N-am ieşit de pe băncile şcolii de atât de mult timp încât să-mi uit profesorii. N-aş putea, de altfel, să pun vreodată între paranteze munca acelor oameni de la catedră care mi-au descoperit calităţile şi mi-au retuşat defectele.
Cum nu i-am uitat (altfel, însă!) nici pe aceia mai puţin ori deloc motivaţi să facă la fel. Ca elev, recunosc că m-am bucurat să-mi iau liber o zi-două sau chiar mai multe, pe când profesorii mei aveau de rezolvat, la greve, probleme mai complicate decât cele din manualele noastre.
Şi pe atunci, mai exact acum 10-15 ani, sistemul se reforma, oamenii de la catedră aveau nemulţumiri, iar elevii încercau pe pielea lor, exact ca şi astăzi, forma ideală pentru fondul Învăţământului.
Dar ca acum, Educaţia n-a stat parcă niciodată pe nisipuri mai mişcătoare. Anul şcolar e abia la jumătate, însă a adunat absurdităţi sau pur şi simplu coincidenţe nefavorabile cât pentru decenii întregi.
Puţin a lipsit ca prima zi de şcoală să înceapă cu grevă în sistem. Ca şi cum n-ar fi fost destul că, deşi se aflau în faţa unui nou tip de bacalaureat, liceenii de-a XII-a nu ştiau exact, nici în prima zi de şcoală, ce le va aduce acest examen.
Dacă din septembrie orele n-au fost bulversate, ici-acolo, pe motiv de grevă japoneză (cum s-a întâmplat pe 5 octombrie) sau din cauza alegerilor prezidenţiale organizate şi în instituţiile de învăţământ (cele din noiembrie şi decembrie), atunci gripa nouă a avut grijă să închidă câteva şcoli.
De bine ce le era, în ultimele două luni ale lui 2009, bugetarii din învăţământ şi-au luat, cu sila, concediu fără plată. Şcoala s-a închis, câteva zile, şi pentru elevii lor.
Dar, la omul sărac nici boii nu trag. Intrată într-o zodie nefericită a hazardului, mai nou, şcoala e închisă şi deschisă după bunul plac al meteorologilor.
Cel puţin asta s-a întâmplat la Galaţi, mai mult sau mai puţin întemeiat, în această săptămână. Şi a fost doar începutul. Semestrului al doilea anunţă oricum o uşoară ameţeală în orarul elevilor, de vreme ce probele de competenţe ale noului bacalaureat au loc în fiecare liceu, cu profesori şi comisii din şcoală.
Să nu uit: în ultimul timp, în învăţământ se modifică în grabă programele şcolare sau planurile-cadru, nu mereu ţinând cont de eficienţă, se anunţă câte o dezbatere publică a Legii Educaţiei Naţionale, se plusează, fără explicaţii transparente, numărul posturilor ce se vor reduce din sistem, se închid, pe motiv de criză financiară, unităţi şcolare abia renovate.
Cât despre salarii - ca întotdeauna, de lefurile profesorilor ne amintim abia la final – nu ştiu cum de-au devenit şi acestea, din oful general al oamenilor din sistem, un motiv de discriminare între profesorii înşişi.
Mi-i imaginez pe profesorii mei, care sunt încă la catedră, ca pe nişte alergători de cursă lungă. Au luat startul în prima zi în care au ajuns în faţa elevilor şi nu s-au oprit o clipă să răsufle.
Nu ştiu cum trec peste ei aceşti ani de negură. Nu ştiu dacă, la fel ca pe vremea când eram elevă, mai disting exact care e regula şi care e excepţia de la regulă.
Deşi am toată încrederea în ei, nu pot decât să le deplâng singurătatea de alergători de cursă lungă…
