Fanarioții de altădată, parlamentarii de azi

Fanarioții de altădată, parlamentarii de azi
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Asemănarea nr. 1

Greci, membri ai elitei economice, stabiliți în cartierul Fanar din Istanbul, "fanarioții" s-au folosit de toate pârghiile pentru a ajunge domnitori în Moldova sau Muntenia. Prima pârghie a fost mita: candidații la tron trebuiau să "cotizeze" către reprezentanții Sublimei Porți Otomane. Pentru că amatorii nu dispuneau de destul cash, trebuiau să apeleze la creditori (cămătari), care aveau dreptul să își recupereze banii, cu prețul mazilirii (înlăturării) Domnului rău-platnic.

Ca să ajungă "aleșii poporului", candidații trebuie să cotizeze sume importante nu numai la partidul de proveniență, dar să și investească masiv în campania electorală. Odată intrat în Legislativ, grija numărul unu a parlamentarului este să-și recupereze cheltuielile.

Asemănarea nr. 2

Tronul era ocupat pe un mandat limitat. Au existat atitudini boierești autohtone care au dus la descăpățânarea Domnilor rebeli. Parlamentarul nou-ales nu știe dacă va mai apuca un alt mandat, deci trage tare, ca și fanarioții, pentru a se îmbogăți rapid.

Asemănarea nr. 3

La sosirea în țară, fanarioții veneau la putere "cu cățel, cu purcel", adică cu toate neamurile, sfătuitorii apropiați, creditorii; poate zeci de lipitori care urmau să sugă sângele poporului.

Parlamentarii își instalează rudele și apropiații în posturi-cheie la diverse instituții mai mult sau mai puțin utile, le acordă acestora contracte bănoase cu statul, de pe urma cărora vor profita cu toții.

Asemănarea nr. 4

Birurile însă le-a plătit mereu și le plătește și acum tot poporul, această "națiune de idioți" (v. Petre Țuțea) obișnuită cu jugul și ciobanul ungurean care-i ia capul.

O cacialma politică inutilă

Cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2009, Traian Băsescu instituia un referendum pentru: a) un Parlament unicameral și b) pentru un Parlament alcătuit din 300 de reprezentanți. Cu siguranță, Băsescu a aruncat o "fumigenă", ca să câștige capital electoral.

Oamenii au votat cu majoritatea necesară conform Constituției, act de voință sfânt, dar, ce să vezi, au trecut de-atunci 14 ani și voința Poporului (conform Constituției) a fost folosită drept hârtie de șters dosul Puterii. Mai mult, Parlamentul a ajuns la cea mai mare cifră de aleși din istoria țării: numai Camera Deputaților numără 329 de deputați, la o populație de 19.000.000 de locuitori, adică un "fanariot" la 57.000 de oameni (am băgat în ecuație toți românii).

În contextul marilor reduceri de personal, al reducerii balanței de venituri și cheltuieli a României, am avut curiozitatea să arunc o privire pe cifrele economice ale Camerei Deputaților.

Șoc și groază! Cât ne costă un deputat?

Potrivit datelor publicate pe website-ul Camerei, costurile totale doar pe luna mai 2023 (ultimele publicate) sunt compuse și se ridică la sumele următoare:

· indemnizații nete parlamentari - 3.624.654 lei

· diurne deplasare lunară la Parlament - 1.033.821 lei

· diurnă deplasare în circumscripția electorală - 65.772 lei

· cazare - 1.258.386 lei

· transport - 1.057.717 lei

· telefoane mobile - 16.572 lei

· cheltuieli de personal la cabinete - 3. 423.279 lei

· cheltuieli pentru bunuri și servicii cabinete - 7.658.780 lei

Total: 18.138.980 lei

Nu am mai luat în calcul pensiile speciale, personalul de rând din Camera Deputaților, care poate adăuga, împreună cu chirii, deplasări, diurne, cazări, sporuri, cantina socială a elitei politice etc. alte multe milioane de lei.

Vă rog să înmulțiți dumneavoastră 12 luni cu 18.138.980 lei/lună; să adăugați rata inflației, pensiile speciale și alte mizilicuri pe care și le permit pe spinarea noastră.

