Republica Moldova, susținere din partea a 50 de șefi de stat și de guvern

Republica Moldova, susținere din partea a 50 de șefi de stat și de guvern
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproape 50 de șefi de stat și de guvern din Europa și lideri ai Uniunii Europene s-au reunit joi, 1 iunie, în Republica Moldova, la castelul "Mimi", din Bulboaca, la doar câteva zeci de kilometri de Ucraina, pentru a transmite un mesaj de susținere celor două țări aflate în vizorul Rusiei.

Liderii europeni s-au reunit pentru a participa la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE). Organizarea acestei reuniuni a reprezentat o provocare logistică considerabilă pentru Republica Moldova, fostă republică sovietică cu mai puţin de trei milioane de locuitori, foarte fragilă din punct de vedere economic.

Acest summit, mult mai larg decât al Uniunii Europene, la care au fost invitate 20 de ţări în plus faţă de statele membre UE, un for imaginat de preşedintele francez Emmanuel Macron, a reunit ţări cu profiluri şi parcursuri foarte diferite - între altele Armenia, Islanda, Norvegia, Elveția, Turcia, Regatul Unit, Serbia, Azerbaidjan.

În plus faţă de primul summit, care a avut loc la Praga - la care au luat parte 44 de ţări, în octombrie 2022 -, la Bulboaca participă și Andorra, Monaco şi San Marino.

"Astăzi este o zi importantă pentru ţara mea şi pentru Europa. Abia aştept să găzduiesc preşedinţii şi premierii statelor din comunitatea politică europeană. (...) Avem multe subiecte pe care trebuie să le discutăm. Desigur că vom vorbi despre situaţia din Ucraina, restaurarea păcii pe continent se află pe agenda noastră. Trebuie să reconfirmăm susţinerea faţă de Ucraina în rezistenţa sa în faţa agresiunii ruse", a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de Moldopres.

Potrivit acesteia, în cadrul întâlnirilor bilaterale va discuta şi despre aderarea Republicii Moldova la UE. "Angajamentul nostru e să pregătim ţara pentru aderare şi voi îndemna liderii europeni să susţină acest plan şi să iniţiem negocierile cât mai curând posibil", a afirmat Maia Sandu.

Primul lider european sosit în Republica Moldova a fost chiar președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta a declarat presei că războiul din țara sa se va încheia doar atunci când ucrainenii vor învinge sau când Rusia va părăsi teritoriile ocupate. "Sunt fericit să mă aflu aici. Nu a fost uşor, dar am venit astăzi să oferim sprijin Republicii Moldova", a mai declarat Zelenski, înainte de a mulţumi poporului moldovean "pentru că a primit atât de mulţi refugiaţi încă din prima zi a războiului".

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a sosit în Republica Moldova cu același avion cu care a călătorit și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Iohannis a reafirmat importanţa sprijinului pentru Ucraina, ţară care continuă să fie ţinta atacurilor "nemiloase" ale Rusiei. De asemenea, șeful statului român a declarat că summitul găzduit de Republica Moldova este ilustrativ pentru vocaţia europeană a Republicii Moldova, pentru seriozitatea eforturilor de reformă dedicate aderării sale la Uniunea Europeană".

Lucrările summitului s-au desfășurat pe mai multe paneluri, în marja reuniunii fiind prevăzute şi mai multe întâlniri bilaterale.

Citit 632 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iunie 2023 09:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.