Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Donaţie de suflet a gălăţenilor cu handicap

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Donaţie de suflet a gălăţenilor cu handicap
Nu trebuie să fii bogat ca să îi ajuţi pe cei din jur! Vorbim despre o lecţie pe care şi-au însuşit-o, de regulă, cei pe care viaţa i-a încercat greu.  Zilele trecute, Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi a donat Spitalului Clinic de Urgenţă patru scaune rulante noi, câte două pentru secţii diferite. De scaune era nevoie, la fel cum nu e deloc de neglijat faptul că mai există gălăţeni care se gândesc la semenii lor aflaţi în suferinţă. Dacă şi alt ...

Degerat noaptea, pe câmp

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Degerat noaptea, pe câmp
* Abia a început iarna şi gălăţenii au început să ajungă la spital, din pricina gerului * Un bărbat trecut de 70 de ani din Pechea a plecat, miercuri după-amiază, să îşi viziteze un cunoscut. În drum spre casa respectivului, s-a îndepărtat o vreme de orice aşezare omenească. Să tot fi fost orele 5 după-amiaza. S-a lăsat întunericul, iar bărbatul s-a rătăcit. „N-am mai ştiut încotro s-o apuc, povesteşte Ştefan Ene. Am mai mers, dar nu puteam să mă duc aşa, în n ...

E mai simplu când recunoşti

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC

Continuăm periplul printre prevederile Legii 202/2010, ce au ca scop adoptarea unor măsuri prin care să fie accelerată soluţionarea proceselor în România. De data aceasta, procurorul Marcel Codiţă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ne atrage atenţia asupra unei dispoziţii legale care se referă la o situaţie mai nouă şi anume judecata în cazul în care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. Deci, cum se va judeca un asemenea caz, domnule procuror?„Într-o as ...

Dosarul „Belşugul” a primit termen pe 7 ianuarie

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC

Dosarul „Belşugul” a primit termen pe 7 ianuarie
* Pedepsele inculpatelor ar putea scădea * Cei 88 de suceveni care au fost ţepuiţi cu aproape 3 miliarde de lei vechi de cele patru foste funcţionare ale Cooperativei "Belşugul" din Galaţi trebuie să ştie că acestea din urmă vor fi audiate de magistrat abia pe 7 ianuarie 2011. Dacă sucevenii au puţin noroc, anul care vine vor auzi şi de o pedeapsă în acest dosar, urmând ca doar prejudiciul să rămână discutat în cadrul procesului. Reamintim că zeci de suceveni s-au trezit c ...
Poliţişti acuzaţi de tâlhărie - Flagrant eşuat şi o poveste cusută cu aţă penală
Povestea celor doi poliţişti de la Secţia 4, Ioan Matei şi Viorel Mizdrea, începe să capete contur. Poliţiştii sunt în acest moment după gratii, fiind arestaţi preventiv pentru 29 de zile. În urma anchetei, Ioan Matei şi Viorel Mizdrea şi-au dat demisia din poliţie. Comisarul Ştefan Căpătan (FOTO), şeful Serviciului Investigaţii Criminale - I.J.P.  ne-a spus pe scurt povestea lor. „Iniţial cei doi poliţişti au depus reclamaţii individuale, pe data de 29 noiembrie, în ...

La „Radu Negru” - elevi sportivi, nu agresivi

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Rodica Dima, profesoara de educaţie fizică de la Grupul Şcolar „Radu Negru” a iniţiat un proiect prin care elevii sunt îndemnaţi să-şi consume energiile practicând un sport, nu fiind agresivi. „Stop violenţei. Suntem sportivi, nu agresivi” se va derula la începutul săptămânii viitoare, pe 7 decembrie. Doi agenţi de poliţie de la Secţia 5 le vor vorbi elevilor despre pericolele care apar atunci când se lasă pradă agresivităţii, cu cazuri concrete, pornind de la ceea ...

Să facem trotuarul!

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL

În perioadele de criză înfloresc activităţile mărunte, artizanale, familiale, trocul şi înţelegerea, schimburile şi împrumuturile şi aşa mai departe. Se descurcă fiecare cum poate. Unii pe lege, alţii pe lângă şi unii chiar la periferia moralei, că de lege oricum stomacul nu mai ţine cont. De la vârful cel luminat al iubitei ţărişoare şi până la necăjitul care-şi bea cinzeaca de necaz, zilnic, toată lumea se învârteşte cum îi e felul, mai târâş, mai grăbiş, ...
PDL Galaţi a intrat în linie dreaptă cu alegerile interne. Potrivit deputatului Mircea Toader, pe 12 decembrie vor avea loc alegerile la organizaţia municipală democrat-liberală unde, pentru funcţia supremă, s-a înscris senatorul Marius Necula. Pe 19 decembrie ar putea avea loc alegerile judeţene în partid. Toader a confirmat faptul că se luptă pentru a-şi păstra fotoliul la judeţ. Rămâne de văzut dacă cei doi actuali lideri politici, Necula şi Toader, vor avea contracandida ...

„Marele Galaţi” şi mica politică

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

„Marele Galaţi” şi mica politică
Într-un moment în care nimic nu mai merge cum trebuie, ar trebui ca măcar proiectele să însemne ceva. Aceasta este probabil şi raţiunea pentru care liberalii gălăţeni, prin vocea liderului lor, au anunţat că Galaţiul şi localităţile învecinate ar putea intra într-o zonă de interes metropolitan. „Marele Galaţi”, aşa cum a fost numit de către Victor Paul Dobre în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri, la sediul partidului, se bazează pe trasarea unui dr ...

Poleiul-sperietoare

Vineri, 03 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Poleiul-sperietoare
* În Slivna şi la Meria, cărat cu căruţele, nisip pus în grămezi, pe marginea şoselei, din dispoziţia primarului Victor Dorobăţ * Ieri, în a doua zi de iarnă, stăpân în nordul judeţului a fost poleiul. Între Tg. Bujor şi Bereşti, când şi când câte-o maşină… Din declaraţiile mai multor şoferi sosiţi dinspre Galaţi, categorisirea, din perspectiva siguranţei rutiere, a segmentelor de drum naţional (Galaţi-Folteşti) şi drum judeţean (Folteşti-Bereşti): cel din ...