Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* O primă ediţie a unui Târg de Paşti cu scop umanitar se desfăşoară zilele acestea la Şcoala Gimnazială Nr. 26 „Ion Creangă” din Galaţi * Până pe 1 aprilie, copiii de clasele I-IV vor încerca să-i convingă pe colegii lor mai mari să le achiziţioneze obiectele cu temă pascală confecţionate la cercul de folclor „Mlădiţe Dunărene”. Coordonaţi de inst. Jenica Tănase, copiii au realizat picturi pe vase de ceramică, ouă încondeiate, trăistuţe din materiale tex ...
* Peste 1000 de cadre didactice afiliate la SIP au ieşit ieri în stradă * Nemulţumirea principală – salariile nedemn de mici * Proiectul noii legi a Educaţiei, neagreat de profesori * Dascălii au cerut demisia Guvernului pentru că dă legi numai în folosul celor de la putere şi nu respectă hotărârile judecătoreşti * Strada - ultima instanţă * „Avem o lege, votată de Parlament şi de preşedintele României, care nu se respectă, deşi a fost declarată constituţională. ...
Cum ajungem de la leu la lapte şi apoi la măr, veţi afla în continuare. „Daţi un leu pentru Ateneu!” a fost o iniţiativă de succes, de mult uitată. Sărmanii, clădirile betege, bolnavii primesc ajutor din pomeni sau din acţiuni caritabile: mai o strângere de fonduri prin campanii de presă, mai un teledon, te şi miri de ce mai trebuie guvern, din moment ce chiar se adună atâta bănet! Unde mai pui că deseori banii ajung la subiectul campaniei mai prompt şi mai sigur decât o ...
Primarul îi pune pe ecologişti la muncă!
Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Înainte de film, un „jurnal” de Galaţi la Primărie * După Bucureşti, Piteşti şi Ploieşti, Image Factory - „Fabrica de imagine”, în traducere românească, că nu ne stă în gât – caravana educaţională de film ecologic, „Guerilla Verde”, a ajuns ieri, aşa cum am mai scris, şi la Galaţi. În colaborare cu Liga Studenţilor Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor, care a pus la dispoziţie sala de spectacole, ieri au fost aduse filme documentare „eco” alese ...
Căpitanul fotbaliştilor de la Oţelul are astăzi motive serioase de a le face cinste colegilor. După victoria de la Mediaş (1-0 cu Gaz Metan), unde a fost printre cei mai buni roş-alb-albaştri, Gabriel Paraschiv împlineşte astăzi 32 de ani. Iată de ce mijlocaşul ofensiv al grupării gălăţene poartă de două etape numărul 32 pe spate! La mulţi ani, Para! ...
* Oţelul câştigă la Mediaş prin golul lui Costin: 1-0 * Omul de 32 de ani din apărarea Galaţiului a demonstrat de ce trebuie să fie pe gazon şi nu lângă bidoanele de apă de pe marginea terenului * Costin a înscris cu chelia în prima repriză, apoi a pus lacătele pe defensivă * GAZ METAN MEDIAŞ – OŢELUL GALAŢI 0-1 (0-1)Meci de fotbal disputat vineri seară în etapa a 24-a a Ligii I;Stadionul „Gaz Metan” – 4.000 spectatori;A marcat: Costin 36’;Cartonaşe galbene: Kuba ...
* O să ni se pară că am scăpat de criză, înainte de prăbuşire! * Măsurile economice de echilibru propuse de PSD, respinse de Guvern * Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Cameră, deputatul PSD Viorel Ştefan (FOTO), a declarat, într-o conferinţă de presă în Capitală, că România riscă să traverseze o criză de tip W, adică să reia, după o uşoară creştere, căderea economică şi să intre într-un regim de criză severă. Ieri, deputatul, care este şi coordonato ...
Susţinător al revendicărilor pensionarilor gălăţeni (şi nu numai), deputatul gălăţean PNL Victor Paul Dobre a spus, vineri, că „acest guvern a făcut numai rău, din ianuarie 2009 şi până acum: a îngheţat pensiile, a redus salariile, a îngheţat alocaţiile, a scăzut punctul de pensie”. „Pe scurt, un haos mai mare ca acum nu a fost niciodată în România, iar acum, când guvernanţii spun că ar vrea să îndrepte totul cu o ordonanţă, nici ei nu ştiu cum. Este un hao ...
Accesoriile auto originale au preţuri exorbitante
Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Internetul, o alternativă viabilă * Cred că toată lumea s-a lovit cel puţin odată de preţurile aberant de mari ale accesoriilor auto, preţuri practicate de reprezentanţele mărcilor renumite de maşini. Folosesc termenul “aberant” pentru a fi indulgent. Deoarece este mai mult decât aberant să plăteşti 400 de lei pentru un set de covoraşe care are un cost de producţie de maxim 20 de lei. Sau putem ajunge să plătim 1200 de lei pentru un set de huse originale garantate să se ...
* S-au ieftinit ridichile şi salata * Într-o lună, kilogramul de spanac s-a ieftinit cu 5 lei * Roşii de gătit cu 2,5 lei şi de salată cu 4 lei * Mere bune şi cu 1,5 lei kilogramul * Nici n-a dat bine soarele călduros de primăvară că s-au şi umplut tarabele din hala de zarzavaturi a Pieţii Centrale cu tot soiul de verdeţuri, care mai de care mai proaspete. Unele se vând la legătură, altele la kilogram. Important este însă că, spre deosebire de săptămânile trecute, preţ ...