Bruxellesul și Washingtonul au convenit asupra necesității de a menține "presiune maximă" asupra Moscovei, în cursul primului apel între șefa diplomației UE, Kaja Kallas, și secretarul de stat american, Marco Rubio, notează AFP.
Potrivit unui responsabil european, cei doi lideri au discutat despre necesitatea "cooperării" pentru realizarea unei "păci de durată" în Ucraina.
Acest prim contact dintre Kaja Kallas și Marco Rubio a avut loc după amenințări repetate din partea lui Donald Trump cu privire la comerț și apărare. Noul președinte american a afirmat recent că țările europene vor fi supuse unor taxe vamale, "singura cale" pentru SUA "să fie tratate corect". El le-a mai cerut europenilor să-și majoreze cheltuielile pentru apărare la 5 la sută din PIB.
În timpul convorbirii cu omologul său american, șefa diplomației UE "a insistat și pe creșterea investițiilor Europei în domeniul apărării", potrivit unui responsabil european, sub protecția anonimatului. Marco Rubio și Kaja Kallas au subliniat, de asemenea, "importanța de a întări cooperarea dintre UE și Statele Unite" în privința situației din Orientul Mijlociu și provocărilor ridicate de China", potrivit acestui responsabil european. "Ei au convenit asupra necesității de a menține presiune maximă asupra Moscovei, pentru a se ajunge la o pace justă și de durată în Ucraina", a adăugat el.
Poziția Statelor Unite privind Ucraina a fost până acum neclară. Washingtonul este principalul susținător militar al Kievului și Donald Trump a criticat în repetate rânduri acest ajutor, dar a și amenințat recent Moscova cu mai multe sancțiuni dacă nu reușește să ajungă la un acord cu Ucraina.
La începutul lunii ianuarie, Kaja Kallas a asigurat că UE este "gata să preia ștafeta" pentru a oferi sprijin militar Ucrainei, "dacă Statele Unite nu vor să facă acest lucru". În același timp, ea a declarat că este "sigură" că Washingtonul "își va continua sprijinul pentru Ucraina".
În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de garanții de securitate mai ample și l-a îndemnat pe președintele american Donald Trump să fie de partea Kievului, informează miercuri Reuters. "Vrem ca el (Trump) să fie de partea Ucrainei", a afirmat Zelenski. "Putin nu se teme de Europa", a adăugat el, într-un interviu pentru Fox News. Zelenski a mai explicat că Ucraina nu poate recunoaște ocupația Rusiei, dar că preferă o soluție diplomatică.
Trump, care a preluat mandatul la 20 ianuarie, a promis că va pune capăt în curând războiului dintre Rusia și Ucraina, fără să spună cum anume va face acest lucru. Consilierii săi au sugerat că ajungerea la un acord ar putea dura luni de zile. Trump și-a exprimat disponibilitatea de a vorbi cu Putin, în contrast cu administrația fostului președinte democrat Joe Biden, care l-a evitat pe liderul rus.