Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
N-am ieşit de pe băncile şcolii de atât de mult timp încât să-mi uit profesorii. N-aş putea, de altfel, să pun vreodată între paranteze munca acelor oameni de la catedră care mi-au descoperit calităţile şi mi-au retuşat defectele. Cum nu i-am uitat (altfel, însă!) nici pe aceia mai puţin ori deloc motivaţi să facă la fel. Ca elev, recunosc că m-am bucurat să-mi iau liber o zi-două sau chiar mai multe, pe când profesorii mei aveau de rezolvat, la greve, probleme mai comp ...
PNL nu va aproba Legea pensiilor!
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Manipulare”: pensiile „nesimţite” sunt puţine, dar scoase în faţă * „Cred că Guvernul, cu voie sau făr’ de voie, mi-e greu s-o spun, a făcut o imensă manipulare: discuţia despre pensii s-a dus spre tema ˝pensiilor nesimţite˝. Acest subiect se referă probabil la câteva zeci de mii de pensionari, mascându-se tema pensiilor imensei majorităţi a pensionarilor, peste 5 milioane, care, prin noua lege, vor fi afectaţi”, a declarat ieri, într-o conferinţă de pres ...
Senatorul Necula ar vrea indexarea pensiilor până la 1.000 lei
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Parlamentarul PD-L nu vrea pensii îngheţate, ci indexate * „Eu am avut o poziţie clară în discuţiile purtate cu dl prim-ministru, înainte ca domnia sa să facă precizarea vizavi de îngheţarea pensiilor – mă refer la indexarea celor sociale cu rata inflaţiei” – a declarat într-o conferinţă de presă senatorul PD-L Marius Gerard Necula, membru al Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului. „I-am spus foarte clar că sunt ...
PSD strânge rândurile înainte de Congres
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Brânzan, back in business * Din punct de vedere oficial, social-democraţii gălăţeni nu sunt împărţiţi în tabere * Dacă ele există, nemulţumirile de după alegeri prezidenţiale sunt ţinute secrete; cel puţin la Galaţi nu sare nimeni la bătaie… * Vineri, la Galaţi, a avut loc Conferinţa Judeţeană a PSD, ocazie cu care social-democraţii locali au pus „ţara la cale”, în vederea Congresului programat pentru data de 20 februarie. Potrivit declaraţiilor purtătorului d ...
Gigacaloria şi „Consiliul Nevestelor” din Galaţi
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* De la 1 februarie plătim 160,69 de lei pe gigacalorie * Spiritele aleşilor locali s-au încins joi seara sub efectul majorării preţului la gigacalorie, la numai două luni după ultima scumpire * Doi aleşi au susţinut ca majorarea să se aplice de la 1 aprilie, nu de la 1 februarie cum era prevăzut în proiectul de pe ordinea de zi, dar viceprimarul liberal Mircea Cristea i-a avertizat că din cauza cheltuielilor mari pe care le implică populismul, Consiliul Local riscă să devină Co ...
Astăzi (ora 11), HC Zalău – HC Oţelul Galaţi, în Liga Naţională feminină
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Acest weekend programează noi partide în competiţiile naţionale *În Liga Naţională de handbal feminin, Oţelul are de făcut o deplasare deosebit de lungă şi obositoare, tocmai în nord-vestul ţării, în judeţul Sălaj. Astăzi, gălăţencele se vor confrunta cu una din echipele-problemă ale campionatului – HC Zalău. Aceasta nu din cauza jucătoarelor, ci a năbădăiosului şi niciodată mulţumitului antrenor Gheorghe Tadici!Meciul va începe la ora 11, şi va fi arbitrat de ...
Satisfăcut de stagiile din Poiana Braşov şi Antalya, antrenorul Oţelului susţine că este nerăbdător să înceapă prima etapă a sezonului de primăvară. „Şi cu Slavia Sarajevo am reuşit un meci bun, am revenit după ce am fost conduşi şi am ratat foarte multe ocazii. E bine că ni le creăm, dar trebuie să marcăm şi mai mult. A fost o perioadă foarte bună de pregătire iar acum aştept să înceapă returul. Suntem pregătiţi de competiţie”, afirmă Dorinel Munteanu. Oţ ...
* Trupa lui Dorinel Munteanu a ajuns aseară acasă după două săptămâni petrecute în sudul Turciei * În „amicalul” de final, „oţelarii” au învins pe Slavia Sarajevo, scor 3-1, dar la fel de uşor se puteau impune cu 13-1, ratarea fiind specialitatea casei la Pena, Ilie şi compania * OŢELUL GALAŢI – SLAVIA SARAJEVO 3-1 (1-1)Meci amical de fotbal disputat joi seară în Antalya; Au marcat: Axente 29’, Cojoc 76’, Neagu 79’ / Bakovici 13’;Cartonaş roşu: Perendija 81 ...
Programul de înnoire a parcului auto se înnoieşte
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă programul “Rabla” începe cu întârziere în 2010, urmând a deveni funcţional abia de pe data de 20 februarie, acesta confirmă zvonurile vehiculate cu privire la modificările făcute faţă de anul trecut. Prima şi poate cea mai importantă schimbare se referă la numărul de autoturisme ce pot fi casate, fiecare viitor propietar al unui autoturism nou poate duce la Remat până la trei autoturisme pentru a primi în schimbul lor câte 3.800 de lei. Astfel, prima de cas ...
Aleşii locali au decis, joi seară, reducerea numărului total de posturi la SC Transurb, de la 865 la 786. Reducerea a fost justificată de necesitatea încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 de numai 40.600.000 de lei. Noul buget al Transurb, votat de Consiliul Local, este de numai 94,09 la sută din cel pe care societatea l-a avut aprobat în 2009.În documentele Transurb se arată că din cele 79 de posturi desfiinţate, 73 sunt vacante şi doar 6 sunt ocupate. Cele ...