Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, nu a fost văzut sâmbătă, de 1 Mai, la mitingul de protest al PSD. Preşedintele a lipsit însă motivat de la chemarea partidului. Eugen Chebac a participat la redeschiderea porţilor Muzeului Satului, apoi a vizitat zonele de agrement Zătun şi Pădurea Gârboavele, unde şi a inaugurat patru locuri de joacă pentru copii (unul la Zătun şi trei în Pădurea Gârboavele). Investiţia, destinată celor mici, nu este sing ...
Antrenorul Oţelului susţine că este responsabil de eşecul din partida cu FC Timişoara, scor 1-2, din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal. „Felicit Timişoara pentru cum a jucat în prima repriză şi consider că a obţinut o victorie meritată. Le-am spus jucătorilor mei că vreau randament maxim în fiecare meci şi o să am o discuţie cu ei pentru că nu au nicio scuză pentru modul în care s-au prezentat!” „Eu îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat, dar jucătorii au fo ...
* Am urât din toată inima ratarea Barcelonei din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal. Ştiam că va avea de-a face cu Ştefan cel Mare în varianta modernă, cel mai iscusit strateg într-ale pustiirii de lanuri şi otrăvirii de puţuri, dar speram ca fotbalul pur să facă justiţie. Nu-i posibil ca mingea să circule numai pe jumătate de teren, de li s-a tasat stadionul catalanilor, nu credeam vreodată că Jose Mourinho va înfiinţa mama autobazelor şi pe Sfântul Depou în faţa l ...
* 0-3 (0-1) la FC Snagov * Este foarte greu pentru o echipă aflată în zona retrogradării să se mobilizeze într-atât încât să poată obţine punctele necesare evadării. Cu atât mai mult în meciurile disputate în deplasare!În această situaţie se află cea de-a doua echipă de fotbal a Galaţiului. Poziţionată pe locul 14 – primul de sub linia retrogradării – dunărenii au făcut un meci slab la Gherăieşti – acolo unde-şi dispută meciurile FC Snagov.Despre meci ne-a vo ...
* (la ceasornicar) * Domnule ceasornicar, hai, repară-mi timpul, că e vechi şi hârbuit, nu mai are vreme, secundarul s-a răcit, minutarul tace, n-are cine mă-ncălzi, cine să mă cheme! Să mă cheme când a fost începutul vieţii, poate nu ar mai fi mers, poate ar fi spus cine mă visează cronolog, cronofag…şi poate ar fi dat ce sunt la cei mai deştepţi ca mine! Domnule ceasornicar, fii băiat de treabă, n-am parale să-ţi plătesc munca delicată,dar îţi dau nişte nisip - c ...
Mâine este Duminica Samarinencei, iar creştinii se vor afla în biserici, la rugăciune. Celor dornici le recomandăm să citească Evanghelia de la Ioan (4, 5-42) şi Faptele Apostolilor (11, 19-30).Astăzi şi mâine este prăznuit Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie şi la Galaţi, Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos ne aşteaptă la închinare şi rugăciune, la comuniune cu Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie. ...
Între 16 şi 21 aprilie 2010, românii din Spania, dar şi fraţii din Biserica de Apus l-au avut oaspete pe Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia există 70 de parohii care-i adună în Hristos pe cei aproximativ 800.000 de români din zonă. Au primit binecuvântarea patriarhală parohiile ortodoxe româneşti „Sfânta Fecioară Maria” din Madrid, cea din Alcana de Henares, cu hramul „Sf. M ...
Recent, la sala de conferinţe „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a desfăşurat Concursului naţional de oratorie „Crezul meu”, etapa pe eparhie. 24 de elevi au dat mărturie de mare artă în exprimare şi mărturisire a Crezului, toţi elevi din clasele V-VIII din şcolile din Galaţi şi Brăila. „Au fost selecţionaţi primii trei concurenţi din fiecare protoierie, ne-a spus părintele pr. Daniel Zlate, inspector ...
Pe 2 mai, îl prăznuim pe Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie, „pribeagul Patriarh” ecumenic ce a slujit Ortodoxia de la Galaţi, vreme de doisprezece ani, între 1642-1654. Anul trecut, între 1 şi 3 mai 2009, Galaţiul a devenit loc de pelerinaj, era o împlinire a demersurilor făcute de Arhiepiscopul Dunării de Jos în ultimul deceniu de păstorire, după ce istoricul Paul Păltănea ne anunţase că la Galaţi, în vremuri de mare prigoană a creştinilor, a găsit siguranţă Pat ...
Simona Soare (Germania) - Poeme de linii şi culoare
Sâmbătă, 01 Mai 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi promovează în continuare arta românilor din diaspora * După Alexandru Paraschiv (Franţa) şi Anca Mureşan (Dusseldorf, Germania) a venit rândul Simonei Soare, cu atât mai mult cu cât artista este gălăţeancă, absolventă a Liceului de Artă „D. Cuclin”, deşi acum s-a stabilit la Berlin, Germania. Pentru că în acelaşi timp trebuia să se afle în Norvegia, la un „performance” proiectat să se desfăşoare în tandem cu o altă art ...

