Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Arta, în marş, împotriva poluării

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

Circulaţia de pe străzile Domnească, Bălcescu şi Brăilei a fost ieri, între orele 10 şi 11, uşor afectată. S-a circulat cam alandala. Şoferi nervoşi, claxoane, viteză micşorată, coadă în spatele unei caravane ciudate – un camion platformă pe care au fost instalate câteva lucrări de artă tridimensionale. Frumoşii nebuni ai marelui oraş s-au hotărât să iasă din umbra în care ne-am obişnuit să-i ştim visând şi să-şi strige protestele şi nemulţumirile pe strad ...

Lungul drum spre viitoarea policlinică a Judeţeanului

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

* Gălăţenii vor avea acces la investigaţii imagistice realizate cu ajutorului celui de-al patrulea aparat angio-RMN din oraş, primul dintr-un spital de stat * Se va construi şi se va reabilita * Dacă tocmai vă imaginaţi noul chip, ultramodern, pe care ambulatoriul îl va lua peste 1 an şi 4 luni, aveţi totuşi răbdare: mai e mult până departe şi va fi nevoie de investiţii mai mari decât au fost prevăzute în actualul buget * Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi v ...

Judecaţi pentru că „au vândut” ce n-aveau

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Înşelăciune, aceasta este fărădelegea de care sunt acuzaţi Stoian George şi Nastea Mariana, asociaţi şi administratori la SC Nastemar Trading SRL Braniştea. De altfel, aceştia au şi fost trimişi de curând în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.Ce au făcut ei? În câteva cuvinte se poate spune că au vândut ce nu le aparţinea, înşelându-i astfel pe soţii Ghiţă şi Mariana B. Aceştia îi contactaseră pe cei de la firma din Branişt ...
În şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii de joi s-au discutat două cereri de pensionare venite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Conform informaţiilor de pe site-ul CSM, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă (FOTO), şi procurorul Valeriu Căpăţână au cerut să iasă la pensie. În şedinţa de ieri, plenul CSM a decis înaintarea cererilor de pensionare către preşedintele României. Acum, preşedintele va deci ...

Gardienii acuzaţi de omor rămân în arest

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Miercuri s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul în care doi gardieni şi un subcomisar de la Penitenciarul Galaţi  au fost arestaţi pentru uciderea unui deţinut. În urmă cu două săptămâni, cei trei au fost reţinuţi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii i-au arestat pe Bucur Codrean, agent şef  principal,  şi pe Nicu Chiriac, age ...

Paşaportul pentru minorii sub 14 ani

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

Cine şi cum face cerereObţinerea unui paşaport electronic (valabil cinci ani de zile) de către un minor cu vârsta sub 14 ani constituie o întreprindere ce comportă anumite particularităţi. Sunt necesare, deci, alte tipuri de cereri, alte acte…Cererile, aşa cum am aflat de la Serviciul Paşapoarte Galaţi,  pot fi formulate de: a)    ambii părinţi; b)    părintele împuternicit de celălalt părinte printr-o procură specială sau care are acordul scris al celuilalt părinte ...

Directorul penitenciarului, cercetat disciplinar

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC

În urma evenimentului din 4 iunie, când deţinutul Constantin Sandu  a decedat după ce a fost bătut de gardieni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a propus Consiliului Superior al Magistraturii ca directorul instituţiei gălăţene să fie cercetat disciplinar. „Noi am propus cercetarea disciplinară, iar Ministerul Justiţiei a sesizat CSM-ul. Ştiu că joi urma ca această propunere să fie discutată la CSM. Nu am propus doar cercetarea disciplinară, ci şi încetarea deta ...

Muncă prost plătită, la examenele naţionale

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

* Cuantumul fixat de Ministerul Educaţiei e unul, suma primită de cadrele didactice şi personalul auxiliar e alta * Profesorii din comisiile bacalaureatului de toamnă vor primi bani mai puţini ca la examenul din vară, deşi nu vor face o muncă diferită. Ministerul Educaţiei a tranşat scurt întrebările de la catedră: indemnizaţiile pentru participarea la examenele naţionale desfăşurate după 3 iulie intră sub incidenţa ordonanţei de reducere a cheltuielilor bugetare. În aceea ...

Culmea nesimţirii

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Nimic nu mi s-a părut mai grotesc decât un ministru zâmbind superior în momentul unei tragedii naţionale, care te trimite să cauţi pe Google - o fi o caracteristică a nivelului de cultură, interes şi pregătire a partidului în cauză? – catastrofe asemănătoare în alte ţări. Trebuie să fii lipsit de sentimente precum o cizmă pentru a face glume într-o astfel de situaţie, iar scuzele ulterioare nu fac altceva decât să demonstreze că unui astfel de om mintea chiar îi serve ...

O Poiană de comună

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

* Comuna Poiana, cu trei sate, arată mult mai bine decât alte localităţi din judeţ * Din păcate, unele investiţii nu au mai continuat * În nordul judeţului, acolo unde se agaţă harta în cui, există o comună care se detaşează net faţă de majoritatea localităţilor din judeţul Galaţi. Poiana este un adevărat luminiş din toate punctele de vedere, e o dovadă că omul sfinţeşte locul dacă se dovedeşte a fi gospodar. Şcoală şi grădiniţe acătării, dispensar proaspăt ...