Gheorghe Arsenie

Gheorghe Arsenie

FOTBAL. Juniorii Liceului Sportiv, pe podium în play-off

Joi, 22 Decembrie 2022 17:15 | Publicat în SPORT
Echipa de fotbal juniori Under 19 a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Galați s-a remarcat în această toamnă la nivel naţional. În sezonul regulat, LPS s-a numărat printre protagonistele Seriei a II-a a Campionatului Național, unde s-a clasat pe locul al treilea din 11 formații. La încheierea acestei faze a campionatului, gruparea antrenată de prof. Silviu Păunescu s-a calificat printre cele mai bune șase echipe în faza de play-off. Și aici, în cea de-a doua fază a campionatulu ...

BADMINTON. Medalii pentru cei mai mici sportivi de la Siderurgistul

Joi, 22 Decembrie 2022 00:14 | Publicat în SPORT
Cei mai mici sportivi practicanți ai badmintonului la Clubul Siderurgistul Galați s-au prezentat cu brio la meciurile Campionatului Național din Capitală. Clubul gălățean (antrenor coordonator Dorel Badiu, împreună cu antrenorii Iulian Călin și Adrian Panfil) a prezentat la ultima competiție din acest an șapte sportivi cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, la categoria Under 13. Chiar şi în aceste condiții, reprezentanții Galațiului s-au descurcat foarte bine, cucerind opt ...

Clasări fruntașe la „Cupa de Iarnă”

Miercuri, 21 Decembrie 2022 10:00 | Publicat în SPORT
ATLETISM. Două grupe de copii de la CS Școlar Tecuci au participat în sala de atletism din Bacău la un interesant concurs dotat cu "Cupa de Iarnă". Prezența primului grup și rezultatele obținute le prezentăm în numărul de astăzi al ziarului nostru. Ștafeta de 4x500 m, alcătuită din Denis Sebastian Matei, Rareș Chiș, Radu Botez și Leonard Diaconu, s-a clasat pe primul loc. La individual, Leonard Diaconu (categoria Spiriduși) - locul 1 la săritura în lungime și locul 3 la 50 ...

Șoimii Foltești a egalat liderul în Liga a V-a de fotbal

Marți, 20 Decembrie 2022 15:21 | Publicat în SPORT
Cel mai important și interesant meci al finalului de sezon al Ligii a V-a a avut loc pe Stadionul "Siderurgistul". S-au întâlnit două echipe aflate pe podium la ora partidei, Șoimii Foltești și Viitorul Costache Negri. Au câștigat "gazdele" cu scorul de 2-1, victorie care i-a adus pe jucătorii acesteia în fruntea clasamentului. Cele trei goluri au fost marcate de: Mandel Andrei și Păpăruș, respectiv, George Andrei. Meciul a fost arbitrat de Florian Vișan, căruia i s-au aliniat ...

VOLEI. CSM Arcada, două victorii în „Cupa României”

Luni, 19 Decembrie 2022 15:47 | Publicat în SPORT
Duminică seară și luni, 19 decembrie, Sala Sporturilor "Dunărea" a găzduit două partide de volei, contând pentru populara competiție națională "Cupa României". Protagoniste au fost echipa multiplă campioană CSM Arcada Galați și Universitatea Cluj. Clujenii au dorit să susțină și meciurile de Cupă într-o singură deplasare, după ce sâmbătă jucaseră în campionat, cu CSM Constanța. Întâlnirile au contat pentru faza sferturilor de finală și s-au încheiat cu succesul ...

Din sportul gălățean. Cantonamentul din Capitală, la final

Marți, 20 Decembrie 2022 09:49 | Publicat în SPORT
HALTERE. Lotul național de haltere tineret și speranțe olimpice și-a încheiat cantonamentul de pregătire la Centrul Național Olimpic "Lia Manoliu" din București. Printre cei nominalizați de către Comisia Tehnică a federației de specialitate s-au aflat și trei gălățeni: Alexandra Alexe de la Dunărea Galați (antrenori Marin Otinceanu și Nicolae Mihai) - triplă campioană europeană, Cosmin Isofache de la Siretul Piscu (antrenor Alexandru Dumitrescu) și Tiberiu Donose de la Vii ...

Din sportul gălățean. 11 medalii pentru sportivii tecuceni, la Herculane

Duminică, 18 Decembrie 2022 13:15 | Publicat în SPORT
LUPTE. În organizarea Asociației Județene de Lupte Caraș Severin și a cluburilor C.S Școlar și CSM Reșița, a avut loc o interesantă competiție. Aceasta a fost găzduită de stațiunea Băile Herculane și s-a intitulat ”Cupa Hercules”. Au luat parte peste 200 de sportivi, reprezentând 25 de cluburi – la categoriile Under 15, juniori III și IV. Între concurenți s-au aflat și 15 luptători de la ACS Vipgurad Tecuci. Și de această dată, tecucenii au făcut o treabă bună ...

Victorii pentru CSM Galați și CSM Arcada. Echipele gălățene, în plin sezon pe final de an

Duminică, 18 Decembrie 2022 20:00 | Publicat în SPORT
Luna decembrie este plină de activități sportive, în continuare, în care sunt prezente și formațiile din orașul nostru. Cea mai implicată în focurile competiției în această perioadă este echipa de baschet a CSM Galați, care are de dus o luptă strânsă pentru a prinde top 5 în prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin. Ceea ce ar însemna calificarea în faza superioară a campionatului, alături de celelalte 5 echipe de top din cealaltă conferință (cel mai probabil ...

CSU Galați, meci cu Constanța

Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 06:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. După mai multe zile de pauză competițională, astăzi echipa feminină CSU susține un nou meci în Divizia A2. Întâlnirea va fi găzduită de Sala ”Florin Balaiș”, ora 13,00, iar parteneră este formația CSM Constanța. ”CUPA ROMÂNIEI”. CSM Arcada are programate, în următoarele zile, ultimele două partide oficiale din acest an, contând pentru ”Cupa României”. Duminică, de la ora 17,00, gălățenii o vor întâlni pe ”U” Cluj, iar luni, ora 13,00 va fi meciu ...

HANDBAL. Fetele de la CS Municipal, al nouălea eșec

Vineri, 16 Decembrie 2022 14:30 | Publicat în SPORT
Campionatul primului eșalon feminin de handbal a programat în această săptămână meciurile etapei a noua. Din păcate, nici de această dată nu le-a surâs un rezultat favorabil gălățencelor de la CSM. Principalul motiv este diferența de „gabarit” dintre fetele noastre – ultimul loc din „Liga Florilor” și adversara Gloria Buzău – liderul competiției. Dacă fetele noastre au înregistrat numai înfrângeri, cele din Buzău au avut numai victorii! Surprinzător, dar la ac ...
Pagina 94 din 286