Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

"Festivalul Dulciurilor" din Moscu, la a doua ediţie (FOTO)

Miercuri, 17 Septembrie 2014 10:20 | Publicat în SATUL
* Iniţiativa organizării manifestării de măiestrie culinară îi aparţine preotului din sat În fiecare an, în satul Moscu de la Târgu Bujor se organizează un eveniment inedit pentru zona noastră: "Festivalul Dulciurilor". Nu e ceva improvizat, ci o manifestare care aminteşte de pitorescul satelor de prin vest, unde gospodinele se întâlnesc din timp în timp ca să se întreacă în măiestrie. „Iniţiativa i-a aparţinut părintelui Ionuţ Iordache. În acest an, am ajuns la c ...

JAF DUPĂ JAF în sistemul de IRIGAŢII, sub ochii îngăduitori ai autorităţilor (FOTO)

Miercuri, 17 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
* Hoţii au dat iama, săptămâna aceasta, în staţia de punere sub presiune de la Frumuşiţa * Anual, zeci de cazuri de furt se petrec în judeţ, iar oficialităţile sunt total depăşite Paradox de Galaţi! Pe de o parte vorbim despre refacerea sistemului de irigaţii, pe de altă parte ne este aproape imposibil să mai facem faţă valurilor de hoţi care trăiesc de pe urma jefuirii staţiilor şi traseelor de conducte existente. Cazurile de furt sunt cu zecile, în fiecare an. De la ...

S-a SCHIMBAT directorul Seminarului Teologic

Miercuri, 10 Septembrie 2014 18:20 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit informaţiilor prezentate de Î.P.S. Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, la consfătuirea profesorilor de religie de miercuri, noul director al Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" este, în urma numirii de zilele trecute, părintele prof. Ninel Ţugui. Precedentul director al Seminarului a fost părintele prof. Costel Bulgaru, care a îndeplinit funcţia timp de 17 ani. Profesorii de religie, reuniţi la consfătuire Profesorii de religie din eparhia Dunării de Jos - ad ...

CALENDAR RURAL/ Târguri şi evenimente agricole

Miercuri, 10 Septembrie 2014 03:00 | Publicat în SATUL
Miercuri se ţine târg la Fundeni şi Schela. Joi e târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri, la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs de amenajare. Manifestări naţionale Septembrie. ...

Suspiciuni de INFECTARE CU BOALA LIMBII ALBASTRE şi în judeţul Galaţi. Nu se mai ţin târguri cu vânzare de animale

Marți, 09 Septembrie 2014 19:20 | Publicat în SATUL
* Nu se mai ţin târguri cu vânzare de animale până în octombrie Există posibilitatea ca boala limbii albastre să fi ajuns şi în fermele gălăţenilor. "S-au înregistrat două suspiciuni de infectare a animalelor. Una dintre acestea s-a stabilit la Munteni, cealaltă la Drăgăneşti. Vorbim, însă, despre suspiciuni, nu despre cazuri confirmate. Testele se fac în laboratorul nostru, dar numai Bucureştiul poate da confirmarea unui caz", ne-a declarat directorul Direcţiei Sanita ...

Târgul de toamnă, în octombrie, în Piaţa Centrală

Joi, 11 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi informează că, în acest an, Târgul de Toamnă, ajuns la ediţia a XIII-a, se va organiza în perioada 3 - 5 octombrie. Desfăşurat anual, târgul durează trei zile şi va fi inaugurat printr-o paradă a oficialităţilor oraşului. Vom reveni cu amănunte. ...

Bălţile Galaţiului rămân FĂRĂ PEŞTE şi în acest an!

Miercuri, 10 Septembrie 2014 06:00 | Publicat în SATUL
* Legislaţia strâmbă şi lăcomia au secătuit fondul piscicol al judeţului Dacă bălţile din judeţul Galaţi ar funcţiona măcar la jumătate din capacitatea la care erau exploatate înainte de Revoluţie, ne-am asigura, doar din producţie proprie, mai mult decât putem mânca. Per total, avem 3.200 de hectare de luciu de apă în judeţ, dar foarte puţine bălţi mai produc peşte, fie şi sporadic. Culmea este că nu lipsa banilor stă în calea dezvoltării, existând posibilita ...

(FOTO) De ce sunt SCUMPE LEGUMELE în pieţele gălăţene/ Cumpărătorii, învinşii războiului dintre negustori şi fermieri

Miercuri, 10 Septembrie 2014 06:00 | Publicat în SATUL
* Indiferent de unde cumpără, gălăţeanul plăteşte tot cam atât pe legume * Atât producătorii, cât şi intermediarii găsesc tot felul de explicaţii pentru preţul ridicat al mărfii Fie că îţi cumperi legume şi fructe de la intermediari, fie că te aprovizionezi direct de la taraba unui producător, cam tot atât plăteşti. Marii producători de profil din judeţ spun că intermediarii îneacă puterea de cumpărare a gălăţeanului din cauză că măresc preţul mărfii şi ...

Fermierii gălăţeni, în impas/ Degeaba ai ţeava, dacă N-AI BANI să uzi!

Luni, 08 Septembrie 2014 12:00 | Publicat în SATUL
Avem, în judeţ, doar şapte amenajări de irigaţii la altitudine mai mare de 100 de metri, pe care Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Galaţi le raportează ca fiind în stare de funcţionare. Este vorba despre staţiile de punere sub presiune şi repompare din Frumuşiţa, Pechea, Smârdan, Cuca şi Rediu, situate pe treptele de pompare II, III, IV şi V, la altitudini cuprinse între 127 de metri şi 171 de metri. Deşi infrastructură există, ANIF Galaţi informe ...

CAPCANELE mandatării băncii cu PLATA FACTURILOR

Luni, 08 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Dacă nu doriţi să vă bateţi capul, în fiecare lună, cu efectuarea plăţilor online după modelul deja descris, puteţi mandata banca la care aveţi cont şi servicii active de internet banking să se ocupe de plăţile dumneavoastră. Mulţi europeni din Vest preferă acest tip de mandatare, deoarece astfel nu le mai rămâne altceva de făcut decât să verifice lunar, tot online, de la serviciu, de acasă sau chiar din concediu, de pe telefon sau tabletă, dacă banca şi-a făcut bine ...
Pagina 127 din 423