Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Detectivii din sud-estul țării se reunesc la Galați

Scris de Marți, 02 Mai 2023
Zeci de investigatori privați din zona de sud-est a țării se vor reuni la Galați la finele acestei săptămâni cu ocazia Conferinței Regionale a Asociației Naționale a Detectivilor din România. Evenimentul, care va avea loc vineri, 5 mai, la Hotelul "Riverside", va avea ca temă "Investigatorii privați - participanți activi…

Concurs caritabil de pescuit, la Balta Zătun

Scris de Marți, 02 Mai 2023
În weekend, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, la Balta Zătun, a avut loc cea de-a III-a ediție a concursului caritabil "Fir întins pentru ajutor". Evenimentul caritabil a fost organizat de Consiliul Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități "Sf. Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul…

Zona șahiștilor din Grădina Publică, total neîngrijită

Scris de Marți, 02 Mai 2023
În mai multe sesizări postate pe o rețea de socializare, gălățenii se plâng de faptul că, în Grădina Publică, locul destinat celor care vor să se bucure de aer liber și, în acelaşi timp, să joace șah sau table, este total neîngrijit. Mai concret, lemnele pe care se poate sta…

Temperaturi oscilante și ploi semnificative săptămâna viitoare

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Temperaturile vor fi oscilante în perioada 1-14 mai, cu valori maxime de până la 24 de grade, în timp ce, la capitolul precipitaţii, se anunţă excedent în cea de-a doua săptămână de prognoză, reiese din datele publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie. În zona Moldovei, în prima săptămână a…

Premii pentru liceenii care vor să devină contabili

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Elevi de clasa a XI-a din întreaga țară s-au întrecut în cadrul unui concurs de cultură și educație financiar-contabilă, organizat de Ministerul Educației, în colaborare cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). La concurs au luat parte elevi de liceu de la filiera tehnologică, calificarea profesională Tehnician…

Elevi şi studenţi, în vizită la Centrul eparhial

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Două grupuri de elevi şi studenţi au venit vineri, 28 aprilie, la Galaţi, pentru a se întâlni cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi a vedea Catedrala arhiepiscopală şi incinta Centrului eparhial. Cincizeci de elevi de gimnaziu, de la Şcoala Gimnazială din localitatea Stăncuţa, judeţul Brăila, au fost…

Distincţii oferite de ierarhul Dunării de Jos veteranilor de război

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Sâmbătă, 29 aprilie, în ziua dedicată veteranilor de război, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în municipiul Tecuci pentru a marca această zi de sărbătoare pentru cei care au luptat pentru ţara lor.Din anul 2007, România își sărbătorește veteranii anual pe 29 aprilie, în semn de recunoștință…

Lacurile permanente de pe strada Dochiei

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Pe strada Dochiei, gropile au ajuns atât de mari, încât atunci când plouă apar lacuri de dimensiuni considerabile, de care nu poți trece nici măcar încălţat cu cizme de cauciuc. Strada nu este asfaltată, iar pietrele foarte vechi nu mai fac faţă ca înainte, astfel că permanent se formează gropi…

Bilete de tratament pentru pensionari

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Pentru a cincea serie de tratament balnear, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a primit în total 98 de bilete. Repartizarea lor s-a realizat pe 24 aprilie, în sistem informatic, pe baza cererilor depuse de solicitanţi. Seriile de plecare sunt pe 6, 7 ,8 şi 9 mai. Au fost alocate bilete…

Întreruperi de curent anunțate în Galați

Scris de Luni, 01 Mai 2023
Trei localități din județul Galați vor fi "beneficiare" ale mai multor întreruperi programate ale furnizării energiei electrice. Conform datelor de pe site-ul Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Galați, satul Matca va fi "cap de afiș" al săptămânii 2-5 mai, cu întreruperi în fiecare zi, de marți până vineri. La…

De 1 Mai, în jur de 18 milioane de mici sfârâie pe grătare

Scris de Duminică, 30 Aprilie 2023
Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs, susţine Dana Tănase, director…

Prețuri la carnea de mici pentru 1 Mai

Scris de Duminică, 30 Aprilie 2023
Ziua Muncii reprezintă pentru mulţi români un prilej de a se bucura de încă o zi liberă și de a face un grătar în spațiile special amenajate. Cum aproape toată lumea preferă micii în această zi, am trecut în revistă preţul micilor la supermarketuri. La Lidl se pot găsi mici…

Țigări de contrabandă, descoperite în trafic

Scris de Duminică, 30 Aprilie 2023
Un vasluian s-a ales cu dosar penal după ce în mașina acestuia au fost găsite sute de pachete de țigări aduse ilegal în România. Cei care au descoperit marfa au fost polițiștii de la Tg. Bujor, care au oprit autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 49 de ani pe…

