Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Roş-alb-albaştrii întâlnesc Concordia Chiajna, prima clasată sub linia ce delimitează retrogradatele, iar victoria ar însemna luarea unui avans de opt puncte, care ar alunga orice urmă de emoţie în finalul sezonului   Doar la prima vedere pentru unii poate părea un meci nu prea atractiv cel programat în această seară pe stadionul Oţelul, cu începere de la ora 19,00, din etapa a 28-a a Ligii I. În realitatea miza e imensă pentru ambele combatante. Cei de la Concordia Ch ...
Toată zona de la fostul Cazinou la Palatul Episcopal, Lozoveni şi până la Lacul Brateş este una extrem de sensibilă în privinţa pânzei freatice. Cu ani în urmă, într-un studiu de specialitate se scria negru pe alb că sub fostul Cazinou, sub istoricul Palatul Episcopal avem zonele cu cea mai ridicată pânză freatică din municipiul Galaţi. Ne-am fi aşteptat ca, în anii care au trecut, municipalitatea să avanseze vreun proiect şi să pună sub control situaţia... Numai că s ...

Meniu festiv şi reabilitări subtile

Luni, 29 Aprilie 2013 03:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră

Bila albă pentru masa festivă de Florii pregătită pentru asistaţi de Cantina de Ajutor Social, dar şi pentru pachetul de Paşti. Meniul nu sună prea rău pentru unii care altfel nu ar fi avut ce să pună în gură deloc, dar şi pentru ceilalţi. Sperăm să fie şi toate alimentele oferite de calitate corespunzătoare.Bila neagră pentru schimbarea extrem de subtilă a Grădinii Publice, care, pentru o investiţie 10,4 milioane de lei, arată cam la fel cum arăta şi înainte de „mod ...
Recent, la Editura Europlus, a apărut un manual de „Servicii şi utiităţi publice”, semnat de conferenţiarul universitar Ion Lucian Mehedinţi. Cartea, pornind de la explicitarea termenului de societate, bazată pe suprastructuri politice şi juridice, trece prin ce înseamnă administraţia publică, cu toate formele ei încă de la „Administraţia provinciilor Moldova şi Muntenia înainte de Unire” până la modelul actual al structurii administrative publice centrale şi locale. ...
Reprezentanţii firmelor aflate în vecinătatea combinatului siderurgic sunt terorizaţi de utilajele care sapă zi de zi în malul de pământ, care stă să se prăbuşească cu tot cu hale * Primăria Galaţi, administratorul terenului care aparţine de domeniul public, susţine că Poliţia Locală trebuie să-i prindă în flagrant pe căutătorii de fier Mafioţii cu wole au atacat şi flancul de nord-vest al platformei siderurgice, după ce au scormonit malul din zona gării Cătuşa, ...
* Ziua Securităţii în Muncă, programată săptămâna trecută la ArcelorMittal Galaţi, era cât pe ce să fie umbrită chiar de un accident mortal * Din fericire, victima accidentului produs la începutul săptămânii trecute a supravieţuit şi este, în acest moment, în afara oricărui pericol * În ultimii şase ani s-au înregistrat din ce în ce mai puţine accidente mortale pe platforma siderurgică: opt în 2006, trei în 2007, câte două în 2008 şi 2009 şi unul singur în 201 ...
Cu o pondere de trei ori mai mare a şomajului decât cea la nivel naţional, comunele în cauză şi oraşul Bereşti ar avea nevoie de mai mult decât încurajări vagi de la aleşii cetăţenilor de aici * Senatorii şi deputaţii care au răspuns solicitării noastre spun însă că nu pot decât să-i sprijine pe primari în proiectele întreprinse Potrivit unui raport prezentat de Prefectura Galaţi, săptămâna trecută, nu mai puţin de 22 de localităţi din judeţul Galaţi pot fi ...
Ca în fiecare an, "Viaţa Liberă" a premiat cei mai buni pescari Încă de la primele ore ale dimineţii, peste 100 de pescari s-au aliniat cuminţi pe malul Dunării, pentru a participa la deja tradiţionalul concurs de pescuit organizat cu ocazia Floriilor. Cotidianul "Viaţa Liberă"  i-a premiat şi anul acesta, conform tradiţiei, pe cei care au reuşit să strângă cea mai mare captură în cele trei ore ale competiţiei. Astfel, premiul I, constând într-o lansetă Challenge S ...

Medalii de ţinut medicii în ţară

Luni, 29 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL

O problemă care devine tot mai presantă, lipsa acută a medicilor specialişti, stârneşte în ultimul timp reacţii atât din partea mediului economic, cât şi a autorităţilor.Primii care au ridicat problema au fost reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (FIC). După o întâlnire cu autorităţile române, Grupul de lucru pe Sănătate din cadrul FIC a identificat principalele motive care stau la baza migraţiei specialiştilor români în ale ţări. Deşi teoretic problema ...

Boschetarul de Florii

Luni, 29 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Ieri, de Florii, mi-am bucurat privirea cu o ipostază rară. Independent de voinţa mea. Nu, din păcate n-am ajuns la biserică. În schimb, am interacţionat c-un homeless (deşi boschetar e-n spiritul onomastic al Floriilor) care ducea în spate ditamai sacul de pet-uri. Carevasăzică, omul muncea şi în zi de sărbătoare. Baiul e altul. Ce scria pe tricoul acestuia, alb din fabricaţie, negru prin coabitaţie, întrece orice închipuire: „Sex instructor, first lesson free!” Mi-am z ...