minciuni, noi vom continua să trimitem nave» (cargo pentru exportul cerealelor)”, a spus Baerbock.

Acordul privind exporturile de cereale din Ucraina, semnat la Istanbul pe 19 iulie pentru o perioadă de patru luni, vizează prevenirea unei crize alimentare grave, în special în Africa. El a permis exportarea a peste 10 milioane de tone de cereale ucrainene blocate în porturi din sudul Ucrainei de la începerea agresiunii militare ruse, pe 24 februarie.

Citit 346 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Noiembrie 2022 16:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.