Maria Fabian

Maria Fabian

Un denunţător al lui Boldea şi-a dat în judecată anchetatorii

Marți, 05 Iunie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Maricel Harabagiu, unul dintre denunţătorii parlamentarului Mihail Boldea, s-a plâns Curţii de Apel de modul în care s-a făcut ancheta în dosarul ce a avut ca obiect imobilul din strada Morilor. El îi trage la răspundere pe procurorii şi poliţiştii care au făcut cercetările în primul dosar în care s-a făcut referire la numele deputatului gălăţean, trimis spre cercetarea Parchetului General, prin acel rechizitoriu.Reamintim că o grupare a pus ochii pe o casă din buricul târ ...

Acuzat pentru omor deosebit de grav, cer achitarea!

Luni, 04 Iunie 2012 16:44 | Publicat în JURIDIC
Acuzat de omor deosebit de grav, un tânăr este în libertate, deşi prima instanţă l-a condamnat la 16 ani de puşcărie. El a fost, de curând, la Curtea de Apel Galaţi, unde avocaţii săi au cerut achitarea.Procurorii l-au trimis în judecată pe Alexandru Mocanu, în urmă cu doi ani, pentru o crimă comisă în octombrie 2009. Au susţinut că acesta era constructor în casa victimei sale şi că avea datorii în sat, mobilul crimei fiind banii. Procurorii au mai arătat că inculpatul ...

S-a oprit pentru o escală în România şi a rămas trei ani!

Marți, 05 Iunie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
„Mascaţii” de Bucureşti păzeau, joi, la Curtea de Apel, boxa arestaţilor. De fapt, ei îl aduseseră în faţa instanţei pe Robert Gârleanu, un individ arestat într-un dosar de trafic de persoane, instrumentat de procurorii bucureşteni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).La Galaţi, omul a fost adus doar pentru un banal furt de maşină, în care mai este implicat şi un anume Vladislav Pânzari, judecat în libertate. Num ...

După ce a acuzat un ofiţer al Crimei Organizate, Boldea şi-a retras plângerea

Marți, 05 Iunie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Se ştie că înainte de a fi arestat, dar şi după, parlamentarul gălăţean Mihail Boldea a făcut mai multe acuzaţii în ceea ce-i priveşte pe cei de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Nu a scăpat niciun prilej de a vorbi despre modul discreţionar în care aceştia ar fi făcut anchetă în ceea ce-l priveşte. I-a acuzat pe procurori şi poliţişti că au tras de martori, că i-au obligat să dea declaraţii într-un anume ...

Noi cereri ale "lotului Boldea" - Soţii Mirică vor să fie puşi în libertate

Vineri, 01 Iunie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  Alţi doi învinuiţi din “dosarul Boldea”, Carmen şi Lucian Mirică, vor să fie liberi. Astăzi, ei vor fi la Curtea de Apel, unde li se vor judeca solicitările de liberare provizorie sub control judiciar. Soţii Mirică au cerut în repetate rânduri ca măcar unul dintre ei să fie lăsat în libertate pentru că au un copil bolnav de care nu are cine să aibă grijă. De fiecare dată s-au ales însă cu respingerea cererilor. Ei fac parte din „lotul Boldea”, acuzat de tu ...

Inculpaţii din dosarul fabricii ilegale de ţigări vor ajunge la judecată

Vineri, 01 Iunie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul „fabricii de ţigări” de la Tirighina se apropie de final. Informaţia am aflat-o de la avocata Marieta Popa, care a fost joi la procurori cu Eugen Ciobotaru, ultimul dintre cei cărora li s-a prezentat materialul de urmărire penală. Atât miercuri, cât şi joi, procurorii gălăţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au chemat, rând pe rând, pe cei şase cărora li se reproşează că au făcut o „fabrică” ...

Adrian Mititelu, amendat cu 3.000 de lei de Tribunalul Galaţi. Vezi de ce l-au sancţionat judecătorii!

Miercuri, 30 Mai 2012 17:20 | Publicat în JURIDIC
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a fost amendat miercuri de Tribunalul Galaţi cu 3.000 de lei pentru că nu s-a prezentat la procesul în care este judecat, printre alţii, Antonie Solomon, primarul urbei în care se află clubul de fotbal. Mititelu, care este martor în acest dosar a fost în sală la termentul precedent, dar nu a putut fi audiat din cauza absenţei inculpaţilor, dar şi a avocaţilor acestora. În această situaţie, el ar fi atras atenţia instanţei că ...

În "afacerea aluminiul", de acum doi ani, pedepse mici, cu suspendare

Marți, 29 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
O grupare care acum doi ani a ajuns în atenţia publică printr-o ţeapă de 2,5 miliarde de lei, dată Combinatului prin contrabandă cu aluminiu, a primit abia acum primele condamnări din partea Judecătoriei Galaţi. Trebuie să recunoaştem că între modul în care a fost prezentat la acea vreme dosarul şi pedepsele care s-au dat acum este o mare diferenţă. Ceea ce a făcut ca acest caz să iasă din tipare a fost nominalizarea printre inculpaţi a unui consilier local din Slatina, Mar ...

În "dosarul Volaret": cinci inculpaţi obligaţi să nu plece din ţară

Miercuri, 30 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
După ce “dosarul Volaret” s-a finalizat cu trimiterea în judecată a şapte inculpaţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, după caz, fie ca inculpaţii să nu părăsească ţara, fie localitatea. Pentru Brânduşa Miron, Brigitta Pilat, Aneta Bârhală şi Mariana Stănilă, procurorii au vrut măsura de a nu părăsi localitatea, dar Tribunalul le-a obligat să nu plece din ţară, ceea ce înseamnă o mai mare libertat ...

Moartea lui Sandu Constantin naşte un alt dosar

Marți, 29 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  Cei acuzaţi de moartea deţinutului Sandu Constantin, precum şi fostul şef al Penitenciarului au un nou proces la Galaţi cu unul dintre martorii din dosarul crimei petrecute în iunie 2010. Procurorii Parchetului Curţii au anchetat atunci omorul, trimiţându-i în judecată pe ofiţerii de pe tura în care a decedat Sandu. Au existat şi imagini surprinse de camerele de luat vederi amplasate pe holurile Penitenciarului. Procesul s-a desfăşurat la Curtea de Apel Bacău, unde s-a d ...
Pagina 88 din 133