Ei, hai să vă fac un serviciu minimal! 12 luni x 18.138.980 lei/lună = 217.667.760 lei/an!!! Peste 43,5 milioane de euro!!!

Concluzie

Înțelegeți acum de ce fanarioții de azi, ciocoii mari și mici, au o lejeră jenă faţă de poporul român prin părțile dorsale și coate? Și de ce ar trebui ca toți analfabeții, hoții, mitocanii, demagogii să fie alungați de-acolo?

Ce loc ocupăm în lumea civilizată la numărul de deputați

Spania - populația 47,5 milioane, deputați 350, unu la 135.000;

Germania - populație 83 milioane, parlamentari Bundestag - 709, unu la 117.000;

Franța - populație 66 milioane, 567 deputați, unu la 116.000;

Marea Britanie - populație 68 milioane, parlamentari Camera Comunelor - 650, unu la 104.000;

Italia - populația 59 milioane, 630 deputați, unu la 94.000 ;

România . populația 19 milioane, 329 deputați, unu la 58.000.

Avem de 13 ori mai mulți deputați decât SUA şi de două ori mai mult decât țările europene cu care ne-ar plăcea să ne comparăm!

Citit 1463 ori Ultima modificare Duminică, 03 Septembrie 2023 08:28

7 comentarii

  • postat de Adio! si n-am cuvinte!
    Miercuri, 06 Septembrie 2023 18:32
    89.137.226.***
    Pai nu este clar: cati moldoveni neaosi mai sunt, mai ales la Galati?!!
    Populimea galateana este compusa 99% din popoarele migratoare: greci, turci, tatari,si, da, fanarioti, fiecare oras la Romaniei a luat ceva din Fanarul turcesc: fete deformate, urechi clapauge, nimic din moldoveanul neaos.
    0
    0
  • postat de Prin peste 1 300 000 de bugetați la stat+pensionarii ,,roșii,, aprox. 5 milioane, poți influența și dirija votul.
    Luni, 04 Septembrie 2023 13:25
    109.166.130.***
    Alegerile prin vot sunt manipulate prin alegerea primarilor într-un singur tur și alegerea parlamentarilor impus pe listă, oameni manipulați de partid. Apoi cu un nr. de 165 714 de asistați sociali, nu poți influența votul, dar cu un nr. 130 000 de bugetați la stat, plus membrii familiilor, poți inf
    0
    0
  • postat de magis
    Luni, 04 Septembrie 2023 13:00
    89.121.200.***
    Excelent articol, ca mai toate cele ale dlui Voicu.
    0
    0
  • postat de ICTosca
    Luni, 04 Septembrie 2023 10:05
    5.13.143.***
    ...Excelent scris, excelente comparatii ! Din pacate, asistatii sociali voteaza cum le cere partidul rosu, habotnicii, cum ii sfatuieste popa, borfasii, evazionistii si scursurile sociale, dupa cum le este interesul...asa incat intotdeauna vom fi guvernati de hoti.
    0
    0
  • postat de Ciclop
    Duminică, 03 Septembrie 2023 19:30
    86.124.126.***
    Si atunci aveam parteneriat strategic cu Sublima Poartă
    0
    0
  • postat de Au trecut 33 de ani de PSD-PNL, mai vreți încă 33 de ani, la fel ?
    Duminică, 03 Septembrie 2023 14:34
    109.166.129.***
    Un articol adevărat, logic, în oglindă prezentat, ușor de înțeles și fără supărare, cu intenție timp de 33 de ani aplicat, ,,implementat'' cu sârguință acționat de peste 20 guverne PSD-PNL și 3 Președinți de Stat. Băgați la cap și-n 2024, vedeți cum votați. La vremuri noi, oameni noi.
    0
    0
  • postat de Zambeste azi
    Duminică, 03 Septembrie 2023 10:17
    95.76.3.***
    Clar si la obiect. Incepe campania, incep promisiunile. Aude cineva? "Vin ai nostri, pleaca ai nostri/ Noi ramanem tot... asa", vorba cantecului lui Socaciu.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.