Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Viaţa şi opera celui mai mare poet al neamului nostru, Mihai Eminescu, au constituit temele care i-au inspirat numeroase lucrări pictorului Nicolae Spirescu. În ansamblul operei artistului gălăţean, ele formează ciclul „Ipostazele geniului”. În 1989, maestrul a donat unele dintre aceste tablouri Bibliotecii „V.A. Urechia”. Altele au rămas în colecţia personală a autorului. La 120 de ani de la trecerea în eternitate a poetului, Nicolae Spirescu a ţinut să reunească pe sim ...
* Un Eugene Ionesco pus în scenă ca la carte * Spectacolul de joi, de la Sala studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, a avut o emoţie aparte: a doua zi era aniversarea uneia dintre protagonistele spectacolului, actriţa Liliana Lupan. Ca într-o familie, actori şi public, au aplaudat-o anume pe actriţă la finalul spectacolului, după aplauzele cuvenite jocului în trei…Poate darul cel mai frumos a fost însă acela de a juca într-un spectacol care să rămână în memorie. Absu ...
* Absolvenţii de la Arte sunt acum testaţi de public * Viitorii maeştri şi provocarea clasicului * Primul an de studii din cei trei la Facultatea de Arte gălăţeană s-a terminat, pentru studenţii de la secţia de Arte plastice, cu o expoziţie de mare ţinută, deloc numai „exerciţiu de şcoală”! Zeci de pânze pictate în ulei, lucrări de grafică şi gravuri, replici după mari maeştri într-o provocare a clasicului, portrete şi autoportrete, naturi statice, stilizări proprii ...
De la Hipocrate citire...Primele menţionări ale gripei datează de mai multe secole. Descrierea unei boli cu simptomatologia gripei a fost făcuta de Hipocrate încă din anul 412 î.Chr. De asemenea, accese caracteristice ale gripei au fost observate şi consemnate în anul 1173. Prima pandemie de gripă înregistrată a avut loc în anul 1580. Între 1889 şi 1891 a avut loc o pandemie de severitate medie, produsă de virusul de tip H3N2.20 de milioane de morţiGripa "spaniolă", de o trist ...
O bătrână bolnavă de Alzheimer a înghiţit două pietre
Marți, 16 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Bătrână şi foarte bolnavă, o femeie din Galaţi a trebui să se confrunte cu încă o problemă care i-a periclitat serios starea de sănătate, într-un mod ceva mai neobişnuit. Mai multe detalii ne-a oferit directorul medical al Spitalului Clinci de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa (foto). „Ruşii spun că bătrâneţea nu este un păcat, dar e o mare porcărie. Boala Alzheimer care poate să ne atingă pe oricare dintre noi dacă vom supravieţui suficient timp, duce la tul ...
* Maternităţile au rămas fără vaccin anti D * Nevaccinate, lăuzele cu Rh negativ riscă probleme majore în cazul unei a doua sarcini * Organismul lor ar „lupta” împotriva fătului, putându-i provoca boli grave şi chiar moartea * De ce cartea de identitate nu are precizate grupa sanguină şi Rh-ul ? * Nici maternităţile gălăţene nu mai dispun de vaccinul Rho GAM anti D necesar pentru a fi administrat femeilor cu RH negativ, care nasc, avortează sau sunt supuse unei întrerupe ...
Domnul Brumaru spune că ca a avut un frate geamăn care a decedat pe 10 septembrie 2008 la Deva. „Am mers la Deva să aflu despre situaţia financiara a bunurilor (casa în care a locuit şi o casă de vacanţă) şi am aflat că s-a făcut deja succesiunea. Mai poate face ceva în acest caz? Succesiunea a fost dezbătută pe data de 15 noiembrie 2008 fără ca vreunul dintre ceilalţi patru fraţi să fie chemaţi”. Domnul notar George Schin ne-a răspuns la întrebarea cititorului nos ...
Doamna Virginia Brînzaru ne-a scris că a depus dosarul de pensionare la Casa de Pensii, dar că i-a fost respins. „Am fost căsătorită cinci ani şi cinci ani am trăit cu soţul în concubinaj. El a fost cadru M.A.I. şi a decedat în condiţii suspecte în anul 1985. Am şase copii, dintre care unul cu handicap, care primeşte pensie de urmaş. Eu nu beneficiez de nimic din această pensie şi nu am nici un alt venit. Aş vrea să ştiu dacă eu pot obţine pensie de urmaş”.Articolu ...
La Concursul European de Matematică Aplicată Cangurul şi la Cangurul lingvist (engleză şi germană), elevii gălăţeni au obţinut ca premii 17 tabere gratuite. Maria Ionescu, elevă în clasa a VI-a la CNVA, a primit două tabere. Este singura elevă din Galaţi care va merge într-o tabără internaţională – pentru premiul I la faza pe ţară la matematică. Ea va merge şi la Poiana Pinului, fiind câştigătoarea premiului al II-lea la Cangurul lingvist. ...
Chiar dacă este vacanţă, pentru cadrele didactice de la Şcoala nr. 22 din Galaţi activitatea abia a început! Ieri, în prezenţa domnului profesor Emilian Pătru, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, a fost tăiată panglica la mica seră organizată în curtea acestei instituţii de învăţământ. În micul spaţiu din seră, dar şi în grădina şcolii, elevii au învăţat în ultimele luni să însămânţeze, să facă alte lucrări agricole, pe m ...