Am publicat, zilele acestea, un articol care se intitula "Cu Dumnezeu înainte, pe coate și genunchi".
Cum era de așteptat la o referire care vizează religia, am primit zeci de comentarii. Cea mai mare parte pozitive, multe dintre ele pline de umor și omenie. M-a deranjat însă un cititor, căruia vreau să-i răspund aici.
Domnule dragă, prietene, cuvintele pe care mi le-ai scris, vorba Brigăzii Diverse, "ne doare". De mult nu m-am mai întâlnit cu un ton atât de vehement, într-o luare de atitudine pe marginea unui subiect oarecare. Cred că, dacă îți eram la îndemână și asta n-ar fi fost o infracțiune gravă, mi-ai fi dat cu ceva în cap doar pentru că am o altă opinie decât tine.
M-ai făcut în toate felurile, dar cel mai mult m-a deranjat că m-ai făcut incult; or, eu nu sunt așa. Am făcut carte pe vremea când se învăța cu adevărat. Iar ceea ce am aflat din școlile absolvite (muzică și litere) mi-a deschis orizontul frumosului, al binelui, al toleranței, al compasiunii, al prieteniei, al legăturii unice, indisolubile și strict personale cu ceea ce tu consideri a fi un Dumnezeu răzbunător, iar eu consider a fi inteligența creatoare universală, de la care emană Legea, Iubirea și tot ce este bun și ne-bun, ființă cu care eu sunt unul.
M-ai făcut să-mi aduc aminte de cruzimile, torturile, războaiele, terorile, masacrele comise în numele lui Iisus, după principiul prost interpretat "cine nu este cu noi este împotriva noastră" (Marcu, 12.30, preluat de Vladimir Ilici Lenin).
Omule, mă gândesc că, în intoleranța și habotnicia ta religioasă, dacă ai fi trăit în Evul Mediu, oricând între secolele IV-XVIII, ai fi făcut parte din hoardele așa-zișilor creștini care, în numele unui Învățător blând, bun, pacifist, ai fi comandat sau comis oricare dintre cruzimile de mai sus. Or, același Iisus a spus "iubește-ți aproapele ca pe tine însuți".
De aceea mă bucur că nu ne aflăm în Evul Mediu și că nu ai posibilitatea de a fi intolerant decât cu vorba, nu și cu fapta. Să fii zen!
