Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
La Judecătoria Galaţi, acţiunile noi se primesc doar prin poştă, din cauza lipsei de personal. „Justiţiabilii pot trimite acţiunile prin poştă, cu confirmare de primire pentru a fi siguri că ajung la instanţă. Acest lucru a fost anunţat în prealabil. Până pe 31 august va fi aceeaşi situaţie. Nu este vorba de lipsa banilor aici, ci doar de faptul că oamenii sunt în concediu”, ne explicat vicepreşedinta Curţii de Apel Galaţi, Irina Boldea. ...
În ziua de 7 august a.c., a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata Câmpulungeanu Larichia (38 de ani), din Galaţi, strada Năruja (Micro 40) fiind acuzată de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Din păcate, faptele care o incriminează au avut ca ţintă şi victimă pe Câmpulungeanu Vlad Florentin (8 ani), feciorul acesteia.Vă readucem în memorie evenimentele din seara zilei de 16 iulie a.c.. Atunci, în jurul orei 19,30, persoana inculpată se af ...
* Astăzi, 12 august, dăm startul competiţiei „Şi eu vreau să fiu vedetă” * Marii câştigători vor fi premiaţi chiar pe 26 august, de Ziua Naţională a Câinilor * Concursul „Şi eu vreau să fiu vedetă! organizat de Viaţa liberă şi Fundaţia ROLDA, cu sprijinul clinicii Veti-Med, este dedicat exclusiv stăpânilor de animale din Galaţi. Din 12 august, aceştia îşi pot înscrie prietenul necuvântător (câine, pisică, papagal, broască ţestoasă etc.), cu care împart ac ...
Talciocul - marele haos organizat al Galaţiului
Miercuri, 12 August 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* Înainte, dar şi după apariţia lui e-Bay sau a lui e-licitaţie a fost şi a rămas TALCIOCUL * Probabil vând şuruburi rupte încă de la cinci dimineaţa. Poate că aşteaptă răsăritul din praful Talciocului. Poate dorm acolo, nevăzuţi şi nesimţiţi de nimeni, timp de o săptămână… Veşnicii vânzători de NIMIC stricat, fără acte sau salvat în urma unui accident (sic, volanul unui BMW din 1995 ştie despre ce vorbesc) umplu cu miile, sâmbăta, încă de la şapte diminea ...
(sau invers) Cu ochii la cer,printre gâze şi vrăbii şi frunze,încerc să pricep de ce toate cele sfintesunt ascunse ori nu sunt eu în staresă ajung acolo/aici, în împărăţia lor,ori toate sunt nişte iluzii,chiar şi "trăiesc", chiar şi "mor". Cu ochii la pământ,printre frunze şi vrăbii şi gâze,încerc să ajung în braţele celor care suntplânse şi râse ori sfinte şi păgâne,aşa cum le-a dat Dumnezeu acolo/aici,adică frumoase şi trecătoare ca distanţadintre durere ...
Astăzi, 12 august, debutează la Galaţi cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”. Timp de cinci zile, pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor vor evolua dansatori şi solişti din Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Turcia şi Bulgaria. De asemenea, în afara concursului vor evolua şapte ansambluri folclorice din România: „Junii Sibiului” – Sibiu, „Măgura Şieului” – Bistriţa Năsăud, „Busuiocul” ...
* Mirselv SRL Galaţi - inactivă fiscal, dar bănoasă ilegal! -Cu ocazia unui control operativ şi inopinat făcut încă din octombrie 2008 de comisarii Secţiei Galaţi a Gărzii Financiare la societatea gălăţeană Juni şi Dănuţ 2003 SRL au fost identificate şi ceva relaţii comerciale cu SC Mirselv SRL Galaţi. Era vorba de livrări de produse siderurgice (tablă şi ţeavă de diferite dimensiuni) în valoare de 364.042,18 lei de la Mirselv către Juni şi Dănuţ 2003.Precizăm d ...
E vacanţă judecătorească, aşa că justiţiabilii care au probleme cu magistraţii de la Judecătoria Galaţi se pot înscrie la audienţe pe 12 şi 26 august, între orele 14,00 şi 15,00. După ora 15,00, cei înscrişi vor fi primiţi în audienţă. La arhivele judecătoriei se poate apela marţea şi joia între orele 9,00 şi 12,00. Începând cu 21 septembrie, când vacanţa judecătorească va lua sfârşit, programul va reintra în normal. ...
Chiar dacă multe instanţe din ţară se plâng de lipsa banilor, la Curtea de Apel Galaţi situaţia este alta. La începutul acestui an, şi aici existau probleme cu banii pentru citaţii, dar acum se pare că totul s-a rezolvat. „Nu ne plângem de lipsa banilor. Suntem cu plata facturilor la zi. Am cumpărat consumabile. Nu avem probleme. Am acoperit toate plăţile, iar facturile care nu au fost încă achitate urmează a fi plătite şi ele în zilele următoare”, ne-a declarat Irina B ...
Prima oară, hold-up la fabricăDoi gălăţeni - Ababei Emil (38 de ani) şi Partene Ionuţ (21 de ani) - au fost cercetaţi penal şi trimişi în judecată, sub acuzaţia de furt calificat în formă continuată.Ei se cunoşteau de mai multă vreme. Primul a şi locuit un timp la Partene Ionuţ. În ziua de 17 iunie a.c., Ababei Emil i-a făcut o propunere tentantă, dar şi riscantă, lui Partene Ionuţ. I-a propus să spargă un atelier de mobilă aparţinând SC Moretti Mobilli SRL. Confor ...