Când te-am rugat să vii la mine, acolo, jos, după apus, tu n-ai avut un strop de milă... şi ai plecat la cel de sus! E mai deştept... (nu am ce zice)... şi-i mai înalt, şi-i mai frumos!... Cum să refuzi atâta slavă şi să te duci la cel de jos? cum să dai ditai nesfârşire pe-un biet mărunt, biet pieritor? cum să laşi singură o steauă... şi tu să umbli după dor? Când te-am rugat să vii la mine, acolo, jos, lângă mister, să fii o simplă efemeră lângă un simplu e ...

De când aşteaptă să te-ntorci acasă, stă numai la fereastră, negreşit…!… A vrut să plece după tine, doamnă, însă-i legat de loc şi-mbătrânit! De loc legat, de mod legat, de vreme, dar şi de timp…de timpul meu prea mult… nădăjduieşte şi tot cată-n zare, vorbeşte singur, plânge…şi-l ascult: am târnosit văzduhul şi ograda, trimite-o, dumnezeule, sunt gata!   Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine… mâine, în zori, e ultimul târziu… uite, mi-mbrac ultima ...

Nu ţi-am răspuns la scrisoarea pe care am primit-o în ziua de naştere a Maicii Domnului, fiindcă m-au copleşit corvezile de toamnă. Abia am dovedit să strâng roadele de pe câmp şi din grădină. Şi doar ştii că sunt singură, că soţul meu a murit de supărare, că toţi copiii s-au împrăştiat pe roza vânturilor să-şi adune parale pentru fasoleală şi lux, că ibovnic nu pot să-mi fac! fiindcă ăştia sunt moderni, fac alergie la scos sfeclă şi la cărat varză, nu supo ...

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu adormit şi liniştea sufletului tău treaz. Pe frunte îţi alunecau visuri. Parcă nici Dumnezeu nu voia să tulbure atâta frumuseţe devastatoare, nu mai voia să ia ce a dat din Majestatea Lui. Necunoscutul curgea pe ziduri, ţi se aşeza la picioare. Şi acum aud Luna ascultătoare, pândind în gutui (!) Să nu tacă! Să nu tacă! – ziceam printre alte cuvinte. Nu trebuie să se op ...

Declar, nu sper şi nu regret:/ cred că-s Aici dintr-o-ntâmplare, dar nu sunt sigur...când încerc/ adeverirea, mi se pare un fel de vis indiferent/ al unui „ce”, al unui „cine” supra-numit şi supra-pus/ în orice chip să mă decline, să mă conjuge-n orice chip,/ să mă dea hrană la nimică, prin mori de apă şi de vânt:/ ghes la curaj, dar şi la frică!   Declar, nu sper şi nu regret:/ cred că-s Acum dintr-o greşeală... (monoteist, monovalent,/ monadă rea-catastrofal� ...

Hai de-acolo, vino mai încoace, mai încoace, repede, acu... hai de tot, ai milă pentru tine, fii deştept... te rog, nu spune nu! Tu nu vezi că ai trecut prin viaţă stând în sine, mistuit de gând... lasă gândul... hai cu-nsufleţirea dincolo de „unde” şi de „când”?! Eşti un sclav al necredinţei tale că se poate... şi plăteşti tribut scump înţepenirii în deşertul sinelui prost, chior şi surd şi mut! Hai, nu-ţi fie frică, fugi de-acolo, zvârle-ţi eu(l) în u ...

Maria de la Morgă... (cea din ziarul de ieri, adică)... mă apelează după ce citeşte ce am scris pe adresa ei, nu mă felicită, nu mă laudă, nu-mi propune nici măcar o întâlnire de mulţămire şi respect! Mai mult, nu-mi spune dacă i-a plăcut sau i-a displăcut cum i-am dat în vileag îndeletnicirile de la muncă! Pur şi simplu, îşi drege glasul pentru ca să fie limpede şi convingătoare... şi-mi propune un atac la persoană, la o anumită persoană, dacă ne îngăduim că ...

De mult... (cât de mult!)... a plecat înspre mine, dar nu a mai ajuns, nu a mai ajuns...! încă mai am timp şi mai am ne/răbdare, încă nu am nimic de uitat şi de ascuns! Oricum... (oricât de departe ar fi pornit spre inima mea aşteptând vindecare)... trebuia să fi ajuns, trebuia să fie aici...! lipsa ei mă obsedează, mă năruie, mă doare! Şi ce mai întârzie, ce mai întârzie...! (şi timpul se sfarmă, şi vremea se sfarmă)... cred că mă locuieşte o boală incurabilă. ...

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se mai ţine pe picioare, abia mai reuşeşte, cu chiu-cu vai, să nu cadă şi să nu-şi rupă gâtul, să nu-i stea inima de care avem atâta şi atâta trebuinţă. Totuşi, mai are o ţâră de noroc: galben ca lămâia şi putregăios ca străsalcia de la străfântâna lui străbunicul, Majestatea Sa se sprijină de aer şi, cu glasul din ce în ce mai stins, strigă după ajutor în ...

Fenomen cu zece la singurătate, zece la citire, zece la candoare, zece la respectul faţă de tăcerea celei care cântă în amurg... şi moare! Fenomen cu fustă şi cu ochi albaştri, cu hap/sâni ca două portocale crude, arie din sfânta operă a pâinii care-n fiecare clipă se aude! Fenomen cu zece chiar şi la iubire, şi la ne/răbdare pentru toţi şi toate, şi la iertăciune, şi la-ngăduinţă... fenomen cu zero la greşeli/păcate! Fenomen cu braţe lungi până la mine, lung ...