Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău (FOTO) a solicitat, în plenul Parlamentului European (PE), Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene să crească bugetele alocate pentru eficienţa energetică a locuinţelor, pledând totodată pentru o politică industrială ambiţioasă şi inteligentă. Adriana Ţicău,  vicepreşedinta Comisiei de transport şi turism a PE (TRAN) şi membră a Comisiei de industrie, cercetare şi energie (ITRE), crede că investiţiile în dezvoltarea de ...
* Din luna mai, transportul public regulat de persoane va fi efectuat de 32 de tramvaie, 10 troleibuze şi 71 de autobuze ale Transurb şi 170 de microbuze private * Protecţia socială a societăţii locale de transport nu îi vizează doar pe elevi, studenţi şi pensionari, ci şi pe restul călătorilor * Interviu cu Genica Totolici (FOTO 2), directorul SC Transurb, societate a Consiliului Local * - Doamna director, gălăţenii se tem că din mai vor trebui să se înghesuie în mijloacele ...

„Au tremurat chiloţii pe noi!”

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SPORT

Directorul general al Oţelului s-a arătat deranjat de prestaţia unor jucători ai formaţiei gălăţene în duelul cu Steaua, de vineri seară. „Ne-am împotmolit şi nu este prea plăcut. Uitasem gustul înfrângerii, dar aşa se întâmplă când te mulţumeşti cu puţin.” „Sunt dezamăgit că am pierdut jucând fără curaj. În prima repriză au tremurat chiloţii pe unii dintre jucătorii noştri. Golul l-am luat după o greşeală impardonabilă şi s-a văzut că nu am avut cla ...

Ei cu Pjanici, noi fără pianist

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SPORT

* Selecţionerul naţionalei de fotbal a României - Răzvan Lucescu, ar trebui s-o ia la fugă prin lanul de decenţă şi să spună unde ne aflăm şi în ce condiţii, absolut extraordinare, ne-am putea califica la Europenele din 2012. Cu Franţa nu ne mai punem, am stabilit acest lucru (remizele cu „Cocoşul galic” din precedentele preliminarii pot fi înrămate), şi trebuie să vedem cine este Bosnia, înainte de a ne declara abonaţi la locul al doilea din grupă.Pjanici, puştiul-mi ...

Şi dacă marca Grahovac?

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SPORT

* În cel de-al patrulea minut al prelungirilor partidei din Ghencea, omul dintre buturile Oţelului a avut golul egalizator pe frunte, dar balonul a trecut la o palmă de bară * Cap, după o alergare de 90 de metriBranko Grahovac (foto) a dat vineri seară dovadă de un curaj nebun. Era minutul 94 al jocului cu Steaua, iar scorul de 1-0 atârna parcă de un fir de aţă, presiunea Oţelului crescând cu fiecare secundă. Lovitură de colţ de pe partea stângă a atacului dunărean, căpitanul ...

„Amicale” în week-end

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SPORT

* Echipele dunărene au jucat în familie, Politehnica a avut un antrenament-şcoală cu Viitorul Însurăţei, iar  jucătorii de la Oţelul II au beneficiat de… învoire * Amânarea meciurilor din ligile a doua şi a treia a făcut ca unele dintre echipe să-şi reorganizeze timpul devenit disponibil.Astfel au procedat cele două grupări ale FCM Dunărea. Sâmbătă, dunărenii şi-au dat întâlnire pe propriul teren, unde au susţinut un meci de verificare…Cum era şi firesc, prime ech ...

Oţelul, în război cu Steaua!

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SPORT

* După ce a pierdut jocul din Ghencea cu 1-0, gruparea gălăţeană a cerut aplicarea regulamentului, Steaua neavând voie să-l folosească pe Bogdan Stancu, atacantul care a şi marcat golul de trei puncte * În replică, Gigi Becali insinuează că meciul Oţelul – Dinamo, de duminică, va fi trucat * Clubul lui Becali nu riscă nimic!FRF pune însă batista pe ţambal şi anunţă că Steaua nu riscă să piardă la „masa verde” meciul cu Oţelul. „Nefiind dată oficială FIFA, Fed ...

Telefonul Copilului – 116.111

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Asociaţia Telefonul Copilului a lansat joi proiectul „Suntem aici numai pentru a te asculta!”, prin care îşi propune să identifice toate problemele cu care se confruntă copiii din regiunea Moldova. Demersul se va axa pe mediul rural şi va oferi atât părinţilor, cât şi autorităţilor posibilitatea de a interveni, pe de o parte pentru a permite prevenirea şi pe de altă parte pentru a ajuta la reducerea răspândirii situaţiilor de încălcare a drepturilor copilului. Sărăcia, ...

Agendă plină pentru pensionari

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Săptămâna care începe va fi una cu „agendă plină” pentru pensionarii gălăţeni. Astfel, vineri, 19 martie, membrii Alianţei Europensionarilor din Galaţi vor porni, de la ora 10.30, din Ţiglina I (Parcul Şahiştilor) în marş, pe strada Brăilei, apoi pe Domnească, până la Prefectura Galaţi. „Am primit autorizaţie pentru protest, însă vom merge pe trotuar, ca să nu încurcăm circulaţia rutieră, care şi aşa este gâtuită”, ne-a spus Cristea Toader. Acesta a organ ...

Trei case ANL pentru evacuaţi

Luni, 15 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Aleşi locali au decis să repartizeze cele trei apartamente ANL, eliberate de către tinerii chiriaşi, familiilor evacuate din imobilele retrocedate. Este vorba despre trei garsoniere, două situate în Cartierul ANL de la Gara CFR şi unul în Dimitrie Cantemir, predate de către titularii contractelor de închiriere. Decizia aleşilor a survenit la jumătate de oră după ce întreaga adunare de la şedinţa ordinară a părut impresionată de drama unei femei care a venit să se plângă de ...