Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Un comisar şef din cadrul IPJ Mehedinţi, Serviciul Cercetări Penale, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru trafic de influenţă şi luare de mită, fiind prins în flagrant în timp ce primea suma de 400 euro de la o persoană, căreia i-a promis soluţionarea favorabilă a unui dosar penal.Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, ambele infracţiuni de care este acuzat comisarul şef Constantin Ciobanu au fost comise în formă continuată. Cazul are la bază o ses ...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat miercuri într-o declaraţie de presă că estimează faptul că procurorii americani vor prezenta judecătorilor americani cererea de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc formulată de România în jurul datei de 22 august 2009."Urmează ca instanţa federală din Florida să se pronunţe. Soluţionarea ar putea dura un an, iar Mihai Necolaiciuc are dreptul la trei căi de atac", a declarat Cătălin Predoiu.Ministrul Justiţiei a declarat că R ...
Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) va lua măsuri împotriva unui operator de plajă din staţiunea Eforie Sud, după ce mai mulţi copii s-au tăiat în scoicile din nisip, transmite corespondentul NewsIn."Cel mai probabil, vom aplica o amendă cuprinsă între 5.000 şi 20.000 de lei”, a declarat, miercuri, Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al DADL.Reprezentantul DADL a precizat că la sediul instituţiei s-au primit sesizări privind faptul că mai mulţi copii de la un club spo ...

Începuturile fotbalului la Galaţi

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

Începuturile fotbalului la Galaţi
Fotbalul gălăţean are o îndelungată şi bogată istorie. Dacă în ţară, sportul cu balonul rotund a apărut în oraşele Arad şi Bucureşti cu puţin înainte de 1900, la Galaţi a ajuns aproximativ 10 ani mai târziu. Acest lucru a fost posibil datorită prezenţei în oraşul nostru a unor firme şi reprezentanţe comerciale  străine. Primele jocuri au avut loc acum circa o sută de ani (1908), când o echipă înfiinţată de ofiţerul Vladovici a întâlnit grupări alcătuite  d ...

Exerciţii de salubritate

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

(şi nimic despre iubire)iatămi-am vândut cărţile să pot înveli statuia tateiel bate coasa pe şină de cale feratăşi se pregăteşte să moară de dorprietenii mei miros a glorie înainte moarteiar tu înveţi pe linia orizontului exerciţii de zboriatăluna se pregăteşte să răsară în jurul altui pământmama adună rufele aprinse de amurgviaţa osteneşte singură până unde până cândziua în care mi-am vândut cărţileeste egală cu statuia tatei dezvelită pe rug ...

Părintele Igor Jechiu, publicat postum

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Astăzi, 23 iunie, de la ora  15,30, în Sala Eminescu a Bibliotecii "V.A. Urechia", va fi lansată cartea unui cărturar de marcă al oraşului nostru, regretatul preot Igor P. Jechiu (1918-1992). Volumul lansat, „Vremea cheltuită cu înţelepciune nu se pierde!”, scos sub îngrijirea părintelui profesor Eugen Drăgoi la Editura Partener, conţine aforisme, gânduri şi însemnări ale teologului, cărturarului, bibliofilului, colecţionarului, publicistului, epigramistului, fostul consi ...

Cărţile de la Euro-Gară

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Cărţile de la Euro-Gară
Cea de-a doua filială a Bibliotecii „V.A. Urechia” şi-a deschis porţile săptămâna trecută, la etajul I al Euro-Gării CFR Călători. Geta Eftimie, directoare adjunctă a Bibliotecii „V.A. Urechia”, ne-a precizat că atât locuitorii din zona gării, cât şi eventualii călători care nu au încă permis de împrumut se pot înscrie şi la această filială. Adulţii au nevoie doar de buletinul sau cartea de identitate, iar copiii de certificatul lor de naştere şi de cartea de ...

Zoia Alecu - Maria Tănase a zilelor noastre

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Zoia Alecu - Maria Tănase a zilelor noastre
Şi dacă ar cânta pe un vârf de munte, vocea ei tot ar ajunge, ţi-ar bate cu putere la poarta sufletului. Şi dacă nu te înduri să deschizi, să te laşi năpădit de atâtea emoţii puternice, tot te-ar face s-o urmezi pe „cărările ei de maci”. Ce să mai spunem noi, cei care am fost vineri seara prezenţi în Club M şi care am fost inundaţi până la oase de vocea şi cântecele Zoiei Alecu? Cu toată furtuna pe care a stârnit-o în public, a fost tot timpul caldă, prietenoas ...

Misterele somnambulismului

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Misterele somnambulismului
Somnambulismul este o tulburare de somn care a suscitat, de-a lungul timpul, atât interesul medicilor cât şi pe cel al scriitorilor sau al cineaştilor. Detalii despre această afecţiune ne-a oferit detalii dr. Sânziana Lovin (med), expert în probleme de somn.Ce se întâmplă cu cel adormit?„Somnambulismul este o tulburare motorie în somn care apare la trecerea dintre stadiile somnului. Se manifestă prin comportament motor, până la ridicarea din pat. Este vorba şi despre deplasarea ...

Cum prevenim accidentul-vascular cerebral?

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Cum prevenim accidentul-vascular cerebral?
În cursul anului 2008, în secţia de Neurologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi au fost internate circa 3.000 de persoane care suferiseră un atac-vascular cerebral. Am considerat că cifra este cel puţin îngrijorătoare, aşa că i-am solicitat dr. Honoriu Duţoiu (foto 2), medic specialist neurolog şi şeful secţiei de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean, câteva detalii privind cauzele care pot duce la apariţia bolii şi, totododată, o serie de sfaturi pentru a preve ...