Anca Melinte

Anca Melinte

PARCAREA de TIR-uri a fost FINALIZATĂ cu şase luni ÎNTÂRZIERE

Vineri, 25 Iulie 2014 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Doi euro pe zi de autocamion, acesta ar putea fi tariful pe care îl vor plăti şoferii pentru a beneficia de parcarea de TIR-uri construită pe Drumul de Centură. Vestea bună este că, potrivit autorităţilor, parcarea este funcţională, lucrările sunt finalizate, iar astăzi este programată recepţia investiţiei realizate cu fonduri europene. La Parcul de Soft, a avut loc, miercuri, conferinţa de închidere a proiectului european, în cadrul căreia autorităţile s-au declarat mulţu ...

Foşti adversari, colegi de partid/ Ciumacenco îi OFERĂ lui Stan POSTUL de viceprimar

Vineri, 25 Iulie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin fuziunea dintre PNL şi PDL, primarul Marius Stan şi fostul său contracandidat la Primăria Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, devin colegi de partid. Ba mai mult, fostul viceprimar Ciumacenco va sta la aceeaşi masă cu liderul PNL, deputatul Victor Paul Dobre. Ei bine, Ciumacenco afirmă că nu are resentimente sau rezerve faţă de liberalii care l-au atacat în campania electorală a anului 2012. Ba mai mult, Ciumacenco e gata să-i ofere un post de viceprimar lui Marius Stan, în 2016, c ...

Capitalul social al SC Transurb s-ar putea MAJORA pentru ACHIZIŢIA de AUTOBUZE second hand

Vineri, 25 Iulie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
În comisiile Consiliului Local a ajuns un proiect de horărâre privind majorarea capitalului social al SC Transurb SA Galaţi, cu suma de 4,3 milioane de lei. Şi nu pentru că firma ar fi dat de bani, ci pentru dotarea cu autobuze second hand. Mai exact, potrivit documentelor de pe masa aleşilor, în bugetul local de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al municipiului Galaţi, pentru societatea locală de transport a fost cuprinsă suma de 4,3 milioane de lei pentru achiziţia de autobuze r ...

Ţâţe şi prezidenţiale

Vineri, 25 Iulie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Duş cu bustieră sau fără? Scuze pudibonzilor care vor sări oripilaţi de primul cuvânt din titlu. Gâdişti şi Băsişti, nu vă impacientaţi, nu e vorba nici despre decolteul doamnei Udrea şi nici de sânul cel dulce al puterii din care tot sug politicienii! Dacă toată lumea e „zen”, o să vă spun că e vorba de o pereche cât se poate de banală de sâni siliconaţi, despre care a ajuns să-şi dea cu părerea un candidat la preşedinţia României. Mai exact, Viorel Cataram ...

O tecuceancă îi învaţă limbi străine pe luxemburghezi. Şcoala Clarei Moraru a împlinit zece ani (FOTO)

Vineri, 25 Iulie 2014 11:00 | Publicat în DIASPORA
Unele afaceri nu rezistă nici măcar un an, altele şi mai puţin, iar cele din urmă s-au născut direct în moarte clinică. Ei bine, o tecuceancă în vârstă de doar 37 de ani, despre care aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, nu doar a rezistat, ci s-a impus în lumea afacerilor de succes, în Luxemburg. Clara Moraru, sau Daniela Lăcrămioara Moraru, aşa cum o ştiu tecucenii şi foştii colegi şi profesori de la Colegiul „Spiru Haret” din Tecu ...

Convenția Primarilor: Aleşii gălățeni vor eficienţă ENERGETICĂ

Joi, 24 Iulie 2014 02:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierii locali au aprobat, la propunerea colegului lor, liberalul Gigel Caliga, aderarea municipiului Galaţi la Convenţia Primarilor - angajament voluntar al autorităţilor locale în vederea dezvoltării unor planuri locale de acţiune pentru promovarea eficienţei energetice şi a energiei durabile. Primarul Marius Stan a fost împuternicit cu realizarea tuturor demersurilor aferente semnării şi implementării Convenţiei. Aceasta reprezintă un angajament asumat de unităţile admini ...

Dezbatere publică/ Primăria vrea să RESTRUCTUREZE urban Ţiglina II

Joi, 24 Iulie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi şi-a anunţat intenţia de a elabora un plan urbanistic zonal de restructurare urbană pentru cartierul Ţiglina II şi aşteaptă observaţii, comentarii, sugestii sau semnalări din partea cetăţenilor, în scris, până la data de 30 iulie 2014.Principalele obiectivele urmărite prin restructurarea urbană vizează reconfigurarea diferitelor categorii de spaţii pietonale, carosabile, parcări, parcuri, scuaruri, zone verzi şi crearea unei ambiante urbane atr ...

Absurd de Galaţi/ Până terminăm expertizele, ne înghit cu totul gropile

Joi, 24 Iulie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Cum ar fi gropile. Să luăm ca exemplu celebra „falezogaură". Primarul Marius Stan a moştenit-o de la fostul edil Dumitru Nicolae şi, la doar câteva zile de la preluarea mandatului, în iulie 2012, a comandat astuparea ei. Numai că, la niciun an, pe 10 aprilie 2013, falezogaura a reapărut. „Problema nu e groapa, ci identificarea cauzei pentru o solu ...

Iată cine va finaliza MODERNIZAREA stadionului Gloria

Joi, 24 Iulie 2014 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Modernizarea stadionului municipal Gloria, etapa I, abandonată de firma SC Super A Plus K va fi continuată de firma Vetel 2003. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi şi şi-a adjudecat contractul cu o valoare de 583.508 de lei. Reamintim că, în loc să intre deja în etapa a doua a modernizării, aşa cum ar fi fost normal, stadionul zace tot în etapa I, neterminată, deşi ar fi trebuit să fie gata până la 24 octombrie 2013. Situaţia a fost provocată de fir ...

Când încep LUCRĂRILE DE MODERNIZARE pe strada Ana Ipătescu

Joi, 24 Iulie 2014 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Veşti bune pentru gălăţenii care locuiesc pe strada Ana Ipătescu şi care aşteaptă încă din toamna trecută să se încheie modernizarea arterei. Lucrările vor începe, potrivit Primăriei Galaţi, pe 1 august 2014, şi sunt programate să se încheie la sfârşitul lunii noiembrie 2014. Ordinul de lucrări a fost eliberat de Primărie, iar în momentul de faţă constructorul desemnat prin licitaţie, SC Lemacons, se află în faza de organizare a şantierului. Lucrările de moderniza ...