Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Aproape 3.800 de firme gălăţene puse pe chituci!
Miercuri, 16 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Fuga de „taxa lui Pogea” îi aduce în continuare pe micii întreprinzători la ghişeele Registrului Comerţului * Numai în luna august, peste 360 de firme au fost trase pe linie moartă * Patronatele gălăţene apreciază că, până la sfârşitul anului, tăvălugul va mai înghiţi încă alte câteva sute de firme * Mediul economic gălăţean este departe de a da semne că a scăpat de efectul „taxei lui Pogea”, referitoare la impozitul forfetar. Astfel, pe fondul agravant al ...
Recent, Fundaţia “Principesa Margareta” şi Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor din Galaţi au organizat o întâlnire lucrativă cu mai multe ONG-uri care se ocupă grijile, bătrâneţile şi singurătatea bunicilor noştri. Şi-au prezentat cartea de vizită organizaţii neguvermanetale din judeţele Brăila, Buzău, Vaslui, Tulcea, Constanţa şi Galaţi, ocazie cu care reprezentanţii acestor ONG-uri au scos în evidenţă unele rezultate bune în activitatea de voluntariat pe care ...
Când ai 40 de ani, o familie cu doi copii lângă tine, o viaţă profesională împlinită şi când te gândeşti la viitorii nepoţi, îţi spui că nimic rău nu ţi se mai poate întâmpla. Aşa credea şi Nicolae Caraman, un gălăţean care, în floarea vârstei, a fost lovit de leucemie. De acum înainte, viaţa nu i se va alina decât dacă va avea sprijinul celorlalţi, al nostru. O şansă de salvare sigură este transplantul de măduvă, executat de urgenţă, pentru că boala sa ar ...
Strada Muzicii - Melodie fredonată de-un afon
Miercuri, 16 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Am primit la redacţie un mesaj de avertizare al unui gălăţean, să nu ne aventurăm pe strada Muzicii, că s-ar putea să ne trezim fredonând a jale. „Vreau să vă semnalez o situaţie care există pe această stradă în dreptul proprietăţii cu numărul 14, unde trotuarul a suferit o deformaţie ce-i pune în imposibilitate de a-l folosi pe cetăţenii cu dizabilităţi. Nu ştiu dacă cel care a modificat trotuarul (construind astfel două trepte) are o aprobare de la comisia de ...
* Muzicantul din Timoc: Peste Dunăre, în Timocul sârbesc, un bătrân muzicant păstrează în desagă baladele românilor, vechi de mai bine de 200 de ani. Lumea românească din jurul oraşului Bor îl ştie de baladist neîntrecut. Slobodan Bâz, românul din Slatina Timocului, pare rupt din satele noastre olteneşti. Vorbeşte rar, într-o română pe care ţi-ai putea-o uşor imagina ca fiind a strămoşilor noştri de acum 200-300 de ani. Slobodan este muzicant. I-a plăcut să interp ...
BNR i-a luat la ochi pe speculatorii de pe piaţa valutară
Miercuri, 16 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Volatilitatea leului în raport cu euro din ultimele zile a alimentat temerile că moneda naţională ar putea fi ţinta unor atacuri speculative. De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ţinut să lanseze în mod voalat, la sfârşitul săptămânii trecute, un avertisment la adresa celor care ţinteau să forţeze pragul psihologic de 4,3 lei/euro: „Eu nu cred că e rău că leul este mai puţin volatil (…). Piaţa poate fi lichidă dar se poate ca cineva de la Londra, de exemplu, ...
* În total, 663 de gălăţeni ar putea ajunge în şomaj, în această toamnă, în urma disponibilizărilor colective * Nu toţi gălăţenii care lucrează în domeniul fabricării de echipamente electrice vor avea o toamnă liniştită. Potrivit datelor care ne-au fost oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, agenţii economici din această ramură de activitate intenţionează să disponibilizeze, în lunile octombrie şi noiembrie, 42 de angajaţi ...
Concursuri pe Faleză, cu ocazia „Săptămânii Europene a Mobilităţii”
Miercuri, 16 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi anunţă organizarea unor concursuri pentru marcarea „Săptămânii Europene a Mobilităţii”, vineri, 18 septembrie, pe Faleza Superioară a Dunării. La aceste concursuri pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani, pensionari, persoane cu dizabilităţi locomotorii. Înscrierile se fac la sediul APM Galaţi, între orele 8.30 – 16.00.„Persoanele care doresc să participe la aceste concursuri îşi vor asuma răspunderea cu ...
Programul „Bani de liceu”, prin care se acordă un sprijin financiar lunar elevilor ce urmează liceul la cursuri de zi, va continua şi în anul şcolar 2009-2010. Dosarele se pot depune în şcoli până la 1 octombrie. Elevii săraci dar cu note mici şi absenţe nemotivate ar putea pierde la mustaţă bursa acordată de minister. Venit minim, 150 de leiBeneficiarii programului vor fi elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru realizat în ulti ...
Astăzi, strada Brăilei e închisă maşinilor pentru o oră
Miercuri, 16 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Vă reamintim că astăzi, 16 septembrie, între orele 13.00 şi 14.00, strada Brăilei va fi închisă circulaţiei rutiere, pe porţiunea cuprinsă între strada Frunzei şi bulevardul Oţelarilor. Acţiunea este iniţiată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, în cadrul Săptămânii Mobilităţii, desfăşurată în perioada 16-22 septembrie. Aşa cum v-am mai spus, cât timp nu trec maşinile pe stradă, inspectorii de mediu vor monitoriza calitatea aerului, astfel încât, apoi, ...