Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
La Galeria Helios de la Biblioteca „Şt. Petică” din Tecuci s-a deschis, miercuri, în prezenţa bibliotecarilor şi a profesoarei Mariana Chiriţă, o expoziţie inedită de măşti, „Chipurile tăcerii”. Lucrările poartă semnătura Elenei şi a lui Gabriel Gheorghiu, mamă şi fiu. „Imaginaţia, echilibrul cromatic, umorul şi candoarea îi recomandă pe expozanţii debutanţi unui public divers”, ne-a declarat directoarea bibliotecii, Manuela Cepraga, invitându-i pe tecuceni l ...
În Vinerea Luminată, Biserica ne arată care este pentru adevăratul creştin Izvorul Tămăduirii, izvor dătător de viaţă şi lumină. Vineri, 24 aprilie, este sfântă sărbătoare la Mănăstirea „Adam” din judeţul Galaţi, dar este şi prilej de pelerinaj pentru românii care doresc să ajungă să ia agheasmă de la Biserica Greacă din Brăila. Zilele acestea, sfânta şi vechea aşezare brăileană este pregătită să-i întâmpine pe toţi cei care vin cu credinţă mare - di ...
„Dulce, disperată melancolie”, a 25-a carte a scriitorului Ilie Tănăsache
Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
La două luni după lansarea unui volum de evocări („Ocrotiţi-l pe Romeo”), scriitorul Ilie Tănăsache invită la lecturarea unui roman de dragoste, de data aceasta ficţiune pură. Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca „V.A. Urechia”, a avut loc, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Bibliotecarului în România, lansarea volumului „Dulce, disperată melancolie”. Un roman despre „dragostea frumoasă, de viaţă, de oameni, un roman în care se deschid alte 4-5 romane”, cum l-a ...
Astăzi, 23 aprilie, creştinătatea îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruinţă. A trăit pe vremea împăratului păgân Diocleţian în Capadochia şi apoi în Palestina. Provenea dintr-o familie de buni creştini, cu multe averi în Palestina. A lucrat în armata lui Diocleţian şi în scurt timp a ocupat cele mai înalte funcţii. După anul 303, împăratul Diocleţian l-a luat ca însoţitor la împărăţie pe Galeriu, iar acesta a declanşat prigoana ...
Mierea este nu doar cel mai vechi îndulcitor folosit de către om, ci şi printre primele medicamente naturale.Mierea este asimilată foarte uşor de organism, oferind energie şi substanţe bioactive şi nutritive. Orice tip de miere are proprietăţi specifice. Mierea de levănţică are efect antitusiv şi calmează durerile de gât, mierea de tei scade intensitatea febrei şi a durerilor gastrice, previne migrena, fiind un bun remediu în pneumonii, astm bronşic, stări nervoase şi tuberc ...
Un proiect al Comisiei Europene va interzice publicitatea „mincinoasă“ la alimentele pentru copii. În acest context, în România s-a adoptat un cod etic prin care este interzisă publicitatea la produsele alimentare care nu îndeplinesc criterii nutriţionale stricte. În acest context, reprezentanţii a 11 firme producătoare şi-au exprimat acordul de a respecta codul etic şi se angajează să nu mai promoveze prin reclamă produsele periculoase pentru copii.Prin spoturi publicitare, c ...
Doi minori - Mircea S., zis „Ţiganul” şi Claudiu M. - au fost trimişi de curând în judecată sub acuzaţia de tâlhărie soldată cu moartea victimei.Cei doi, aşa cum reiese şi din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, erau, de fapt, doi vagabonzi care dormeau în canalizarea din faţa Şcolii Generale Nr. 1 Nicolae Mantu. Pe aceeaşi stradă cu şcoala, la unul din blocurile din apropiere, locuia şi Gheorghe M., bărbatul ce avea să le fie victimă. Aşa cum a ...
Cu prilejul unei discuţii pe care am purtat-o recent cu Gabriel Enciu (foto), procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pe tema schimbărilor cuprinse în noile proiecte de modificare ale Codului penal şi Codului de procedură penală, am reţinut şi ideea că multe din modificări au fot impuse de practica în materie, de realităţile momentului, dar şi de necesitatea sincronizării cu practica unei instituţii respectabile precum Curtea Europeană ...
* La Tribunal şi Judecătorie, angajaţii fac chetă pentru plata anunţurilor de angajare * Nu mai sunt bani nici pentru curăţenie, hârtie, pixuri, plicuri, asigurări obligatorii pentru maşinile instituţiei, traduceri ş.a. *Tribunalul şi Judecătoria Galaţi au mari probleme financiare. Nu este vorba despre banii de salarii, ci despre banii necesari activităţilor din instanţe. „Salariile le-am primit, chiar cu sporul de 50 la sută. Şi, din câte ni s-a promis, îl vom primi şi ...
Unul dintre cele mai complexe dosare de crimă instrumentate în ultima vreme şi care se află pe rolul instanţelor gălăţene se va închide înainte de a fi început cu adevărat. Motivul pentru care cazul crimei de la casa de amanet Romero se va încheia fără un condamnat este acela că autorul crimei şi-a pus capăt zilelor în timp ce se afla în arest, la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, aşa cum „Viaţa liberă” a anunţat în ediţiile trecute. Altfel spus, d ...