Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Cartierul Petru Rareş, aşa s-ar putea numi zona veche a oraşului situată la nord de Grădina Publică, şi cuprinsă între străzile Traian, Domnească, Prundului şi Cezar. Proiectul de hotărâre privind botezul acestei zone figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi.Autorităţile consideră că acesta ar putea fi un gest de omagiu faţă de fostul domnitor al Moldovei. În raportul de specialitate al proiectului se arată că „Petru Rareş, fiul natural al lui ...
Completul de cinci judecător al instanţei supreme a decis definitv, luni, condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul". Instanţa a menţinut astfel condamnarea lui Decebal Traian Remneş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare dispusă în 14 februarie 2012 de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, denunţătorul acestora, Gheorgh ...
Directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Teodor Niţă, a primit Premiul pentru Management în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a premiilor Forumului Muzical Român * Distincţia, rezervată directorilor de operă şi teatru, i-a fost oferită de către Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România şi Smaranda Olteanu directorul Revistei „Melos” - Domnule director, Forumul Muzical Român a premiat sute de personalităţi ale artei muzic ...
Societatea furnizoare de agent termic Apaterm anunţă că va trece la facturarea şi plata individuală a căldurii şi apei calde, după modelul propus pentru Calorgal * Firmele de repartitoare sunt primele scoase din schemă de această reformă a sistemului Tot mai multe asociaţii de proprietari din Galaţi propun ca intermediarii dintre acestea şi Apaterm să fie eliminaţi în următoarea perioadă, astfel încât facturarea consumului şi plăţile să fie ţinute mai bine sub contro ...
Sporuri şi indemnizaţii ilegale de milioane de lei acordate funcţionarilor publici, creanţe şi venituri neîncasate la bugetul local, bulibăşeală în scripte şi în patrimoniu, lucrări supraevaluate sau neexecutate, dar plătite din greu * Acestea sunt, în mare, abaterile constatate şi repetate, din 2008 încoace, în fiecare raport de audit întocmit de Camera de Conturi Galaţi * Deşi neregulile descoperite în ograda proprie şi a instituţiilor subordonate municipalităţii dep ...
Un milion de lei vor costa lucrările de înlocuire a uşilor şi ferestrelor, precum şi reabilitarea faţadei şi parchetului la corpul vechi al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” * Opt firme au fost interesate de lucrare, dar atuul câştigătorului a fost linia tehnologică de producere a tâmplăriei stratificate Compania Metaltrade International şi-a adjudecat contractul privind lucrările de reabilitarea a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, anunţul de atribuire f ...

UPDATE Petre Grigoraş a plecat de la Oţelul

Luni, 25 Februarie 2013 12:00 | Publicat în SPORT

Antrenorul Petre Grigoraş a decis să nu mai semneze contractul cu Oţelul şi a părăsit echipa gălăţeană pentru că nu avea garanţia unui proiect solid. Grigoraş plecase din Galaţi aseară, dar decizia a luat-o astăzi. În urmă cu puţine momente, antrenorii secunzi veniţi odată cu Grigoraş, Marian Dinu şi Moţei, şi-au luat rămas bun de la jucători. Informaţia a fost confirmată de directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan. Petre Grigoraş: "Am fost prins la mij ...
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi-a desemnat câştigătorii la cele trei secţiuni ale Concursului de creaţie jurnalistică pe 2012. Premiul I pentru cel mai bun material publicat în “Presa scrisă şi on-line” este împărţit între Cristina Nichituş Roncea și Victor Roncea de la publicaţia Basarabia - Bucovina.Info. Premiul II va ajunge la Mihaela Bocu, ziarul “Făclia” Cluj. Al III-lea premiu este acordat Gabrielei Căluțiu Sonnenberg - Spania, pentru artico ...
Întâlnirea de vineri a membrilor Cenaclului „Ion Chiric”, al Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost un eveniment fericit, derulat sub semnul Scrisorii de dragoste. Participanţii – membrii Clubului Seniorilor, din cadrul Fundaţiei „Împreună” şi trei invitate de onoare au făcut ca întâlnirea moderată de preşedinta cenaclului, poeta Angela Baciu, să se transforme într-o pledoarie pentru iubire. Livia Ciupercă, gălăţeancă stabilită la Iaşi, şi-a lansat cartea „Scr ...
Mihăiţă Măncilă, patronul firmei SC Company Med SRL, este noul primar al comunei Pechea, votat de 1.770 cetăţeni (peste 38 la sută). Prin Măncilă, Partidul Poporului - Dan Diaconescu şi-a consolidat poziţia dobândită la alegerile locale din vara anului trecut, când Marin Nicolae (PP-DD) a câştigat Primăria Pechea, iar adepţii lui "DD în direct" au cucerit majoritatea în Consiliul Local. Pe locul al doilea în preferinţele alegătorilor s-a plasat liberalul Iancu Boldea, can ...