
Maria Fabian
Inculpaţii s-au întâlnit cu părţile vătămate în "Dosarul Volaret"
Miercuri, 11 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
„Dosarul Volaret” a avut miercuri primul termen de judecată şi, pe lângă inculpaţi, au fost prezenţi şi o parte dintre cei păgubiţi. Aceştia sunt în total 22, dar la Tribunal au venit zece, solicitând un termen ca să-şi angajeze avocat.
Miza pentru aceşti oameni este dată de recuperarea banilor pe care i-au pierdut, cumpărând apartamente deja vândute altora. Ieri, doar trei dintre victime şi-au făcut cunoscute pretenţiile, împreună cerându-le inculpaţilor 14.000 de ...
Accident cu patru victime la Şendreni
Duminică, 08 Iulie 2012 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă a avut loc un accident grav de circulaţie în comuna Şendreni, soldat cu patru victime. Din cercetările făcute de către poliţiştii de la Rutieră reiese că şoferul unui autoturism marca Opel a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism Dacia Logan. Asupra cauzei care a dus la producerea incidentului rutier încă se fac cercetări, dar cert este că ocupanta din dreapta a Opelului este rănită grav, iar din Logan au ajuns la spital conducătoarea auto împreună ...
Sfârşit de săptămână încărcat pentru pompierii gălăţeni
Duminică, 08 Iulie 2012 16:44 | Publicat în EVENIMENT
Pompierii gălăţeni au intervenit, la finalul acestei săptămâni, pentru a stinge opt incendii. Trei dintre acestea s-au înregistrat în judeţ, însă cel mai grav s-a produs în localitatea Griviţa, unde au ars cinci hectare de orzoaică.
În Galaţi, duminică dimineaţă, a izbucnit un incendiu la un local situat în apropierea Bisericii „Sfântul Mina”. A fost distrusă o parte din acoperiş, dar şi din peretele exterior al clădirii, pompierii constatând că focul a fost pus i ...
Un puşti de 18 ani şi câţiva cai putere. A traversat intersecţia rostogolindu-şi BMW-ul
Duminică, 08 Iulie 2012 16:07 | Publicat în EVENIMENT
Şoferul unui autoturism BMW a reuşit performanţa de a traversa o intersecţie din Micro 39 rostogolind maşina. Din fericire, nu au fost victime, iar şoferul cascador a scăpat teafăr.
Maşina tânărului teribilist a fost însă avariată serios, iar un stâlp de electricitate a fost distrus. Cel care a reuşit această performanţă este un puşti de 18 ani, care, potrivit poliţiştilor de la Rutieră, are permis cam de o lună şi jumătate. Băiatul nu era băut, în schimb, s ...
Trei ani cu suspendare pentru fostul şef al Urbanismului, Silviu Vlasie
Sâmbătă, 07 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Au trecut ani buni până ce justiţia a ajuns la un consens în ceea ce-l priveşte pe Silviu Vlasie. În patru ani de judecată, fostul şef al Urbanismului a trecut prin teama de a executa efectiv patru ani în puşcărie, după care Curtea de Apel şi instanţa supremă l-au liniştit, dându-i trei ani cu suspendare, pentru luare de mită
Dosarul de corupţie al fostului director al Urbanismului din Primărie, Silviu Vlasie, a ajuns la final, Înalta Curte păstrând verdictul dat de Curte ...
Recurs admis în denunţul lui Boldea: Unul arestat, altul restricţionat
Vineri, 06 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Daniel Troacă - arestat, Marin Neculai nu poate pleca din ţară
Curtea de Apel a admis recursul făcut de procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei de lăsare în libertate a subofiţerului Daniel Troacă şi a omului de afaceri Marin Neculai, primul fiind arestat pentru 29 de zile, iar cel de-al doilea primind interdicţia de pleca din ţară.Cu acest prilej a fost confirmat oficial, chiar de către procurorul de şedinţă, că denunţătoru ...
Cinci contrabandişti puşi în libertate de Curtea de Apel Galaţi
Miercuri, 04 Iulie 2012 21:15 | Publicat în EVENIMENT
Cinci dintre cei opt inculpaţi intr-un dosar de contrabandă cu ţigări au fost puşi în libertate miercuri seară de Curtea de Apel Galaţi. Geany Dick Stoica, Elena Manuela Costin, Anton Stan, Cristian Ion şi Cristian Dumitriu sunt obligaţi să nu plece din localitate. Decizia vine la mai bine de un an de la arestarea lor, la cererea procurorilor DIICOT. Cei 20 de inculpaţi au fost acuzaţi anul trecut în aprilie că au adus ţigări din Moldova în cauciucurile roţilor de maşină şi ...
Condamnare definitivă în "Ţigareta de Galaţi"
Joi, 05 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Galaţi a dat decizia finală în unul din dosarele care compun ancheta penală în „Ţigareta de Galaţi”. Daniel Marcel Sârghe a rămâs astfel singurul condamnat, la trei ani de puşcărie, pentru vina de a fi participat anul trecut la cel mai mare transport cu ţigări de contrabandă. Vorbim de peste 400.000 de pachete care au căzut în mâinile anchetatorilor gălăţeni, dar şi de mai multe persoane trimise în judecată sau care sunt încă anchetate.Sârghe a ales ...
Rechizitoriu cu surprize: Bijuteriile nu le-au fost de ajuns!
Miercuri, 04 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Au furat bijuterii în valoare de patru miliarde de lei vechi, dar nu s-au putut opri să nu ia şi bonurile de masă
Doi tineri, în vârstă de 20 ani, respectiv, 17 ani, sunt arestaţi şi trimişi în judecată pentru furtul unor bijuterii, bani şi chiar bonuri de masă, prejudiciul depăşind patru miliarde de lei vechi. Din rechizitoriul procurorilor reiese că cei doi şi-au ales două victime suficient de bogate cât să le aducă un venit frumuşel. Nu se spune cum au ajuns în posesi ...
Ciobanii din Scânteieşti au primit 35 de ani de închisoare
Miercuri, 04 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Galaţi a schimbat în totalitate sentinţa dată de Tribunal în cazul celor trei ciobani acuzaţi că au ucis în bătaie un bătrân, Ion Olteanu, după care unul dintre ei l-a transportat la Bârlad, abandondându-l lângă linia ferată. Prima instanţă i-a condamnat la câte nouă ani de detenţie, inculpaţii mergând pe reglementările potrivit cărora dacă recunoşti fapta se reduce o treime din pedeapsa cuvenită. Acum, Curtea i-a dat lui Ştefan Patriche 11 ani şi pa ...