Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

10 angajaţi ai CFR pleacă astăzi acasă

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE

10 angajaţi ai CFR pleacă astăzi acasă
De astăzi, 10 angajaţi ai companiei CFR Călători din Galaţi şi din patru judeţe învecinate sunt de astăzi şomeri. Ei şi-au epuizat deja perioadele de preaviz. „Zece angajaţi din judeţele Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea şi Bacău, încadraţi pe posturi de operator exploatare, inginer, şef serviciu, casier, economist etc, pleacă acasă luni, 18 iulie”, a declarat directorului Centrului Comercial de Călători Galaţi, Ştefan Costin.Valul de concedieri, parte a programului d ...

Panou solar cu îmbunătăţiri

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Panou solar cu îmbunătăţiri
* De la Administraţia Fondului pentru Mediu, subvenţia de 6.000 lei. Din buzunarul lui Adrian Sfârlea, suplimentarea cheltuielilor cu 2.500 lei * Receptiv la noutăţile tehnice cu aplicabilitate la modernizarea locuinţelor, inginerul Adrian Sfârlea, din Balinteşti, fost primar al comunei Bereşti-Meria în legislatura 2004-2008, auzind, în 2010, de oferta de panouri solare subvenţionate sută la sută de către Administraţia Fondului pentru Mediu prin Programul „Casa Verde”, a ceru ...
Radu Oprea: „Economiseşte jumătate din salariu timp de 5 ani!”
Eşti tânăr şi vrei să-ţi deschizi o afacere, dar stai cam prost cu banii. Alocă timp şi răbdare, descoperă-ţi talentul, ia iniţiativa şi fii creativ! Adică rămâi la mama, ia-ţi o slujbă şi pune deoparte jumătate din leafă vreo 5 ani, vezi la ce eşti bun şi transformă asta într-o afacere. Este recomandarea pe care le-o face gălăţenilor de 20 şi ceva de ani, aflaţi la început de drum, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est, Radu O ...
Claxonatul, înjurătura, gestul obscen. Dacă educaţie nu e, măcar sancţiune să fie!
Mania unora de a apăsa pe claxon face goarna să urle cu toţi decibelii aruncaţi în urechile întregului corp de participanţi la trafic din acel moment şi din acel loc. Nu vorbim de claxonatul de necesitate, atunci când, de exemplu, un „coleg” de trafic uită să semnalizeze când schimbă banda de rulare şi trebuie atenţionat. Vorbim despre  şoferii isterizaţi că n-ai ţâşnit de la stop chiar înainte de a apărea culoarea verde. Aceştia apasă tare pe claxon, biciuie apoi c ...

File de istorie la Valea Mărului

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

File de istorie la Valea Mărului
Istoria este importantă şi, ca să nu fie uitată, s-a recurs la o strategie, televiziunea locală. E mult spus televiziune, dar localnicii pot da anunţuri şi pot citi poveştile eroilor lor, puse alături de poze vechi de familie. Mulţi din Valea Mărului au luptat pe front în ultimul război mondial. Dintre ei, doar doi mai trăiesc. Toată lumea ştie povestea lui Tudorache Simion, care în Munţii Tatra şi-a cărat fratele, pe Dumitrache Simion, în spate. Dumitrache avea picioarele r ...

Cu nevastă-mea, da? Ia să te tai!

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT

„Am intervenit în cazul unui bărbat de 48 de ani care fusese înjunghiat în gât. Rana nu era de natură să îi pună victimei viaţa în pericol”, ne spune directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi. Potrivit primelor informaţii, bărbatul înjunghiat trăia cu o doamnă aflată în plin proces de divorţ. Soţul de care urma să se despartă femeia i-ar fi pândit pe cei doi şi l-a agresat pe pacientul de 48 de ani. Deh, dumneavoastră nu v-aţi pier ...

Şoferiţă strivită de TIR

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Şoferiţă strivită de TIR
* A murit sub roţile unui TIR rusesc * Tragedia s-a petrecut vineri după-amiaza, când „Loganul B 97 NDU, condus de Gabriela Iordache (22 de ani), a intrat pe contrasens pe strada Prelungirea Brăilei, în zona Tirighina, fiind lovit în plin de TIR-ul rusesc DAF M 752 KY 23, condus de şoferul profesionist Andrei Sinbuk. Şoferiţa a murit pe loc în impact”, a declarat agentul-şef Gelu Zamfir, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi. ...

Câmpii gălăţene în flăcări

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Câmpii gălăţene în flăcări
* Opt incendii au pârjolit miriştile în ultimele 48 de ore * Iad şi alta nu. Câmpiile din judeţul nostru se aprind –la propriu - din senin. Fenomenul este simplu: supraîncălzită de soare, vegetaţia uscată ia foc şi nu poate fi stinsă cu una, cu două. În acest week-end, pompierii au mers în opt localităţi gălăţene pentru a stinge flăcările de pe mirişti, confirmă căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţ ...

Accident mortal la Independenţa

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Accident mortal la Independenţa
Sfârşit crunt de săptămână rutieră: cu două accidente mortale, în amândouă victime căzând şoferi-femei. După ce vineri, prima şoferiţă a murit la Tirighina,  iată că duminică a fost rândul localităţii Independenţa.Agentul-şef principal Gelu Zamfir, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Un Volkswagen Passat GL 08 WYV, condus de gălăţeanul Mircea Cucă (53 de ani), circula duminică după-amiaza pe Drumul Judeţean 251 dinspre Piscu spre Independenţ ...

Mănăstirea Adam: locul secetei, în lupta cu focul

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Mănăstirea Adam: locul secetei, în lupta cu focul
* Rugă pentru oamenii focului * Pompierii alimentau maşinile la 20 de kilometri depărtare * Chiliile au pierdut bătălia * Un coş de fum – cauza principală a marilor incendii din Galaţi – a fost la un pas să transforme şi aşezarea de maici în cenuşă * Mirosul cozonacilor umplea vineri după-amiaza bucătăria mănăstirii gălăţene Adam. Nimic nu prevestea iadul care avea să se reverse în locul în care, în 1965, un călugăr ctitorea cel mai veche locaş din judeţul nostr ...