Unde-or mai fi zăpezile de-alaltăieri, de săptămâna trecută mai exact? S-au topit sub ploi, sub ploaia de noroi. Numai că atunci, imediat după cel de al doilea viscol din această iarnă, cei care s-au încumetat să iasă din casă au avut parte chiar de acele zăpezi de altădată.
Pentru un grup de vânători hotărâţi să încerce marea de zăpadă cu degetul şi nu numai n-a fost doar atât. Vânatul ascuns sub nămeţi a fost lăsat să doarmă în liniştea aceea de zăpadă, vânătorii temerari, mulţumindu-se doar cu peisajul de poveste albă de iarnă.
În plus, dacă au putut face ceva special au făcut. Dotaţi cu o maşină de teren „patru ori patru”, aceştia i-au scos de la ananghie pe nişte gospodari din Valea oraşului care se chinuiau să ducă la locul de pârlit un porc de casă gata înjunghiat.
Aşa că au legat sania cu porcul de jeep şi au pornit la drum nu fără a stârni hazul puţinilor trecători din acea dimineaţă de iarnă autentică. Au făcut-o, dar nu fără peripeţii; porcul, aşa mort cum era, nu stătea deloc pe sanie şi se tot împotrivea rostogolindu-se cu copitele-n sus.
În cele din urmă, a ajuns la destinaţie, la pârlit şi cu siguranţă şi pe masa de Crăciun.