Greşeli în construcţia caselor ţărăneşti

Greşeli în construcţia caselor ţărăneşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Etnologul Eugen Holban spune că, deşi era angajat la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) în perioada construirii Muzeului Satului, constructorii nu i-au cerut niciodată părerea în timpul ridicării caselor. Dacă l-ar fi consultat, e posibil să nu se mai fi făcut atât de multe greşeli.

Potrivit directorului CCDJ, Sergiu Dumitrescu, muzeul nu este încă acreditat, aşa că vizitarea se face gratuit. Când se va acredita, vizitatorii vor fi obligaţi să dea bani ca să vadă nişte gospodării care nu respectă adevărul istoric.

Ce s-a greşit la gospodăria din Corod?

„Stratul de stuf de pe această casă este prea subţire. Ar fi trebuit să aibă măcar 50 de centimetri, ca să respecte adevărul şi să şi înfrumuseţeze casa. Corzile acoperişului nu sunt dispuse transversal, aşa cum ar fi trebuit. Ascunzătoarea – cameră în care se refugiau membrii ai familiei care nu se puteau retrage în pădure, din calea invadatorilor – este mascată greşit. Chimniţa de lângă casă – în care se ţineau butoaie de vin şi în care oricine putea intra să bea – nu are uşi şi nu e făcută din bârne întregi. Ar trebui demolată şi refăcută”, apreciază Eugen Holban.

Problemele casei din Măstăcani

În cazul acestei case, potrivit aprecierilor etnologului, s-a construit o parte de tavan acolo unde nu era nevoie de ea. „Frumuseţea era să vezi hornul sobei cum se înalţă masiv spre partea de sus a acoperişului. Cum constructorii au pus tavan şi au mascat partea de sus, frumuseţea s-a pierdut. Şi tot aici trebuia construit un pat din lut bătut. De fapt, s-a făcut o îngrăditură din nuiele pe care s-a pus lut. Nu e deloc acelaşi lucru”, spune Eugen Holban.

Hibe şi la gospodăria din Cavadineşti

În gospodăria din Cavadineşti s-au respectat câteva aspecte legate de construcţia sobei, dar s-a greşit în alte părţi, este de părere Eugen Holban. „Uşa care dă spre ascunzătoare este prea mare, iar uşile şi ferestrele, ca în cazul tuturor celorlalte gospodării, nu arată ca şi cum ar fi construite pentru o casă ţărănească”, explică etnologul.

Citit 6025 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iulie 2012 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.