Tatăl, arestat în locul elevului care și-a ucis colegii

Tatăl, arestat în locul elevului care și-a ucis colegii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Elevul sârb care miercuri a deschis focul de armă asupra colegilor săi de clasă, ucigând opt dintre ei, nu poate fi tras la răspundere penal, ca urmare a vârstei sale, a anunţat agenţia de presă Tanjug, care citează o declaraţie a Parchetului sârb. Potrivit prevederilor legale din Serbia, băiatul ''este considerat iresponsabil din punct de vedere penal, întrucât nu a atins vârsta de 14 ani'', indică raportul Parchetului.

Tatăl băiatului a fost arestat, pentru punerea în pericol a siguranţei publice, în formă agravată.

Conform informaţiilor disponibile până în prezent, miercuri dimineaţă, Kosta Kecmanovic a comis un atac cu armă de foc la şcoala primară "Vladislav Ribnikar" din Belgrad, unde era elev. Autorul atacului a sunat la poliţie şi a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic şi că a împuşcat mai multe persoane.

Atacul fusese anunţat însă mai întâi de directorul adjunct al şcolii, în jurul orei 8:40. Potrivit şefului poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, dintre cei opt elevi ucişi, şapte erau fete şi unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani şi una 13 ani. Anterior, Kecmanovic îl împuşcase mortal pe agentul de pază de la intrarea în şcoală.

Citit 1190 ori Ultima modificare Joi, 04 Mai 2023 17:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.