Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Noul sezon i-a prins pe cei de la Oţelul tot cu problemele nerezolvate
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Oţelul va debuta duminică seară în noul campionat al Ligii I fără a-i putea folosi pe jucătorii veniţi în această vară, interdicţie dictată din cauza neplăţii datoriilor * Din acelaşi motiv, penalizarea cu două puncte este iminentă
Niciodată nu a mai început Oţelul un sezon în condiţii atât de nesigure ca acum. Cei din interiorul clubului spun că negocierile privind preluarea clubului de către un nou acţionariat sunt foarte avansate, însă întârzierea finaliză ...
Tentaţii plastice, la Galaţi: Picturi ce merită a fi văzute
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi cuprinde lucrări valoroase, semnate de nume de prim rang ale artei plastice româneşti. Criticul şi muzeograful Mariana Cocoş Tomozei ne prezintă astăzi câteva dintre acestea, invitându-vă, totodată, să le descoperiţi, alături de alte exponate interesante, în expoziţiile instituţiei.„Expoziţia de la parterul muzeului prezintă numeroşi artişti - repere ale picturii şi sculpturii româneşti: Theodor Pallady, Gheorghe Petra ...
Mai mulţi romi au devastat, ieri, o clădire istorică de pe strada Traian, colţ cu strada Vultur. Imobilul de la numărul 194 e deja într-o stare avansată de degradare şi reprezintă un pericol şi pentru vecini, dar şi pentru gălăţenii care trec prin preajmă. Vecinii, sătui de găştile care vin zilnic să prade clădirea, au sunat la 112. Un echipaj al Poliţiei Locale a ajuns în câteva minute, dar nu a mai găsit picior de rom. Iuliana Lupu, de 52 de ani, care locuieşte în cas ...
Unde vor fi amplasate radarele în acest weekend?
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
În acest weekend, şoferii care au treabă prin oraş sau prin judeţ trebuie să fie atenţi la cât de tare calcă pedala de acceleraţie, pentru că poliţiştii vor avea o amplă acţiune privind combaterea excesului de viteză. Sâmbătă şi duminică sunt vizaţi şi şoferii care se urcă la volan după ce au consumat alcool.Conform purtătorului de cuvânt de la Poliţia Rutieră, subinspectorul Aurelian Ropotan, sâmbătă vor fi amplasate radare pe strada Domnească, Bulevardul Marii ...
Căsnicie de cursă (foarte) lungă - Dragostea la prima vedere ţine toată viaţa
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Mi-era aşa de dragă când ne-am cunoscut, că-mi venea să o mănânc. Acum îmi pare rău că n-am mâncat-o!” ' „Aveam 43 de kilograme, putea să mă mănânce că nu se strica la burtă! Nici nu-i trebuia lămâie, că nu eram grasă!” ' Aşa glumesc, după 50 de ani de căsnicie, soţii Victoria şi Gheorghe Mustaţă.
A fost dragoste la prima vedere şi o căsătorie fulger, după numai trei săptămâni de relaţie! Când a acceptat să-i devină soţie, doamna Victoria ştia ...
* Parcul, care va avea 41 de turbine, tocmai a primit Acordul de Mediu
O centrală electrică eoliană (CEE) cu 41 de turbine şi cu o putere totală de 143,5 MW va fi amenajată în extravilanul comunei gălăţene Tuluceşti, pe o suprafaţă de câteva zeci de hectare.Proiectul, dezvoltat de firma Galaţi Wind SRL din judeţul Ilfov, a primit Acordul de Mediu în cursul acestei săptămâni, după 20 de luni de la înregistrarea solicitării la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediulu ...
Bicicliştii şi rolerii din Galaţi sunt convocaţi sâmbătă la Elice, pentru o seară de mişcare şi de distracţie. Pe biciclete sau pe role, ei sunt aşteptaţi la ora 18.30 la zid, de unde vor pleca, la ora 19.00, pe traseul Faleză - Pastilă - Francezi - Brăilei - Siderurgiştilor şi retur.Acţiunea, intitulată "Bicicleala de weekend", este organizată de Asociaţia Stejarul către Tineri, împreună cu Club Ciclism Galaţi. "Îi aşteptăm pe toţi doritorii de mişcare să ni se a ...
Gruparea lui "Cearcea" a fost trimisă în judecată
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
14 inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru şantaj şi lipsire de libertate în scandalul "datoriilor inventate". Alături de ei sunt citate în instanţă şi cele opt victime care au avut de suferit de pe urma acţiunii lor.Istoria legată de această grupare a apărut în aprilie, pe parcurs fiind arestate patru persoane, iar zece rămânând în libertate. La cel de-al doilea termen de judecată, după ce primul judecător, căruia i-a fost repartizat cazul, s-a abţinut să intre ...
Să plouă sau să ne iasă ploile?
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Preafericitul Daniel ne îndeamnă ca, în această perioadă de caniculă și alte fenomene extreme, să ne rugăm pentru „ploi liniștite”. Părinte, la fel se roagă și politicienii: să le iasă ploile în liniște, fără tămbălău, fără mass-media...* Băsescu i-a găsit o etichetă de ultimă oră președintelui interimar Crin Antonescu. Marinarul l-a făcut „paiața de la Cotroceni” pe cel care i-a luat locul și, mă rog, l-a amenințat cu nu-știu-care literă a legii. D ...
Nici nu-mi venea să cred că mă duc la şcoală. Că mă duc (şi eu) laolaltă cu cei mai mari, dar şi cu cei de seama mea. Că eram mulţi, mai mulţi ca acum. Mulţi. Şi (foarte mulţi dintre aceşti mulţi) cu picioarele goale, adică desculţi, adică descălţaţi, adică fără încălţări, adică cu tălpile naturale direct pe obrazul pământului, direct pe ce mai era (încă) din energia primordială, din prima binecuvântare a sfântului duh. Şi (foarte mulţi dintre ace ...

