Stau de vorbă cu doamna Maria. Doamna Maria stă peste drum. Stă frumos. Şi aşteaptă. În aşteptare, să nu aibă impresia că pierde timpul şi sâcâie vremea, mă iscodeşte. Frumoasă iscoadă! Trăsături fine! Contur de amazoană! Şi ce ochi de sirenă! Veşminte elegante! Picioare lungi până la capătul celălalt al răbdării! Şi mâini lungi, lungi, lungi... până la mine! Şi ce sâni hapsâni şi căpietori, dacă nu vrei să nu fie vorba despre altceva în discuţia cu doa ...

dacă mă-ntrebi de unde vin, am să-ţi răspund că vin tocmai de unde-o să ajung după ce voi pleca pe drumul cel mai lung, dar care duce exact aici, printre neciopliţi mari şi titani mici, unde stai şi mă întrebi şi unde-ţi răspund pentru că ştiu şi vreau şi pot fi totdeauna floribund, însă niciodată fecund dacă mă-ntrebi de unde vin, n-am să-ţi răspund că (nu) vin de nicăieri - tu n-ai să vezi că sunt prost, însă o fac pe deşteptul, ai să vezi şi ai să auzi c ...

ce, nu-ţi mai ajunge steaua?/ vrei vro una mai înaltă? mai frumoasă? mai încolo?/ mai încoace? mai naivă? vrei mai dulce? mai amară?/ mai pitică şi mai caldă? n-asculţi popa cum (des)cântă/ mult râvnita ei colivă? nu vezi lumea cum aşteaptă/ sumbrul fornăit al popii? şi cum salivează-ntruna,/ gudurându-se la gândul că-i porneşte asfinţirea/ şi s-apropie comândul chiar acum şi-aici, pe malul/ cest nemărginit al gropii?bucură-te, las-o păcii,/ zi-i să-i fie mai u ...

Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”... N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie tânără şi ştiutoare se repede s-o ajute pe tanti Maria. Dă din mâini şi din cuvinte: „Autobuzul ăsta merge la cimitir, nu la spital! Dacă nu vrei la cimitir, cobori la prima, o iei încolo, faci ...

Sigur că da, doamnă Stai! Am să-ţi pun ziarul în cutia poştală! Dictatoarea mea, Iolanda Cremene, mi-a scris două texte pentru Nichita Stănescu! Să i-l dăruieşti şi să-i spui Poetului că tare mi-i dor de Părinţi şi de Măria Sa, "Îngerul cu o Carte în Mână!"... Da?"!abia dacă mai suflă păpădia/ şi soarele e jilav de la ploi/ şi se aud copacii cum aşteaptă/ s-aducă domnul frunzele-napoi!/ nişte ţărani cu sufletul pe tavă/ adună şi fac focuri în grădini/ se d ...

Motto:"Icoana stelei ce-a murit/ încet pe cer se suie,  Era pe când nu s-a zărit,/ azi o vedem, și nu e"                                                           (Mihai Eminescu - La steaua) Părea distinsă, poate chiar era/ distinsă-n tremurarea-i luminoasă din zodia fecioarei... şi creştea/ pe zare, pas cu pas, către nămiază, fără să-i fie teamă că nu-(i) sunt/ cel potrivit pe calea-i magistrală, că-(i) sunt imponder ...

În leagănul de pe picioarele mamei/ am auzit (prima oară) cât de mic sunt!// Sub copacul acela uriaş/ am văzut (a doua oară) cât de mic sunt!// În ochii păsării aceleia ucise/ am văzut (a treia oară) cât de mic sunt!// Lângă strigătul cântat al greierului aceluia/ am auzit (a patra oară) cât de mic sunt!// Citind "la steaua" lui Eminescu/ am văzut (a cincea oară) cât de mic sunt!// Alergând cu cercul prin sângele curcubeului acela/ am văzut (a câta oară) cât de mic s ...

Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi Ceva! Iartă-mă că te tutuiesc! Sunt convinsă că politeţea unui <dumneavoastră>, de pildă, lungeşte distanţa dintre preopinenţi, şubrezeşte apropierea atât de mult aşteptată! Nu?”... Şi se lasă Tă ...

Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată! Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capă ...

Motto: "În iarna asta nu mai plec de-acasă/...(nici o plecare nu mai are preţ)/...rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă/ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!" (Iolanda Cremene)     Arată-mi, doamnă, taina corsetului de unde au coborât fiorii lianelor de ger, spre braţul meu (de-o viaţă) ce aştepta (stingher) virginitatea verde din frunzele fecunde!   Şi dă-mi binecuvântu-n păianjen de a trece şi-a-mi împleti capcana pe gerul din liane, cu fire de căldură...dantelur ...