Boschetarul de Florii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ieri, de Florii, mi-am bucurat privirea cu o ipostază rară. Independent de voinţa mea. Nu, din păcate n-am ajuns la biserică. În schimb, am interacţionat c-un homeless (deşi boschetar e-n spiritul onomastic al Floriilor) care ducea în spate ditamai sacul de pet-uri. Carevasăzică, omul muncea şi în zi de sărbătoare. Baiul e altul. Ce scria pe tricoul acestuia, alb din fabricaţie, negru prin coabitaţie, întrece orice închipuire: „Sex instructor, first lesson free!” Mi-am zis instantaneu, măi, să fie, rău au mai ajuns ăştia. Să însemne că toată lumea ştie cum se face ca la concursurile olimpice?

* Regret că nu l-am putut fotografia, imaginea ar fi făcut cât şapte mii de rânduri. Aia floare, nenicule!

* Maşinăria de SMS-uri se reia, doar am intrat iarăşi în sărbători. Nu ştiu dacă de 1 Mai voi primi ceva, de Paşti sunt convins că-mi va lua foc telefonul, dar am avut şansa să încasez unul şi de Florii. Iată-l: „Dane, vrei cinci capace de roţi ca ale tale? Preţ bun.” Iar eu căutam disperat scrumbii.

* Apropo de scrumbii. Fraţilor, criza e mai mare decât inflaţia, dar nebunia asta de peşte nu se mai găseşte (scuzaţi-mi rima!) de vreo patru zile în Galaţi. Chiar şi la suprapreţ. Ce s-o fi întâmplat? Aaa, a fost sărbătoarea lui Pâslaru, mă rog, a scrumbiei. S-o fi confiscat el pe toată? Florine, la mulţi ani pentru ieri, dar mai lasă, omule, şi tu o coadă pentru fraierii ca mine care au crezut că o pot găsi fără mari eforturi! Balene de ce nu prepari?

* Adrian Năstase susţine că se aşteaptă şi la alte condamnări. „Sunt pregătit pentru orice”, afirmă fostul premier care a stat opt luni la mititica. Bombo, vorba anecdotei cu ursul, ţie ori îţi place la duşuri cu băieţii, ori ţi-ai pierdut minţile! Şi, parol, mi se pare că eşti în deplinătatea facultăţilor mintale.

* Preşedintele Parlamentului European încearcă o revenire cu labele pe Terra: „S-a mers prea departe cu austeritatea!” Să mori tu, coane Martin Schultz? Dacă tot te-ai obosit, zi-ne şi când va dispărea moneda europeană, ca să nu faci două drumuri!

Citit 759 ori Ultima modificare Duminică, 28 Aprilie 2013 13:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.