Sfaturi pentru a petrece 1 Mai în siguranță

Scris de Duminică, 30 Aprilie 2023
Pentru a preveni evenimentele neplăcute care se pot ivi odată cu plecarea în minivacanța de 1 Mai, polițiștii ne sfătuiesc să respectăm câteva reguli de bază pentru a nu transforma zilele libere în unele neplăcute. Astfel, trebuie să fiţi atenți, în cazul în care plecaţi de acasă, să încuiaţi uşile…

Un veteran de război gălățean și aproape 104 ani de istorie (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
La cei aproape 104 ani pe care-i poartă cu demnitate, veteranul de război Andone A. Ciupercă este unul dintre cei mai longevivi români din mai toate timpurile. S-a născut la Slivna, actuala localitate Berești Meria din județul Galați, în sfânta zi de 29 iunie 1919, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru…

Cum vă puteţi proteja de căpuşe prietenul necuvântător

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
Bun-regăsit, dragi iubitori de animale! Și astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi care să vă ajute să vă îngrijiți mai bine prietenul necuvântător. Pentru că vegetaţia crescută pe spaţiile verzi din oraş este tot mai deasă şi mai înaltă, pericolul căpuşelor este cât se poate de…

Un mediu ambiental verde, sigur și plăcut cu sprijinul PNL Galați pentru copiii de la școala din Movileni!

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
În cadrul activităților extracurriculare organizate cu ocazia "Săptămânii Altfel" la Școala Gimnazială Alexei Mateevici din Movileni, peste 50 de elevi au învățat tehnici de grădinărit și, totodată, și-au amenajat un spațiu de recreere pentru pauzele școlare. Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul vicepreședintelui PNL Galați, Sorin Adrian Pîrvu, care…

Elevii de la Şcoala „Ştefan cel Mare” au plantat copaci în curte

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
NATURĂ. Elevii de la Școala "Ștefan cel Mare" au plantat copăcei în curtea școlii, în cadrul activităţii "Călătoria micilor exploratori către sufletul naturii", organizată în colaborare cu Primăria şi cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Galați, prin reprezentanții săi: Geanina-Marilena Dragu, Camelia Harabagiu și Viorica Toniță. Elevii claselor…

Cele mai iubărețe împărătese ale lumii. Cine le-a intrat la inimă

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
Dintotdeauna, regii au avut voie de la Cel de Sus să aibă câte amante și-au dorit. De ce nu ar fi procedat la fel și consoartele lor? Cine le împiedica? În cele ce urmează, veți citi fapte știute sau mai puțin știute despre iubirile mai mult sau mai puțin secrete…

Seniori și copii din Galați, împreună într-un proiect susţinut de Fundaţia Regală Margareta a României

Scris de Vineri, 28 Aprilie 2023
Fundația Regală Margareta a României sărbătorește Ziua Europeană a Solidarității între Generații. În acest context, seniorii sunt invitați să se alăture copiilor din centrele sociale de tip "școală după școală", în cadrul programului național "Generații" al fundației, pentru că trăim într-o țară în care îmbătrânirea accelerată a populației și abandonul…

Cei mai mulți șomeri gălățeni au peste 50 de ani

Scris de Vineri, 28 Aprilie 2023
La sfârșitul lunii martie, numărul șomerilor gălățeni înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a fost de 9.868 de persoane. S-au împlinit astfel fix doi ani de când numărul total al șomerilor din județul Galați n-a mai coborât sub 10.000, un adevărat prag psihologic. Implicit,…

Și-a convins străbunica să fugă de război în România

Scris de Joi, 27 Aprilie 2023
Odată cu începerea războiului de peste graniță, cuvântul "acasă" a căpătat un nou sens pentru ucraineni. Dacă înainte știau că aveau un loc doar al lor, amenajat pe gustul lor, care îi aștepta mereu după o zi istovitoare, acum, acasă este în altă parte, într-un spațiu pe care de obicei…

Desfășurare de forțe în această seară, la Spitalul Județean (VIDEO)

Scris de Joi, 27 Aprilie 2023
Cea mai mare unitate medicală din județ va fi locul în care, în această seară, începând cu orele 22,00 se va desfășura un amplu exercițiu cu forțe sporite, în care se va simula lichidarea unui incendiu de proporții. Planul roșu de intervenție va fi aplicat ca urmare a unui apel…

„Piața Muncii se rescrie” - evenimentul la care trebuie să participi și vei descoperi cum să fii un angajator căutat în contextul economic actual

Scris de Joi, 27 Aprilie 2023
Societatea actuală este în continuă schimbare, fiind puternic marcată și influențată de provocări și puternice transformări la nivel tehnologic, politic, economic, cultural, educațional și social. În acest cadru provocator, piața muncii în 2023 este supusă unei fluctuații și instabilități crescute, ceea ce poate genera nesiguranță în rândul angajaților și antreprenorilor.…
Pagina 81 din 145