Profesorii au ieşit în stradă

Profesorii au ieşit în stradă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste 1000 de cadre didactice  afiliate la SIP au ieşit ieri în stradă * Nemulţumirea principală – salariile nedemn de mici * Proiectul noii legi a Educaţiei, neagreat de profesori * Dascălii au cerut demisia Guvernului pentru că dă legi numai în folosul celor de la putere şi nu respectă hotărârile judecătoreşti * Strada - ultima instanţă *

„Avem o lege, votată de Parlament şi de preşedintele României, care nu se respectă, deşi a fost declarată constituţională. Avem hotărâri judecătoreşti care nu se respectă, într-un stat de drept”.

„Am ieşit în stradă, deşi nu ne doream asta, pentru că strada este ultima noastră instanţă”.

„Am ieşit să cerem înţelegere din partea opiniei publice, din partea elevilor noştri şi a părinţilor lor. Altfel nu se mai poate”, ne spune într-un suflet Camelia Stănculescu, de la Şcoala Nr. 15, unul dintre cei peste 1000 de dascăli ieşiţi ieri la mitingul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor şi la marşul până la Prefectură.

Au fost prezenţi profesori şi din judeţ, de la Tecuci, Tg. Bujor, Lieşti, Băleni,  dar şi de la grădiniţele, şcolile generale şi liceele din Galaţi.

Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Valeriu Diculescu, ne-a declarat că s-ar fi aşteptat să vină mai mulţi oameni, dar protestul a fost sabotat de faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat simulare la evaluarea naţională la matematică chiar între orele 12.00 şi 14.00 şi multe cadre didactice nu au dorit să lipsească de la organizarea acesteia.

„Abuzul, la rangul de politică de stat”

Dotaţi cu fluiere şi pancarte din belşug, profesorii care au venit la miting s-au făcut auziţi în tot oraşul strigând: „Jos Guvernul!”, „Boc şi Băsescu - mai răi ca Ceauşescu!”, „Nu daţi vina pe contabili, voi sunteţi iresponsabili!”, „Aveţi patru la purtare, că de ţară nu vă doare!”, „Trăiţi şi voi în tranşe!”. 

„Ca şi cum nu era suficient că nu se respectă Legea 221, pe care ei au dat-o, acum Guvernul pregăteşte o altă ordonanţă prin care salarizarea se va face numai în funcţie de legile şi actele normative ale guvernului, fără a se lua în calcul drepturile câştigate în instanţă”.

„Se încalcă principiile statului de drept şi vom ajunge la CEDO să ne judecăm! Guvernul actual a ridicat abuzul la rangul de politică de stat! Jos Guvernul!”, a strigat Diculescu dascălilor protestatari.

Salariile mici, cele mai afectate

Ca manifeste printre protestatari au circulat statele de plată ale unor biete femei de serviciu al căror salariu net nu depăşea cinci milioane de lei.

Viorica Ghiniţă, de la Grupul Şcolar Traian, are un salariu de 457 de lei, din care plăteşte rata la un CAR de 349 de lei şi ajunge în final acasă cu aproape 100 de lei. O altă îngrijitoare, Luxiţa Matevici, are un salariu de 500 de lei şi un soţ paralizat acasă.

„Ne-au luat toate sporurile începând de anul acesta. Degeaba mint că salariile au rămas la nivelul celor din decembrie. Eu luam 700 de lei anul trecut, acum iau cu 200 de lei mai puţin”.

„Din ce să trăim? Am ieşit în stradă, că asta ne-a mai rămas. În rest, sănătate să fie!”, spune femeia cu amărăciune.

Învăţământul şi-a pierdut încrederea în viitor

Partea cea mai cumplită e că cei care de fapt se îngrijesc de viitorul ţării au ajuns să nu mai creadă în acesta:

„Nu ştim ce coace Guvernul de la o oră la alta. Ordonanţe peste ordonanţe, ca să nu respecte legea. Nu mai avem încredere în nimeni, nu mai avem încredere în viitor”, a spus o profesoară de la tribuna oficială.

Timp de o oră, dascălii au luat cuvântul şi şi-au strigat necazurile în stradă:

„Dacă tot au dat ordonanţe prin care ne eşalonează salariile care ni se cuvin în tranşe, ar trebui şi noi să ne plătim datoriile la întreţinere şi utilităţi tot eşalonat, din momentul în care ni se vor da banii”.

„Suntem unele familii în care ambii soţi sunt cadre didactice şi nu ne ajungem cu banii de niciun fel”.

„Să trăiţi bine în trei tranşe! Asta ne urează Guvernul! Corigenţii! Repetenţii!”, şi-a îndemnat colegii la revoltă Mariana Vlad, de la Şcoala Nr. 34.

„Reforma – un pretext pentru incompetenţă”

O altă durere care i-a scos pe profesori din matcă este noul proiect al Legii Educaţiei produs de guvernanţi sub pretextul eternei reforme a învăţământului, mereu eşuată:

„Din 1989 suntem cobai în lupta tuturor guvernelor cu Educaţia. Reforma a devenit pretext pentru incompetenţă. De 20 de ani se face apel la toleranţa noastră şi de 20 de ani suntem sfidaţi.

„Ce e mai rău că oamenii din şcoli ajunşi în funcţii la minister ne privesc de sus şi nu le mai pasă de cei care le-au fost colegi”.

„Funeriu ne-a transmis că niciun profesor nu moare de foame. Iar noi suntem convinşi că niciun politician nu moare de grija noastră”, a spus de la tribună profesoara Laila Chitic, liderul sindical de la CNVA.

„Proiectul de lege  - un ghiveci”

Renunţarea la titularizare centralizată (prevedere din noua lege a Educaţiei) pare să-i supere foarte mult pe profesori. Cel mai bine a explicat această situaţie Lucica Mitican – profesoară de ştiinţe economice la „Marină”:

„Anularea titularizării va face un profesor să fie nomad. Nu va mai exista continuitate la catedră şi nici calitate. Cunoscând realităţile şcolilor româneşti ştiu că vor fi agreaţi doar acei profesori care ştiu să stea în banca lor sau să „perie”, profesorii cu vocaţie şi cu atitudine fiind eliminaţi”.

„Noua lege – un ghiveci euro-amer-asiatic – va da naştere la abuzuri împotriva profesorilor”.

„Legea nu este consecinţa preocupării pentru calitatea educaţiei, ci consecinţa preocupării pentru transferul de responsabilitate în vederea diminuării cheltuielilor. În noua lege, drepturile profesorilor nici nu există!”.

Marşul profesorilor până la Prefectură aproape a paralizat oraşul timp de o oră. Nu a fost scutit nici primarul de lozinci şi fluierături, mai ales că o profesoară care participa la marş şi-a scrântit piciorul în una dintre gropile de pe faleză.

Profesorii gălăţeni n-au mai făcut miting din 2005. Iar acum sunt hotărâţi să lupte. Pe 22 aprilie va avea loc o grevă generală de o zi, urmând ca la începutul lui iunie să se intre în grevă pe termen nelimitat.

Citit 2142 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.