UPDATE | Copiii blocați în peștera din Thailanda, salvați

UPDATE | Copiii blocați în peștera din Thailanda, salvați
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei 12 copii şi antrenorul lor blocaţi în peştera Tham Luang din nordul Thailandei au fost salvaţi de echipele de intervenţie, anunţă surse oficiale, citate de CNN.

Ultimii trei membri ai echipei de fotbal şi antrenorul lor au fost scoşi din peşteră marţi, după mai mult de două săptămâni petrecute în subteran, au declarat reprezentanţii Forţelor Navale din Thailanda. "Nu ştim dacă este miracol, ştiinţă sau altceva. Cei 13 sportivi au fost scoşi din peşteră", au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale.

Ultima parte a operaţiunii constă în scoaterea la suprafaţă a celor patru salvatori, printre care şi un doctor, care au stat cu copiii în peşteră după ce i-au găsit. "Urmează să îi scoatem şi pe salvatori", au declarat reprezentanţii Forţelor Navale, într-o postare pe Twitter.

Prim-ministrul thailandez a declarat că cei cinci sportivi scoşi marţi din peşteră au primit îngrijiri medicale la faţa locului, înainte să fie transportaţi la spitalul din Chiang Rai, unde sunt trataţi cei opt copii salvaţi în primele două zile ale operaţiunii.

Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, şi antrenorul lor, în vârstă de 25 de ani, au fost declaraţi dispăruţi pe 23 iunie. După ce aceştia au intrat în subteran, ploaia torenţială a determinat inundarea peşterii. Cei 13 sportivi au fost găsiţi în viaţă pe 2 iulie, de către doi scafandri britanici, după nouă zile petrecute în subteran.

Sursa foto, digisport.ro

Citit 2099 ori Ultima modificare Marți, 10 Iulie 2018 17:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.